Concorso d’Eleganza 2016: maşini învingătoare cu poveşti fantastice!
6 Iunie 2016, 12:11
Anul ăsta la Concorso d’Eleganza au venit şi maşini mai puţin elegante, dar cu nişte poveşti fantastice, care le fac demne de admriaţia publicului. Participante la raliuri sau expediţii,
toate aceste maşini ascund istorii cu totul speciale, pe care noi vrem astăzi să vi le spunem într-o formă cel puţin sumară!
Austin-Healey 3000 MK III, 1964

Deşi maşina asta, cu plăcuţele ARX91B a fost construită iniţial doar cu scopul participării în câteva competiţii de raliu din anul 1964, istoria sa a adus-o mai apoi într-o mulţime de alte competiţii de tot soiul, iar la un moment dat
exemplarul a servit chiar ca maşină de teste drive pentru jurnalişti auto. Victoriile şi menţiunile din palmaresul acestei maşini nu sunt deloc puţine la număr: câştigătoare la Alpine Rally în 1964, locul 2 în clasa sa la Targa Florio în 1965, venind la final în spatele
unui Ferrari 250 GTO sau locul 4 în cursa de o mie de mile Brands Hatch în 1965. Astăzi maşina e în condiţie originală, una din puţinele de felul ei păstrată intactă până în prezent. Sub capotă se ascunde un motor cu 6 cilindri în linie de 2,912 cm cubi.
Porsche 911, 1964

Porsche 911 a fost propulsat de motoare boxer în 6 cilindri, cu răcire cu aer, din 1964 până în 1998, modelul fiind cunoscut ca unul cele mai de succes în competiţii din toate timpurile. Pe parcrsul unei istorii de 50 de ani, modelul şi-a adjudecat peste 10,000 de victorii în clasa sa sau generale! Toate aceste victorii îi conferă primului
exemplar Porsche 911, care a
trecut vreodată victorios linia de
final într-o competiţie, şi mai multă
semnificaţie simbolică! Da, dragii
noştrii, maşina din imagine e primul Porsche 911 ce a învins vreodată în vreo competiţie, din întreaga istorie glorioasă a acestui model! Mai exact, e vorba de raliul Monte Carlo din ianuarie 1965, în clasa GT, câştigat de acest exemplar Porsche 911 cu numărul de
caroserie 300055, restaurat de
curând chiar de uzina Porsche la
condiţia sa originală! Curios e faptul
că maşina nu şi-a început viaţa sa
ca Porsche 911, întrucât modelul a
fost redenumit din 901 în 911 abia
la 10 noiembrie 1964, iar la acea
etapă deja fuseseră asamblate 82 de
automobile cu numele 901, printre
care şi acest purtător al primei victorii 911 in istorie!
BMC Cooper S, 1965

Nu Mini, nu Morris, nu Austrin, ci BMC Cooper S – numele oficial al maşinii de raliu de la ediţia din 1966 a raliului de Monde Carlo. La etapa de dinainte de raliu, concurenţii protestaseră pentru că modelul Cooper S nu îndelinea condiţia de a se fi vândut în 5000 de exemplare publicului nici cu emblema Austin,
nici cu cea de Morris, prin umare producătorul a ales numele grupului drept marcă a maşinii, pentru a putea cumula vânzările. Dar adevăratele probleme abia începeau. Atunci când treceau linia de final a raliului Monte Carlo, trei exemplare Mini au trecut primele, cu mult înaintea restului concurenţilor, dar toate trei au fost descalificate din cauza pretinselor
faruri ilegale. Acest scandal este şi astăzi considerat unul din cele mai sonore şi mai nedrepte din istoria motorsportului. Iar maşinuţa din faţa Dvs. cu plăcuţele GRX 195D e chiar una din acele 3 protagoniste! În 1967, maşinuţa a fost lăsată să-şi demonstreze calităţile, fiind condusă spre victorie în raliul celor 1000 de lacuri din Finlanda.
Ford Escort RS 1600, 1972

În motorsport există uneori şabloane de neclintit, care par să se perpetueze la nesfârşit. Unul din ele ţinea de Raliul Africii de Est, o competiţie ce şi-a luat startul în 1953 şi care şi-a adjudecat rapid una din aceste etichetări, că niciun european nu va putea vreodată s-o
câştige, întrucât trecea pe trasee
atât de dure, încât puţini şoferi şi
puţine maşini îi puteau face faţă.
Traseul, de altfel, era ales tot de piloţii
africani din raliu. Şablonul s-a
menţinut timp de aproape 20 de ani,
până când, în 1972, Hannu Mikkola
şi Gunnar Palm s-au aliniat la
startul cursei cu maşina lor –
un Ford Escort RS 1600. După peste 500 de kilometri duri traversaţi prin Tanzania, Kenya şi Uganda, ei erau primii care treceau linia de final, marcând o victorie cu adevărat istorică. Istorică şi pentru acest Ford, care şi astăzi, după 44 de ani de la marea sa victorie, încă mai poartă pe el inscripţiile raliului!
Alpine Renault A110, 1973

În anul 1973 avea loc Campionatul Mondial de Raliu, iar în acele timpuri, francezii aveau un cuvânt greu de
spus, ca şi astăzi de altfel. Iar modelul de raliu al francezilor era Alpine Renault A110, care genera circa 175 CP din motorul său de 1.8 litri şi care avea o înălţime totală de doar 1.13
metri. Echipa franceză, cu exemplarele sale Alpine, a fost învingătoare, iar maşina adusă la Concorso d’Eleganza e chiar unul din acele exemplare câştigătoare din 1973!
Lancia Stratos, 1975

Victoriile lui Lancia Stratos la campionatele mondiale de raliu din 1974, 1975 şi 1976 i-au glorificat numele modelului şi a mărcii Lancia în această competiţie, dar rezultatele modelului au fost tratate ca fiind foarte logice. Până la urmă, maşina asta cu motor poziţionat între axe avea doar 3.71 metri lungime şi 1.10 metri
înălţime, fiind special concepută pentru performanţe maxime în asemenea competiţii. Şi, deoarece regula spunea că cel puţin 500 de exemplare ale modelului trebuiau să fie vândute publicului, iar preţul maşinii era destul de scump pentru a-i face pe oameni să ezite, ultimele exemplare au fost livrate aproape gratis doritorilor, pentru a îndeplini această condiţie! Iar proprietarul actual al acestui exemplar
a cumpărat acest Stratos la începutul anilor ’80, pentru ca la scurt timp să-l convertească la specificaţiile de raliu, sporindu-i şi puterea motorului V6 de 2.4 litri de la 190 CP la 240 CP.

Staţi pe aproape, mai urmează o relatare specială de la Concorso d’Eleganza la Villa d’Este!
PiataAuto.mdIlie Toma
0
2,548
GALERIE FOTO (28 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!