Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Jazz, vin şi Jaguar – sau o seară de excepţie la Chişinău cu muzică bună, vin select şi maşini de lux

6 Iulie 2016 - 09:21
Ilie Toma
Jazz, vin şi Jaguar – sau o seară de excepţie la Chişinău cu muzică bună, vin select şi maşini de lux
Ştirea asta trebuie citită cu o un fundal de jazz în căştile sau boxele Dvs., aşa că vă îndemnăm să porniţi aici unul din posturile de radio online cu stilul preferat de jazz. Acum, că l-aţi pornit şi aveţi atmosfera acustică potrivită, putem începe!

De curând la Chişinău s-a consumat cea mai spectaculoasă şi selectă petrecere a acestei veri, „Jazz & Wine 2016”, susţinută de Ambasada SUA în Moldova. Şi dacă invitaţii şi-au putut delecta auzul cu muzică jazz live, sub cerul liber al unei seri calde de vară, atunci privirea le-a fost desfătată de exemplarele automobilelor Jaguar, care au întregit decorul pasional al serii. Pe de o parte, tonul ritmic a fost dat de primul SUV din istoria Jaguar – modelul F-PACE, iar de cealaltă parte notele înalte ale câmpului vizual au fost colorate de sportiva F-TYPE.

Evenimentul din acest an a fost dedicat marcării a 100 de ani de la naşterea marelui Frank Sinatra, iar asftel toţi muzicienii au interpretat piese renumite din creaţia marelui jazzman, tratate prin propria voce şi simţire. Printre vocile şi strunele serii s-au numărat Geta Burlacu, Cristofor Aldea-Teodorovici şi Orchestra de Jazz a Academiei de Muzică din Moldova, condusă de Petru Hăruţă. Pe parcursul întregii seri au fost degustate vinuri selecte. Iar degustării tactile au fost supuse şi exemplarele Jaguar prezente la eveniment, întrucât acestea au fost disponibile spre cunoaşterea în detaliu din partea celor prezenţi la eveniment.

Iar dacă muzica jazz vă inspiră suficient de mult pentru o cunoaştere mai profundă a modelelor Jaguar, atunci aflaţi că redacţia noastră le-a testat pe cele expuse la Jazz & Wine şi vă invită să cunoaşteţi intensitatea deplină a senzaţiilor de la volan: » Jaguar F-TYPE Supercharged » Jaguar F-PACE Supercharged » Jaguar F-PACE Diesel
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (68 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter