21 statistici curioase despre fascinanta expediţie în 21 de ţări a celor 3 moldoveni aventurieri

Mai ţineţi minte că v-am promis un mare film la finalul expediţiei noastre în 21 de ţări, timp de 21 de zile, cu 3 moldoveni aventurieri la bordul unui Opel Insignia Country Tourer? Ei bine, se pare că Alex, producătorul nostru video, e tot mai aproape de desăvârşirea filmului documentar, iar noi ne-am gândit să vă delectăm cu noi informaţii curioase din expediţie în aceste zile! Astăzi am încercat a arunca o privire asupra expediţiei noastre prin prisma statisticilor! A statisticilor curioase, desigur! Şi iată ce ne-a ieşit!

Deşi estimam iniţial o distanţă de aproximativ 12,700-13,000 km parcurşi în expediţie, traseul nostru de facto a ajuns să numele 14,000 km, fără câteva zeci de kilometri. Surplusul a venit din ruta ocolitoare pe care am apucat-o dinspre Sahara înapoi, din alte câteva rute ocolitoare pe autostrăzi, dintr-o schimbare a destinaţiei de îmbarcare la feribot spre Stockholm (Helsinki în loc de Turku), dar şi din deplasări şi abateri tehnice, de dragul creaţiilor fotografice şi video. Eram, însă, pregătiţi de creşteri de distanţe, aşa că nu ne-am amărât deloc de kilometrii în plus!

Maşina noastră expediţională – un Opel Insignia Country Tourer 2.0 CDTI, cu 170 CP şi 400 Nm la activ, s-a dovedit a fi extrem de eficientă, mai ales dacă luăm în considerare condiţiile extrem de dure prin care a rulat şi cele peste 20 de cicluri de răcire şi încălzire a motorului. Sistemul de climatizare a fost în funcţiune pe toată durata expediţiei, maşina a stat ore bune, per total, staţionând cu motorul pornit în timpul sesiunilor foto, a mers pe unele segmente cu viteze medii de 10-25 km/h prin offroad montan, cu treapta 1 şi 2, a trecut zone cu prundiş, stânci şi, desigur, a înaintat prin nisipul anevoios al Saharei. Iar pe autobahnele germane, a „zburat” cu până la 200 la oră! Întreaga noastră expediţie a însemnat multe realimentări, deşi, din fericire, rezervorul maşinii era destul de mare, fiind capabil să stocheze 70 de litri de diesel în el. Totuşi, pe parcursul celor 14 mii kilometri parcurşi în expediţie, maşina noastră a consumat aproape o tonă de diesel, în total!

Asta era cifra indicată de calculatorul de bord al maşinii în momentul în care am ajuns din nou la Chişinău. Totuşi, la media generală se contorizează tot timpul în care motorul e pornit, iar noi am ţinut motorul pornit timp de câteva ore bune, per total, pentru tot soiul de sesiuni foto, aşa cum menţionam mai sus. Dacă ar fi să scoatem acele ore din ecuaţie, am putea obţine, estimăm noi, e viteză medie reală de 78-80 km/h. Dat fiind faptul că în alte expediţii mai lejere media oscilează între 62 şi 70 km/h, cifra acestei expediţii certifică ritmul galopant la care a fost expusă maşina!

Nu e viteza maximă a maşinii, e doar viteza pe care echipajul nostru a atins-o la bordul acestei maşini. În Germania, desigur, acolo unde se poate face asta legal. Nu ne doream să ajungem la o cifră maximă, rulam pur şi simplu pe autostrăzile germane în drumul nostru şi, într-un moment de trafic liber şi deplasare „zburătoare”, am tras cu ochiul cu toţii pe vitezometru şi am constatat viteza. La o asemenea velocitate, cu 3 oameni la bord şi multe bagaje grele, Opel Insignia Country Tourer are o ţinută de drum exemplară!

Mai corect ar fi să spunem ore de funcţionare a motorului, pentru că vreo 8-12 din ele au fost staţionare. Dar totuşi, noi eram în maşină sau prin preajmă, iar asta înseamnă, la drept vorbind, că timp de 7 zile şi jumătate neîntrerupte din cele 21 am fost în maşină sau lângă ea, deplasându-ne, filmând-o sau fotografiind-o!

Da, din cele 21 de zile şi nopţi, doar într-una singură am reuşit să avem toţi 3 un somn „normal”, de vreo 7 ore – atunci când am rămas pentru 2 zile în Marrakech, la acelaşi hotel. În rest, lucrul intens, prelucrările live de materiale editoriale, scrisul articolelor, montarea filmuleţelor – toate ne lăsau doar câte 3-4 ore de somn pe noapte. Şi acelea, le făceam uneori în ture!

Cam atât de multe bagaje a fost nevoie să avem cu noi în această expediţie. Vreo 35 de kilograme din ele au însemnat tot soiul de instrumente şi unelte de rezervă, de care am putea avea nevoie, alte vreo 40-50 au însemnat echipamente foto şi tehnică de calcul, şi doar kilogramele rămase au fost constituite din haine şi obiecte de uz personal.

Alex a fost cel care contoriza cantitatea imensă a insectelor prinse în zbor de maşina expediţională. Se pare că Anatolie şi Ilie au fost de acord cu calculele lui Alex şi prin vot unanim am fixat această cifră în tabelul statistic. Bifat!

