Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Porsche Macan primeşte o serie de actualizări pentru 2016

5 Noiembrie 2015 - 13:02
Denis Godorozea
Porsche Macan primeşte o serie de actualizări pentru 2016
Pentru anul 2016 SUV-ul mezin al celor de la Porsche, modelul Macan, primeşte o serie de actualizări şi opţiuni care nu au fost disponibile anterior. Prima noutate sunt noile blocuri optice faţă full-LED care au un design cu 4 LED-uri de zi inspirat din Cayenne facelift.

Noile blocuri optice Porsche Dynamic Light System Plus (PDLS Plus) acum sunt disponibile cu lumini LED de întoarcere, care iluminează curbele şi direcţiile în care se avântă Macan, iar primind informaţia de la sistemul de navigaţie, acestea vor ilumina intersecţiile pe lateral.

Toate versiunile Porsche Macan vor primi noul sistem multimedia Porsche Communication Management (PCM), care dispune de un design laconic al display-ului, conectivitate Bluetooth, USB, SD, Wi-Fi şi Apple CarPlay, inclusive controlul vocal Siri. În dependenţă de regiune, pentru prima data sistemul de navigaţie oferă hărţi tridimensionale.

Versiunea Macan Turbo (pe imagini) primeşte mai multe opţiuni de individualizare, precum elementele caroseriei vopsite în negru lucios, jantele de 21 de inch bicolore cu un design inspirat de la 911 Turbo, oglinzile pe două „picioruşe” Sport Design, în timp ce la interior vor apărea praguri din fibră de carbon iluminate, inscripţiile „Turbo” pe tetiere şi combinaţia opţională piele-Alcantara.

De o doză mai mare de individualizare vor beneficia şi celelalte versiuni ale lui Porsche Macan, prin introducerea noilor tapiţerii, cusături decorative şi noilor culori pentru exterior.

Mai mult decât atât, sistemul de direcţie a fost recalibrat pentru o experienţă şi mai plăcută la volan, dar şi o conexiune mai bună al roţilor cu carosabilul.

Modelul revizuit Porsche Macan va fi disponibil de la începutul anului 2016. În Germania acesta va costa 61,143 euro pentru Macan S, 60,548 euro pentru Macan S Diesel, 73,400 euro pentru noul Macan GTS (pe imagine) şi 83,753 euro pentru versiunea de top Macan Turbo. Informaţii utile: Test-Drive Porsche Macan S
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (12 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter