PSA Peugeot Citroen vor prezenta cifrele consumului de combustibil din lumea reală
27 Octombrie 2015, 09:22
Cu toţii cunoaştem, că cifrele consumului de combustibil prezentate de către producători pentru un model sau altul sunt obţinute în laborator şi nu sunt comparabile cu cele obţinute de către consumator în condiţii reale.

Importanţa prezentării cifrelor reale de consum este foarte mare pentru consumatori, iar cei de la PSA Peugeot Citroen vor face tot posibilul
pentru ca implementarea acestora să fie cât mai rapidă. Concernul francez nu ne dezvăluie ce metodologie va fi utilizată în evaluarea consumului real de combustibil, însă aceasta va fi urmărită de o organizaţie independentă, pentru ca testele să fie cât mai corecte.
Conform francezilor, ciclul european NEDC de evaluare a consumului care datează din anul 1992 nu mai reflectă condiţiile reale şi trebuie revizuit.
Totodată, francezii menţionează că toate vehiculele Peugeot şi Citroen corespund normelor ecologice şi nu utilizează sisteme de trişare ale emisiilor. În 2014 au fost selectate arbitrar 4,300 automobile, pentru a verifica conformarea acestora normelor ecologice, iar rezultatele au fost pozitive.

Totul se datorează tehnologiilor avansate şi implementării catalizatorului pentru neutralizarea noxelor “BlueHDi” Selective Catalytic Reduction (SCR) pe toate vehiculele cu propulsoare diesel, care le asigură conformarea cu normele ecologice Euro 6. Acest catalizator este unul dintre cele mai avansate din lume.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,408
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!