Moldova SUV Maraton: prin codrii de aramă cu SUV-uri premium în noroi!
26 Septembrie 2016, 08:44
Dis-de-dimineaţă, de când am văzut ploaia pătrunzătoare de toamnă, am ştiut că prima zi a Premium SUV Maratonului ne va aduce provocări serioase. Şi iată că aşteptările noastre s-au adeverit cu vârf şi îndesat, cele 5 SUV-uri din coloana maratonului având a îndura condiţiile dure de offroad tomnatic al Moldovei!
Dimineaţă devreme, toţi cei 12 aventurieri ne-am dat întâlnire la staţia Tirex Petrol de pe Viaduct, or de
această dată coloana de SUV-uri exploratoare ale locurilor excepţionale şi a oamenilor cu totul speciali din Moldova vor alimenta doar cu combustibil Tirex Petrol pe întreaga durată a maratonului. Mai mult ca atât, de această dată nu folosim combustibil aditivat, ci unul absolut standard, dar, după cum ne-a asigurat în dimineaţa zilei de ieri chiar unul din reprezentanţii partenerului nostru petrolier, parametrii combustibililor standard sunt perfect compatibili cu normele Euro 5, iar
motoarele noastre se vor simţi perfect. Aici a venit şi prima curiozitate – două dintre SUV-urile noastre sunt propulsate de motoare turboaspirate pe benzină – Porsche Macan şi BMW X4, în ambele cazuri fiind vorba de motoare turbo de 2.0 litri, Porsche-ul având 252 CP la activ, iar BMW-ul – 245 CP. Ei bine, la motoare turboaspirate pe benzină atât de puternice începe deja folosirea benzinei cu cifră octanică 98, iar în cazul nostru – Porsche Macan 2.0 asta solicită după parametrii
producătorului şi inscripţia de pe capacul rezervorului – benzină 98! BMW X4, însă, poate accepta benzină 98, însă combustibilul recomandat este cel de cifră octanică 95, deşi am fi aşteptat şi aici să se ceară 98, mai
ales că şi Mercedes-Benz GLC 300, modelul care ar fi trebuit să facă parte din coloana maratonului şi care are tot un motor de 2.0 litri turbo cu 245 CP, cere tot combustibil 98 pentru motorul său. Ei bine, uite că de această
dată Porsche Macan 2.0 a fost singurul care ne-a solicitat asemenea combustibil, în timp ce cele trei modele diesel au primit câte un plin de motorină.
Cafeaua de dimineaţă am luat-o la un hotel de lângă parcul central al capitalei, acolo unde am avut onoare să fim intervievaţi şi de câteva televiziuni, care au avut o muncă foarte grea în contextul ploii.
De aici, SUV-urile erau gata să pornească în explorarea Moldovei, dar ploaia încă nu dădea semne de oprire. Aşa că ne-am zis să ne deplasăm un pic programul pentru a face loc unei vizite la unul CASE IH Agriculture, dar şi unei competiţii de tir în prima parte a zilei, până se mai înseninează cerul. Nu vă miraţi că un producător de tehnică
agricolă este parte a acestui SUV Maraton, şi nici de combinele şi tractoarele imense, lângă care au pozat maşinile noastre din maraton. Profesoara mea de literatură îmi zicea la liceu că, într-o operă literară versată, dacă undeva la începutul cărţii autorul menţionează ad-hoc despre o vioară ce stă atârnată în cui, numaidecât undeva
pe parcursul istoriei, mai târziu, ea va cânta. Aşa e treaba şi aici – vom avea ceva mai târziu nişte experienţe incredibile, cu oameni legaţi de pământul ţării noastre, cu oameni care ştiu să gândească global şi să facă performanţe la nivel local! Eh, abia aşteptăm să ajungem la momentul în care „vioara” din maratonul nostru să vă cânte!
Dar astăzi am pornit iniţial, la poligonul de tir, adică tot la Snipping Club, în apropiere de Negreşti, pentru o competiţie aprigă între echipaje, cu punctaje şi diverse tipuri de probe, care vor conta la urmă în clasamentul final al participanţilor maratonului, dar despre acest episod la tir şi despre punctele
acumulate vă vom spune mai multe ceva mai pe urmă. Acum să revenim la cerul tomnatic al Moldovei, care, după vreo două ore petrecute la poligonul de tir, părea în sfârşit să se lumineze şi să ne deschidă calea spre aventurile multaşteptate din Codrii Moldovei centrale!
