Citroen revine în campionatul mondial de raliuri cu noul C3 WRC (Video)
20 Septembrie 2016, 15:37
Cei de la Citroen au în spate 96 de victorii şi 8 titluri în clasamentul constructorilor şi 9 titluri în clasamentul piloţilor în cadrul campionatului mondial de raliuri WRC, însă de la plecarea legendarului Sebastien Loeb, victoriile s-au cam scurs printre degete, sezoanele 2013, 2014 şi 2015 fiind câştigate de către cei de la Volkswagen, iar anul acesta producătorul german având toate şansele să repete linia de succes, datorită lui Sebastien Ogier.
Pentru a prinde la puteri, cei de la Citroen s-au retras din WRC pentru sezonul 2016, iar pentru sezonul
2017, cei de la Citroen pregătesc
un model absolut nou. Este vorba despre noul Citroen C3 WRC,
care va debuta în calitate de
concept la Salonul Auto
de la Paris.
Fiind bazat pe noul Citroen C3, versiunea de curse are 4,150 mm în lungime şi 1,875 mm în lăţime (+55 mm faţă de maşinile din sezonul 2016), fiind înzestrată cu un kit aerodinamic ajustabil într-un diapazon mai permisibil (eleronul acum poate fi amplasat mai departe de caroserie), datorită noului regulament introdus pentru sezonul 2017. De asemenea, datorită noului regulament, restrictorul turbinei a fost mărit de la 33 mm la 36 mm, ceea ce a permis sporirea puterii propulsorului de 1.6 litri turbo la 380 CP, a fost introdus controlul electronic al diferenţialelor şi redus nivelul greutăţii minime cu 25 kg.
Maşina de curse Citroen C3 WRC, care se va deosebi niţel de acest concept, va fi dezvăluită în ianuarie 2017, înaintea raliului Monte Carlo.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,351
GALERIE FOTO (21 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!