Americanii au publicat primele reguli pentru automobilele autonome!
21 Septembrie 2016, 17:00
Până acum, construirea, certificarea, testarea şi exploatarea automobilelor autonome pe drumurile publice, nu se subordona unor reguli scrise, unui regulament sau unor standarde concrete, care să definească graniţele exacte pentru această tehnologie. În ultimii ani mai mulţi producători auto dezvoltă tehnologii în direcţia automobilelor autonome, unele deja fiind disponibile şi pot fi întâlnite pe drumurile publice, în timp ce automobilele complet autonome, ar urma să apară după anul 2020.
Pentru că sistemele semi-autonome de condus deja pot fi văzute pe unele automobile, iar incidentele legate de acestea nu s-au lăsat aşteptate, americanii au decis să introducă primele reguli pentru automobilele
autonome, publicând un document enorm de 116 pagini, întocmit de către Departamentul Transporturilor din SUA cu suportul celor de la NTHSA (National Highway Transportation Safety Administration).
Documentul tratează toate punctele posibile legate de elaborarea, certificarea, testarea şi exploatare automobilelor autonome, în acesta fiind menţionat că producătorii auto trebuie să construiască şi să prezinte automobilele autonome într-un asemenea fel, încât consumatorii să fie informaţi despre modul de operare ale acestora şi limitele acestora, pentru a evita accidentele, în care au fost implicate câteva vehicule electrice Tesla, unul dintre care s-a soldat cu decesul conducătorului.
În primul rând, trebuie să înţelegem ce înseamnă un automobil autonom şi cum se clasifică condusul autonom în dependenţă de capacitatea sistemului.
Există şase nivele de clasificare:
- Nivelul 0 – conducătorul face totul (automobil convenţional),
- Nivelul 1 – un sistem automatizat poate asista uneori conducătorul (spre exemplu, cruise-controlul adaptiv),
- Nivelul 2 – un sistem automatizat poate asista conducătorul operând cu unele funcţii ale condusului, în timp ce conducătorul continuă să monitorizeze mediul de condus şi are grijă să ghideze cu celelalte funcţii ale vehiculului (sisteme semi-autonome de condus, precum Autopilot-ul celor de la Tesla, care necesită menţinerea mâinilor pe volan),
- Nivelul 3 – sistemul conduce vehiculul în regim autonom în anumite condiţii, dar cel de la volan trebuie să fie pregătit să preia controlul, atunci când sistemul solicită acest lucru (nu este nevoie să ţii mâinile pe volan în timp ce sistemul operează),
- Nivelul 4 – sistemul conduce vehiculul în regim absolut autonom în anumite condiţii, fără implicarea celui de la volan (deci, un sistem absolut autonom, care mai dispune de volan şi pedale, pentru ca conducătorul să conducă ocazional),
- Nivelul 5 – sistemul conduce automobilul în regim absolut autonom în orice condiţii, în care un conducător ar putea conduce (aceste maşini autonome nu vor avea nevoie de organe de control, precum volan sau pedale, deşi standardele pentru certificarea acestora la moment nu sunt elaborate).
Astfel, nivelele delimitează responsabilitatea în cazul unor situaţii, incidente şi accidente. În nivelele 0, 1 şi 2, responsabilitatea este pe seama conducătorului, care trebuie să monitorizeze situaţia din trafic, în timp ce vehiculele cu nivelele 3, 4 şi 5, sunt
considerate drept vehicule cu un grad înalt de automatizare, iar în cazul unei situaţii, cu implicarea unui astfel de vehicul, responsabilitatea cade pe sistemul condusului autonom, care are rolul de a monitoriza situaţia în trafic. Şi mai interesant este faptul că, în timp
ce conducătorii automobilelor care corespund nivelelor 0,1, 2 şi 3, trebuie să aibă permis de conducere, cei ce se vor afla la bordul automobilelor cu nivel de automatizare 4 sau 5, nu vor avea nevoie de permis de conducere, pentru că întregul proces de condus îl va executa automobilul autonom.

În document se vorbeşte despre condiţiile şi modul de operare al unui automobil autonom, despre certificarea acestuia, despre evitarea vulnerabilităţii acestuia în faţa atacurilor cibernetice, protejarea datelor personale celor aflaţi la bord, despre siguranţa ocupanţilor de la bord, despre atenţionarea celor din urmă despre modul de operare al sistemului condusului autonom, însă cele mai problematice la moment sunt consideraţiile etice. Deci, sistemul condusului autonom ar trebui să aibă înfiltraţi parametri, care ar „cântări situaţia” de pe drum din considerente etice. Dacă, primordial, sistemul condusului autonom, este menit să evite accidentele pentru a proteja pe cei de la bord, se vor ivi situaţii, în care salvarea vieţii celor de la bord ar putea costa alte vieţi omeneşti.
Astfel, sistemul va trebui să „cântărească” această situaţie de conflict şi să rezolve dilema pentru un rezultat cât mai pozitiv pentru cei implicaţi.

Totuşi, toate aceste reguli vor fi în continuare suplinite şi ajustate, pentru a capta cât mai multe aspecte în care
pot fi implicate automobilele autonome. Nici regulile pentru automobilele convenţionale, nu au fost scrise în prima zi şi s-au cizelat de-a lungul anilor, fiind scrise cu „sânge”. Acelaşi lucru nu-l vor putea evita nici regulile propuse pentru automobilele autonome. În fine, este un început extrem de luminos pentru condusul
autonom, care, conform oficialilor americani, va spori siguranţa, dar şi va avea un impact pozitiv pentru conducătorii în vârstă şi pentru cei cu dizabilităţi, care se vor putea bucura de transport personal, datorită automobilelor autonome.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,897
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!