Şi aici a început adevărata frumuseţe epică a primei zile din SUV Maratonul nostru tomnatic! Cu toţii ştim, aparent de Codrii Moldovei, dar cei mai mulţi dintre noi se rezumă doar la traversarea lor pe traseele naţionale, şi poate că e mai bine aşa, pentru că rămâne mai protejată fauna din aceste păduri magnifice, ce fac parte din identitatea ţării noastre. Dar noi am apucat-o pe un traseu local ce trece prin Codri, un traseu mult mai puţin circulat, pentru că e şi mult mai provocator la carosabil, fiind acoperit doar cu un prundiş
foarte solicitant pentru suspensie. Atunci când am trecut de Străşeni şi am apucat-o spre sud-vest de acolo spre Scoreni, ajungând pe acest traseu de prundiş, mi-am zis că uite, cu sedanul premium pe care-l conduc în fiecare zi, nu m-aş aventura niciodată pe un asemenea traseu, ci aş face cale întoarsă. Sau, dacă tare mi-aş dori să ajung aici, atunci aş merge, probabil, cu 10 km/h, pentru a-i proteja suspensia de drumuri pentru care nu a fost prevăzut. Dar cu SUV-urile astea, ai o lejeritate de înaintare pe care n-o prea poţi
obţine de la alte maşini. Şi tot aşa, drumurile ţării noastre ajung să te convingă, pe măsură ce tot te maturizezi, copii îţi cresc, iar nevoia de spaţiu pentru familia de la bord creşte şi ea – ajung să te convingă, deci, că un SUV îţi răspunde cumva mai bine ca orice altă caroserie necesităţilor practice de familie într-o ţară cu drumuri ca ale noastre. După aceste maratoane cu SUV-uri, cumva ideea de SUV s-a înrădăcinat şi mai bine în mintea mea, aşa că cine ştie, poate ajungem vreodată şi la asta…
Şi uite că tot înaintând pe acest traseu între Străşeni şi Scoreni, codrii devin repede de aramă, frumoşi la chip şi proaspeţi la suflare. Ploaia de dimineaţă împrospătase aerul pe aici şi spălase frunzele, iar ochii noştri fugeau după desimea de copaci frumoşi din jur,
întretăiaţi doar de acest drum destul de slab circulat. Iar alături de traseu, la un moment dar, există şi un drum care intră adânc în pădure, un drum ce duce la Stejarul lui Ştefan cel Mare. Ştiam că nu vom putea ajunge cu maşina la acel stejar, pentru că nu există drum chiar
până la el, dar această direcţie ne dădea ocazia să intrăm niţel în adâncul codrilor din inima Moldovei. Aşa că am făcut dreapta.
La început, prundişul rarefiat de pe carosabil, ne-a menţinut bine
aderenţa. Dar apoi am dat peste o coborâre care nu mai avea pietriş, iar maşinile noastre au început a derapa pe lateral pe acest noroi lipicios. Nu avem anvelope de offroad şi nici nu ne-am dorit să transformă acest maraton într-un offroad challenge din cel extrem, am vrut mai degrabă să gustăm din aceste provocări cu echipări standard pe care le primeşte oricine, odată cu achiziţia unui asemenea SUV. Land Rover Range Rover Evoque se nimerise să fie
primul în coloană, condus de mine, urmat de Porsche Macan, condus de colegul meu Oleg Negară. Am simţit alunecare, corectam direcţia pe cât posibil şi-i atenţionam pe camarazi să fie prudenţi ca aceste derapaje să nu-i arunce în vreun mal de pe lateral. Dar roţile s-au umplut destul de repede de noroi, aşa că aderenţa a scăzut. Urma o coborâre şi mai dată naibii, cu un şanţ destul de mare pe lateral, iar aici a trebuit să acţionăm după principiul
„decât să ne arunce violent gravitaţia în el în derapaj, mai bine să mergem cu o roată prin el”. Am setat regimul de mocirlă în sistemul All Terrain al lui Land Rover, sistem pe care l-am admirat întotdeauna, şi maşina a continuat să înainteze eroic. Porsche-ul apucase să intre şi el pe acest ultim segment, iar ceilalţi au fost sfătuiţi să aştepte. La un moment dat, în faţa mea am văzut că, peste vreo 10 metri, şanţul din dreapta devine prea abrupt, şi dacă voi continua
