Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Autonomia vehiculelor electrice creşte! Noul Renault ZOE face 400 km cu o singură încărcare!

30 Septembrie 2016 - 14:42
Denis Godorozea
Autonomia vehiculelor electrice creşte! Noul Renault ZOE face 400 km cu o singură încărcare!
Principala problemă a vehiculelor electrice este autonomia. E greu să te obişnuieşti cu limita de kilometri pe care o impune electromobilul.

Noile pachete de baterii cu capacitate mai mare sporesc autonomia considerabil, acest lucru fiind demonstrat de Opel Ampera-e, care are o autonomie de 400 km.

La Salonul Auto de la Paris a debutat o nouă versiune al vehiculului electric Renault ZOE, care, la fel ca Ampera-e, promite o autonomie de 400 km!

Spre deosebire de modelul obişnuit, care dispune de o baterie cu o capicitate de 22 kWh, noul ZOE este echipat cu bateria Z.E. 40, care are o capacitate aproape dublă – 41 kWh!

Noua baterie poate fi reîncărcată pentru o autonomie suplimentară de 80 km în doar 30 de minute. Motorul electric a rămas intact, oferind aceeaşi 90 CP.

Totuşi, francezii recunosc că în condiţii reale de exploatare în mediul urban şi extraurban, autonomia reală va constitui 300 km. În fine, este mult peste cei 170 km (condiţii reale) pe care îi oferea modelul lansat în 2012! Alţi 4 ani de zile şi vom avea vehicule electrice cu autonomie de 600 km (acest lucru îl confirmă cei de la Volkswagen)! Bucură faptul că producătorii auto lucrează intens pentru a livra vehicule electrice cu o autonomie ce se apropie încet, dar sigur, de autonomia maşinilor convenţionale.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (12 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter