Premieră: noua generaţie Mazda CX-9
19 Noiembrie 2015, 10:43
La Salonul Auto de la Los Angeles a debutat noua generaţie Mazda CX-9. Noul SUV nipon destinat pieţei nord-americane a primit un design
inspirat din conceptul KOERU. Limbajul de design KODO i-a venit perfect celui mai mare SUV Mazda făcându-l mai arătos şi dinamic.
Având 5,065 mm în lungime noul
CX-9 este cu 30 mm mai scurt
decât predecesorul său, în timp
ce ampatamentul a fost alungit
cu 55 mm, pentru un spaţiu la
interior mai mare.
Caracterul dinamic este accentuat şi de capota alungită, acest efect fiind obţinut datorită mutării pilonilor frontali cu 100 mm mai în spate. Noul CX-9 va fi disponibil cu jante de 18 şi 20 de inch.
Interiorul SUV-ului cu 7 locuri are un aspect foarte dinamic datorită bordului foarte jos şi tunelului ridicat, care
practic au exclus consola centrală tradiţională. Materialele sunt foarte
calitative, aici regăsindu-se pielea
fină Nappa, inserţiile din aluminiu şi inserţiile din lemn de trandafir japonez.
Pentru a îmbunătăţi izolarea fonică, inginerii Mazda au aplicat caroseriei
24 de kg de material izolator, iar geamurile au devenit mai groase. Aura premium de la interiorul lui CX-9 este accentuată şi de sistemul audio Bose cu 12 boxe. Sistemul multimedia MAZDA CONNECT poate veni cu display de 7 sau 8 inch.
Cea mai importantă noutate însă,
este noua unitate turboaspirată SKYACTIV-G 2.5T. Fiind bazată
pe propulsorul aspirat natural de
2.5 litri în 4 cilindri care se regăseşte sub capota modelelor Mazda6 şi Mazda CX-5, noua unitate
turboaspirată are cel mai mare
raport de compresie printre unităţile turbo de 10.5:1, primind injecţie directă şi turbocompresor care generează o presiune instant de 1.2 bari datorită unei tehnologii inovatoare, realizate pentru prima dată pe un model de producţie.
Rezultatul este mai mult decât suficient – 227 CP (benzină cu cifra octanică 88) sau 250 CP (benzină cu cifră octanică 93) şi un cuplu imens de 420 Nm. Noul propulsor turbo este cuplat la cutia automată în 6 trepte, care va transfera puterea către roţile faţă sau către toate cele patru roţi, atunci când este bifat sistemul de tracţiune integrală i-ACTIV AWD, cel din urmă poate analiza condiţiile de drum şi distribui cuplul eficient.
Cei de la Mazda doresc să vândă anual cel puţin 50,000 de exemplare în SUA, startul vânzărilor fiind programat pe primăvara lui 2016.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,922
GALERIE FOTO (24 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!