„Ce spuneţi, camarazi, servim astăzi o cafea în Monte Carlo? Sau în Nisa? Sau poate în Cannes?” – cu asemenea discuţii joviale a început ziua de ieri. Eram încă în Spania, în Girona, aproape de hotarul cu Franţa, dar ştiam cu siguranţă că urmează să ne deplasăm direct spre Coasta de Azur a Franţei. Ne-am zis că ar fi interesant să mergem iniţial spre Saint-Tropez, un renumit orăşel al coastei, considerat multă vreme punctul de start al renumitei Coaste de Azur.

Drumul până acolo, a însemnat, însă, câteva sute de kilometri parcurşi pe autostrăzi. Înainte de a urca pe ele, însă, am trecut să facem plinul din nou, întrucât în Spania dieselul e mai ieftin decât în Franţa. În rezervor au încăput mai mult de 50 de litri de combustibil, în iar în scurt timp mergeam cu viteză spre Franţa.

Porţi de autostrăzi, plăţi, plăţi şi iar plăţi... Spania e şi ea usturătoare la banii daţi pe autostrăzi, dar în multe zone există segmente gratuite, care mai compensează cumva senzaţia cheltuielilor totale. Franţa, însă, e mai nemiloasă la acest capitol şi ne tot stoarce bani pentru autostrăzi.

Pe la orele amiezii o apucam pe direcţia Saint-Tropez. La intrarea în oraş ne-am zic că ar fi de bon-ton să spălăm niţel

maşina noastră expediţională, că
avea pe ea încă urmele Africii
neiertătoare. Din păcate, spălătorii la
fel de bune ca în Chişinău, cu muncă
manuală, nu prea găseşti prin ţările
europene, iar două
dintre cele
automate
încercate de noi
nu funcţionau,
aşa că a trebuit

să ne menajăm singuri
„antilopa” expediţională.

Am ajuns şi în
Saint-Tropez, în scurt timp.
O mulţime de iahturi
parcate pe ţărm, o mulţime
de bolizi şi sportcar-uri. Dar
parcă orăşelul duce un pic
lipsă de eleganţa aia
renumită a Coastei

de Azur. Ori poate ne-a părut nouă aşa, cine o şti...

Am apucat-o ulterior, spre Cannes. Sistemul de navigare al maşinii a încercat să ne ducă pe drumul de

coastă, dar acesta s-a dovedit atât de îmbâcsit cu maşini care abia mişcau, încât ne-am zis că va dura o veşnicie să ajungem la următoarea destinaţie. Aşa că am ieşit în curând pe autostrăzile franceze şi peste vreo oră şi jumătate eram în Cannes. Da, renumitul Cannes,

cel cu festivalul de film şi toate vedetele păşind pe covor roşu. Arhitectura oraşului e deja mult mai magnifică, având edificii somptuoase, care emană un aer mult mai autentic de lux.

Peste vreo oră, mergeam pe coastă spre Monaco. Nisa e locul în care

vom opri seara, ne-am zis, şi o vom explora mai bine mâine dimineaţa, iar acum seara, să mergem în Monaco. Ne-a luat extrem de mult să ajungem,

din cauza traficului de pe coastă. Iar un alt drum nu părea a fi logic. Într-un final, am ajuns în Monaco noaptea. Însă, din fericire, regatul ăsta nu prea ştie ce înseamnă liniştea nocturnă, aşa

că, după ce am admirat oraşul de la înălţime, am putut intra la o terasă pe malul mării şi sorbi o cafea gustoasă... Luxul mişună peste tot în jur. Un domn a trecut cu supercar-ul său italian alături

şi a mers până la iaht, a ieşit şi a aruncat cheile unui valet de-al său şi a urcat abia ţinându-se pe picioare pe iaht. O maşină luxoasă de câteva sute de mii de euro trece alături, urmată de o alta, apoi de încă una. Oh, uite şi una cu

plăcuţe de înmatriculare de Chişinău... Nu suntem singuri în Monaco! Savuraţi, camaraţi, aerul şi priveliştea Coastei de Azur. Aţi meritat-o, după cucericea cu succes a Saharei! Iar de mâine pornim

într-un tempou şi mai accelerat spre casă! Vom mai avea opriri, fireşte, dar sensul direcţiilor noastre se va concentra în apropierea cât mai rapidă de Moldova şi de casă.

Sorbeam cu toţii cafeaua incredibil de scumpă de pe malul mării. Luxul continua să mişune pe alături, în forme mai discrete sau pervers de exhibiţioniste. Monaco e fascinant, fără îndoială, dar personajele venite aici din toate colţurile obscure ale lumii nu-ţi trezesc de cele mai multe ori admiraţia. Unii au ajuns prin multă muncă aici şi ăia sunt, de obicei, mai discreţi, în timp ce alţii au nimerit printr-un accident fericit al sorţii în aceste locuri şi încă mai comportă maniere de dinainte de

accident. Apoi, trecuse de miezul nopţii când am urcat din nou la bordul „antilopei” pentru un înconjur al regatului. Luxul mişuna neliniştit în noapte, casino-urile îşi numărau banii înhăţaţi de la clienţi, doamnele de companie umpleau trotuarele străzilor centrale, la câteva zeci de metri de poliţişti amabili care te ajutau să te strecori în traficul aglomerat al nopţii. Eh, om fi noi aventurieri în

cucerirea Saharei, în conceperea unor idei deocheate de tot, dar toată această atmosferă nocturnă din Monaco nu ne-a făcut decât să o privim distanţat, iar în scurt timp ne-am pomenit cu toţi că vorbeam despre cât de dor ni se făcuse, între timp, de familiile noastre. Aşa că am părăsit în scurt timp Monaco şi ne-am îndreptat spre hotelul nostru din Nisa, trecând pe un frumos drum la înălţime, care i-a permis lui Alex să imortalizeze Coasta de Azur în timpul nopţii.

Drumul a fost lung şi istovitor, deşi aveam de parcurs o distanţă de doar vreo 30 de kilometri în traficul de noapte. Semafoarele ilogic setate din Nisa, însă, care funcţionează şi noaptea, ne-au făcut să fim aproape de punctul de a adormi în maşină, tot aşteptând culoarea verde. Abia peste aproape o oră am ajuns la hotel şi am căzut din nou, cu toţii, istoviţi de oboseală în paturile noastre.

Dimineaţa ne-am pomenit cu o conexiune internet, care nu

funcţionează deloc în hotel şi nişte francezi care se fac a nu înţelege engleza şi cărora nu prea le pasă de conexiunea cu lumea online. Aşa că ne-am luat „antilopa” din parcare şi am venit pe malul mării, în Nisa, pe renumita Promenade d’Angails, unde ne aflăm chiar acum. Am reuşit să dăm peste o cafenea cu conexiune, priză şi civilizaţie şi, în timp ce ne sorbim cafeaua pe frumoasa Coastă de Azur, publicăm această relatare, apoi vom

urca din nou la bord şi ne vom îndrepta intens spre estul Europei. Astăzi vom spune adio Coastei de Azur, vom traversa Italia şi Elveţia, poate cu nişte scurte popasuri, iar noaptea târziu ar trebui să ajungem în Austria. Mai aproape de casă deja! Ni s-a făcut un dor nebun de ea!

Ilie Toma