BMW pregăteşte un viitor M7?! La o cafea cu Thomas Kirsch, manager de produs al noului BMW Seria 7.
27 Octombrie 2015, 07:48
În recenta noastră vizită la salonul auto de la Frankfurt, unde noua generaţia BMW Seria 7 şi-a făcut debutul public, am avut ocazia să servim o cafea la standul mărcii bavareze tocmai cu managerul de produs al noului BMW Seria 7, Thomas Kirsch. Ce înseamnă
un manager de produs în industria auto? E cel care ar trebui să ştie cel mai bine totul despre modelul pe care îl are în sarcină, despre misiunea lui pe piaţă, despre personalitatea lui şi profilul potenţialilor clienţi, despre ce-şi doresc acei clienţi de la model şi cum răspunde
modelul acelor aşteptări – într-un cuvânt totul despre partea „umană” a unui model. Şi, deoarece BMW Seria 7 e un model extrem de îndrăgit de publicul din Moldova, n-am putut rata ocazia unei discuţii sincere cu Thomas Kirsch. Şi publicăm acest interviu la scurt timp după lansarea noii generaţii BMW Seria 7 şi testarea noului model de către redacţia PiataAuto.md, în premieră naţională.
Domnule Kirsch, o nouă navă-amiral BMW tocmai a văzut lumina zilei, într-un segment în care producătorii premium îşi antrenează cele mai bune minţi şi resurse pentru a crea ceva desăvârşit. Cum poate reuşi o nouă generaţie să-şi depăşească predecesorul, care a fost, la rândul lui, creat cândva cu aceleaşi considerente? Cât de greu vă este să vă asiguraţi că noua generaţie a unei nave amiral este semnificativ mai bună decât predecesoarea sa?

În noua Seria 7 noi am investit eforturi imense pentru a creşte nivelul perceput al luxului. Pentru noi a fost extrem de important ca, prin substratul tehnic, prin
stilizarea interiorului, prin senzaţiile în condus, prin prezenţă să arătăm o interpretare nouă, inovativă, a luxului. „Luxul modern” a fost definiţia strategiei noastre pentru noul model, şi toate elementele care asigură această strategie îi vor asigura unui viitor posesor al Seriei 7 această ipostază a luxului modern. Ea înseamnă şi senzaţii antrenante în condus, dar şi senzaţii exaltante pentru situaţia de a fi condus de un şofer.

Dacă ne aruncăm privirea la câteva detalii tehnice, precum mărimea ampatamentului, identică celei de pe generaţia precedentă, am putea
suspecta că avem de-a face cu o platformă tehnică evoluată de pe precedenta Serie 7. E adevărat? Care e reţeta Dvs. pentru acest segment – evoluţia sau revoluţia?

E foarte clar: revoluţia. Noul BMW Seria 7 este prima maşină construită pe o platformă tehnică absolut nouă. Practic, toate componentele acestei platformei sunt absolut noi, dezvoltate odată cu ea. Se poate vedea şi după elementele din fibră de carbon, structura caroseriei – care este şi ea complet regândită şi reconcepută, dar şi după toate celelalte elemente – motoare, planşă de bord din habitaclu, toate sunt noi. Ampatamentul
identic cu cel al generaţiei precedente se explică prin concluzia noastră că aceasta valoare e una perfectă şi nu aveam niciun motiv să o scurtăm sau să o lungim, tocmai de aceea am păstrat exact aceeaşi valoare şi asta nu înseamnă nici într-un caz că am păstrat
substratul tehnic precedent. Avem o platformă tehnică absolut nouă!

Noul model e lansat cu sloganul „Driving luxury”. Ce vreţi să transmiteţi potenţialilor cumpărători prin acest slogan?
Sloganul are o semnificaţie dublă. Una din ele se traduce simplu, sugerându-ţi că tu, de la volanul noului BMW Seria 7, conduci luxul. Iar într-o semnificaţie mai sofisticată, acest slogan înseamnă că BMW e lider în inovaţie şi conturarea continuă a ceea ce înseamnă luxul modern, astfel BMW „conducând” luxul în lumea auto.
Atunci sunt nevoit să vă întreb ce calităţi îl disting pe noul BMW Seria 7 din rândul concurenţilor săi?
Probabil e însăşi paradigma asupra definiţiei luxului. Noul BMW Seria 7 nu este, cu siguranţă, ceea ce te aştepţi de la definiţia învechită a luxului pompos, cu forme rotunde, retro. Noi am vrut să
modernizăm radical ceea ce înseamnă luxul adevărat în ceea ce ţine de design, de interior, de interfaţe de comunicare cu maşina, de inteligenţa întregii maşini. Tocmai asta îl distinge în rândul concurenţilor!
Când privesc noua Serie 7, văd un caracter mai sportiv, care-mi aminteşte uşor de sportivitatea generaţiei E38. Deci Seria 7 a evoluat pe parcursul a două generaţii de la formele umflate şi rotunjite ale lui E65 la tot mai multă sportivitate şi prezenţă ateltică. Este senzaţia mea una corectă, asta v-aţi dorit să faceţi?

(În timp ce pomenesc codul E38, Thomas Kirsch, rosteşte un „Da” afirmativ, iar în timp ce pomenesc
de E65 grimasa lui trădează deranjamentul de pomenire a unui capitol mai puţin mândru. Cred că am primit răspunsul doar din grimasele interlocuitorului meu... Dar să vedem şi răspunsul diplomatic la întrebarea mea!)

