Honda SUA a prezentat noul Accord facelift
24 Iulie 2015, 11:01
Chiar dacă s-a retras de pe piaţa Europei, versiunea nord-americană al sedanului Honda Accord continuă să fie vândută în SUA. Recent aceasta a trecut printr-un facelift de mijloc de carieră care i-a oferit un „look” mai îndrăzneţ şi tehnologizat.
Aspectul versiunii nord-americane a devenit mai sofisticat şi mai dinamic datorită noii bare de protecţie care încorporează blocurile anticeaţă LED şi a noilor blocuri optice full-LED executate în stilul modelelor Acura.
Noua capotă din aluminiu dispune de nervuri redesenate care se extind către noul calandru care la rândul său se extinde către blocurile optice fiind vizual mai mare.
Pe lateral observăm noile jante de 19 inch, iar posteriorul a primit o nouă bară de protecţie cu inserţie din crom,
în timp ce inserţia cromată de pe capacul portbagajului a fost integrată mai iscusit în noile blocuri optice spate LED.
În dotări mai avansate Honda Accord primeşte şi un spoiler micuţ pe capacul portbagajului.
La interior schimbările s-au rezumat la consola redesenată şi noul sistem multimedia care operează cu două displey-uri de 7 inch (jos) şi de 7.7 inch (sus). Acum acesta dispune de conectivitatea cu smartphone-urile
moderne prin Android Auto şi Apple CarPlay. Şi la final, Honda Sensing va oferi o mulţime de sisteme de siguranţă activă printre care Collision Mitigation Braking System, Forward Collision Warning, Lane Keeping Assist, Road Departure Mitigation, Lane Departure Warning şi Adaptive Cruise Control.
La fel ca şi anterior, Honda Accord va fi oferită cu două propulsoare pe benzină la alegere de 2.4 litri i-VTEC şi de 3.5 litri VTEC V6.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,496
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!