aşa, voi pune maşina pe burtă. Aşa că mi-am chemat camarazii, să mă susţină pe lateral, din dreapta, să pot ieşi din acel şanţ şi să înaintez. Maşina nu era blocată la această etapă. Ne-am zis că riscăm ca maşina oricum să continue
alunecarea spre şanţ, aşa că am căutat o buturugă să punem acolo, să astupăm şanţul şi astfel roţile maşinii să fie nevoite să evadeze din şanţ. Am găsit o buturugă potrivită, am dat maşina niţel înapoi, iar ea s-a mişcat fără
probleme. Apoi am dat înainte, iar când am ajuns la buturugă, cu un pic de susţinere, am ieşit uşor din şanţ şi am zbughit-o în vale! Dar isprava primei maşini nu merita repetată, mai ales că descoperisem un drum pe alături, pe
iarbă, mai sigur. Celelalte maşini au apucat-o pe acolo, rămânea să scoatem doar Porsche-ul de pe acest segment. Hm, veţi zice, Porsche Macan e un model aşa, mai lucios, mai de glamour. Ce ar putea face el aici? Dar adevărul e că Macan are un sistem de tracţiune integrală permanentă cu un diferenţial excelent, şi are şi un
buton „OFF ROAD”, care impune şi nişte dirijări logice, iar noi am pornit să ieşim cu marşarierul de aici, dând înapoi pe acest urcuş noroios. Oleg Negară, offroader-ul nostru experimentat, a ieşit din prima, iar Porsche Macan a avut o performanţă uimitoare aici, în mocirla asta, ieşind fără cea mai mică dificultate, mergând înapoi! Din
această clipă doza mea de admiraţia pentru Porsche Macan a crescut exponenţial, deşi şi până acum îmi plăcea mult modelul!
Eh, urcarea înapoi a fost floare la ureche pentru toate cinci SUV-uri, deşi urcasem pe iarba udă. Apoi am revenit la traseu şi ne-am continuat
drumul. Peste câţiva kilometri, un drum magnific se arăta în faţa noastră – între Scoreni şi Malcoci. Un drum perfect
asfaltat, cu diferenţe de nivel, cu peisaje ameţitoare prin jur, de ziceai că-i Scoţia sau Islanda! Fantastic segment!
De aici a urmat un popas pe traseul E581, apoi, şi apoi ne-am continuat drumul ceva mai direct spre sud,
luând-o întâi spre frumoasele dealuri ale Lăpuşnei, şi apoi revenind spre Hânceşti şi mai departe spre sud. Aceasta e poate, una din foarte puţinele porţiuni ce coincid cu traseul maratonului din vară, adevărul fiind că explorarea noastră trebuie să continue dinspre sud mai departe, de unde am rămas data trecută. Totuşi, am avut parte de surprize şi pe acest traseu. În Sărata Galbenă sătenii se întinseseră
la un joc focos în centrul satului, iar noi n-am putut rata ocazia să oprim aici şi să ne prindem la un joc sincer cu ei. Asemenea evenimente sociale rurale au constituit şi mai constituie sufletul unui sat, a unei comunităţi de oameni care se cunosc cu toţii, dansează cu toţii, iar uneori se mai şi ajută cu toţii. Hora în sat e unul din elementele ce ne-a definit sute de ani ca naţiuni şi viaţă a comunităţii, iar noi, aici, am prins-o
spontan, fără vreo planificare. Şi, dacă tot toamna e vremea hramurilor în satele Moldovei – cine ştie, poate mai prindem ceva mai departe pe traseu?
Şi uite aşa, cu joc şi foc, alături de oameni buni la suflet, la apus de soare, ne-am continuat drumul spre sud, ajungând la Văleni. De aici, astăzi, continuăm explorarea minunatei noastre ţări pe un traseu absolut nou, cu
nenumărate provocări în faţă, cu nenumărate locuri frumoase, dar şi oameni minunaţi! Fiţi alături de noi! Iubiţi-vă ţara şi poporul!