În percepţia noastră BMW Seria 7 transmite acum echilibrul perfect între sportivitatea caracteristică mărcii BMW
pe de o parte şi confortul şi luxul de cealaltă parte. Asta ne-am dorit să facem şi în acelaşi timp n-am vrut să-i conferim doar un caracter pronunţat sportiv, în detrimentul celuilalt taler de pe balanţă. Calandrul, blocurile optice, elementele cromate ale maşinii, transmit foarte bine acest limbaj armonios al sportivităţii înţesate armonios cu luxul. Deci, n-am vrut să sărim înapoi la
designul exclusiv sportiv al lui E38, ci am vrut să-i asigurăm această simbioză armonioasă între sportivitate şi lux confortabil.

Aş vrea să vă întreb şi despre noul film „Misiune imposibilă”, în care figurează şi noua Serie 7, defilând
prin Viena. Ca manager de produs, cât de importantă credeţi că se poate dovedi participarea unui model într-un film popular şi cât de mult poate ajuta acest fapt la vânzările modelului?
Noi am mai colaborat cu echipa producătoare a acestui film şi cu Tom Cruise, iar în noua serie a filmului noul M3 a fost cel mai spectaculos actor pentru noi. BMW Seria 7 a avut un rol
auxiliar şi ne-a dat ocazia să apărem în această producţie cinematografică exact la momentul lansării modelului, expunând discret în faţa publicului noul model la momentul potrivit. Cât priveşte efectele prezenţei în film, mai ales în
rolurile active, aceste oportunităţi îi pot oferi unui model un imbold foarte potrivit la timpul potrivit, conturându-i o imagine dorită mult mai rapid decât am putea-o atinge prin alte metode. Acelaşi film „Misiune imposibilă” a catalizat foarte
reuşit imaginea sportivă a modelului BMW M prezent în el. Evident, după câteva proiecţii în sălile de cinema nu se poate spune niciodată că vânzările cresc direct, dar asemenea prezenţe conturează o imagine pe termen lung, care susţine vânzările.
Vorbind de modelele M, generaţia precedentă a Seriei 7 a fost prima care a primit un kit opţional de design M. Ar trebui să aşteptăm mai mult de la noua generaţie, poate un prim M7 adevărat?

(Zâmbeşte) Analizăm foarte atent, întotdeauna, oportunităţile care se ivesc pentru o familie de modele. Nu vă pot spune mai multe acum...
Dar nici nu puteţi nega apariţia unui viitor BMW M7?!

Nici nu pot nega! (zâmbeşte din nou). Vă pot spune doar că în anul următor vor exista nişte surprize frumoase din partea noastră în această privinţă! (Waw, interlocuitorul meu tocmai aproape că a confirmat că vom vedea
la anul fie un M veritabil, derivat din Seria 7, vie o versiune ultra-sportivă de top din familia M Performance!)

Ca manager de produs al Seriei 7, ce tehnologie sau atribut de la bord îl consideraţi a fi cel mai impresionant?
Prin prisma mea, e vorba de înţelegerea gesturilor, prin care noi demonstrăm o metodă foarte inovativă şi în acelaşi timp uşoară de a interacţiona cu maşina. Pe lângă asta, desigur, mai avem parcare autonomă de la distanţă, scaunele Executive Lounge pentru pasagerii spate, luminile
laser, luminile de bun-venit. Dar controlul prin gesturi e, totuşi, punctul de atracţie cel mai direct.

Aţi menţionat intenţia de a redefini noţiunea luxului modern. Vă aşteptaţi ca prin asta să ţintiţi spre un public mai tânăr, mai în vârstă,
sau dimpotrivă, vreţi să menţineţi acelaşi interval de vârstă a cumpărătorilor Seriei 7?

Ştiţi, la nivel global cumpărătorii Seriei 7 sunt foarte diferiţi ca şi vârstă de la o ţară la alta sau de la o regiune la la alta. În China, clienţii modelului au o medie
care porneşte de la 35 de ani, nişte clienţi foarte tineri, deci, în timp ce în Europa cei mai mulţi au între 55 şi 60 de ani, la fel ca şi în SUA. În Coreea de Sud avem de asemenea clienţi mult mai tineri. Cam ăsta e portofoliul vârstelor în rândul clienţilor Seriei 7 şi părerea mea este că trebuie să ne orientăm spre acelaşi interval, dar admit că prin multitudinea de tehnologii de la bordul noii generaţii vom atrage şi mulţi clienţi
mai tineri, în special la începutul carierei modelului. Totuşi, nu cred că va avea lor o migraţie adevărată spre alt interval de vârstă.

Şi ultima întrebare: unde e cel mai bun loc în noul BMW Seria 7 – la volan sau pe bancheta spate?

Oh, îmi este aproape imposibil să răspund. Sunt prea bune ambele
variante ca să aleg doar una din
ele!

Dle Kirsch, vă mulţumim în numele cititorilor noştri pentru această discuţie!

Citiţi şi:
» TEST DRIVE PiataAuto.md cu noua generaţie BMW Seria 7
PiataAuto.mdIlie Toma
2
3,618
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!