Maşina expediţională a avut şansa să treacă doar de 2 ori pe la o spălătorie. În prima parte a traseului, din Polonia spre Estonia, a plouat torenţial, dar în ţările europene ploaia mai degrabă îţi spală maşina decât o murdăreşte. Aşa că am ajuns în Finlanda cu maşina curată. Abia în Franţa, după câteva zile, am trecut pe la o spălătorie automată să mai curăţăm din sutele de mii de muşte care înnegriseră partea frontală a maşinii. A doua spălătorie a fost efectuată în tot în Franţa, dar deja pe drumul nostru de întoarcere, după ce am revenit din Africa. Fireşte, acasă i-am mai făcut o baie maşinii, dar asta era deja după ce maşina ajunsese la destinaţie, aşa că nu se pune la socoteală.

O expediţie intercontinentală nu poate să nu însemne şi traversarea unor ape, iar noi am avut în calea noastră tocmai 5 curse cu feribotul. Una din Tallinn spre Helsinki, alta din Helsinki spre Stockholm, o a treia dinspre Danemarca spre Germania, iar alte două din Spania spre Maroc şi înapoi.

Unde puteam să întâlnim o asemenea temperatură, dacă nu în ţările scandinave! În Finlanda, pe timp de noapte, am dat peste asemenea brize răcoroase. Dar nu ne-a fost frig, pentru că am stat lângă foc, la un safari nocturn!

Desigur, asemenea cifre le-am întâlnit pe continentul african, atunci când ne-am depărtat de coastă şi am înaintat spre Sahara. În mijlocul nisipurilor din Sahara, temperatura oscila între 42 şi 44 grade şi, pe lângă vântul arid şi deshidratant, era oarecum suportabilă.

Hotelul nostru, în care am stat înainte de a ajunge la dunele Saharei, a fost foarte plăcut, dar noaptea ne-am trezit cu toţii de câteva ori cu insecte suspicios de gigantice pe cearşafurile paturilor... Fie că erau furnici de mărimea unei treimi de deget, fie că erau alte insecte de specie necunoscută nouă, invadarea spaţiului de dormit de către acestea nu e tocmai cea mai plăcută senzaţie. Pe 17 dintre ele le-am pocnit şi le-am nimicit, dar câte or fi mers pe noi în timp ce dormeam – nu ştim. Până astăzi suntem sănătoşi, parcă, nu am apucat nicio ciudăţenie.

Nu, statistica asta nu e din aceeaşi categorie cu muştele. Ceaiurile în Maroc chiar sunt gustoase şi tonifiante, de parcă ai bea vreo două cafele deodată. La unele hotele eram întâmpinaţi cu 3 ceaiuri şi nişte fructe însoţitoare, în semn de ospitalitate. Suntem, sănătoşi, indigestii sau otrăviri n-am avut.

Ghiciţi unde! Eh, unul din ele a fost chiar în Moldova, la vreo 20 de minute după ce pornisem în expediţie, pe traseul Chişinău-Leuşeni. Cel de-al doilea echipaj ne-a oprit tocmai pe continentul african, în Maroc! Se pare că Moldova şi Maroc au ceva comun în expediţia noastră!

Am stat foarte mult la vama moldo-română imediat după pornire, apoi la cea româno-maghiară. De acolo, următoarea vamă a fost la intrarea în Maroc, şi, după aproape o săptămână, la ieşire. În Elveţia, deşi vameşul ne-a sugerat să achiziţionăm vinieta imediat, nu am fost supuşi controlului vamal. Noi controale le-am trecut înapoi spre România, apoi spre Moldova. Ce-i drept, de fiecare dată controalele au fost scurte, numai la intrarea în Maroc cercetările vameşilor fiind ceva mai de durată, cu o analiză mai deosebită la tehnica foto şi video.

L-am atins tot în Africa, în Maroc, pe traseul N9 din Marrakech spre Ouarzazate, pe pasul Tichka. Drumul nostru la întoarcere, prin condiţii extreme, a urcat la piesaje şi mai ameţitoare, dar nu ne-au ajuns câţiva metri de altitudine pentru a depăşi marcajul atins mai devreme.

L-am atins în Elveţia, pe pasul Gottard. În acele locuri cu toţii am rămas fascinaţi de magnificul acelor peisaje, mai ales că valea din imediata apropiere părea atât de adâncă, încât ne ziceam că nu am mai văzut o diferenţă atât de abruptă de nivel. Eh, Elveţia ne fascinează ca întotdeauna...

Spre satisfacţia noastră, maşina expediţională nu a avut niciun rateu tehnic, nicio defecţiune, cât de mică! Aşa că despre Opel Insignia Country

Tourer, dar şi în general despre modelele Opel din zilele noastre, putem spune tare şi răspicat: sunt cu adevărat fiabile!

Filmele mari, de o calitate cinematografică, au nevoie de timp pentru a fi create şi montate. Alex lucrează de ceva vreme bună, la definitivarea marelui film al expediţiei noastre, pe care sperăm să vi-l prezentăm cât de curând! Până atunci, vă invităm să vedeţi mai jos cele 3 filmuleţe de atmosferă create LIVE, pe parcursul expediţiei!