Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Vopselele termosenzitive – un nou hit în lumea tuningului! (Video)

27 Iulie 2015 - 11:25
Denis Godorozea
Vopselele termosenzitive – un nou hit în lumea tuningului! (Video)
Un mare rol în individualizarea automobilului o joacă culoarea caroseriei. În lumea tuningului la fel ca şi în lumea modei, ideile şi direcţiile de dezvoltare a culorilor se schimbă de la un an la altul. La început erau populare culorile stridente, apoi s-a trecut la vopselele perlate, la cameleon, la airbrushing, la vopselele mate, iar acum se iveşte un nou trend – vopselele termosenzitive! Acestea se folosesc cu succes la jucării, care fiind udate cu apă rece îşi schimbă culoarea, iar pentru a reveni la culoarea iniţială trebuie udate cu apă caldă.

Pentru prima dată astfel de vopsea s-a utilizat pe o maşină adevărată cu doi ani în urmă de atelierul britanic Auto Kandy, dar exemplarul din imagini a adus ideea aplicării acesteia la un nivel de artă! Renumitul artist de graffiti, Rene Turreck şi-a demonstrat măiestria pe un Lamborghini Gallardo.

După un „duş rece” pe capota frontală, ca printr-o magie, se iveşte imaginea super-eroului Captain America! Totuşi, artistul nu a dorit să acopere întreaga operă cu vopseaua termosenzitivă, lăsând posteriorul „dezgolit”.

Cu siguranţă, aceste vopsele se vor bucura de popularitate imensă printre rândurile celor ce doresc să creeze un look inedit automobilului său. Ce părere aveţi despre astfel de vopsele?!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (4 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter