Renault va produce cel mai dinamic Clio R.S. 16! (Video)
27 Septembrie 2016, 15:39
Cei de la Renault continuă tradiția de a crea versiuni demențiale ale lui Clio. Ei bine, cele mai impresionante au fost Clio Williams și Clio V6, cel din urmă având tracțiunea spate și un V6 de 230 CP (255 CP după facelift) amplasat central. Prezentat în calitate de concept, Renault Clio R.S. 16 a fost creat pentru a celebra 40 de ani Renault Sport, iar acum, francezii confirmă că modelul conceptual va fi produs în serie! Totuși, doar 500 de fericiți vor avea parte de bucuria de a conduce acest model, pentru că cei de la Renault Sport nu vor produce mai mult de 500 de exemplare. De ce, vă veți întreba?
Pentru că, este un model complicat de produs, nu la fel de complicat precum Clio V6, dar, totuși, foarte diferit de un Clio R.S. obișnuit, pentru al pune pe o linie de asamblare cu acesta. Pentru a înțelege, că nu doar exteriorul cu aripi evazate, spoilere și incizii, este diferit de un Clio R.S. obișnuit, vă spunem că Clio R.S. 16 utilizează suspensia spate de la maşina de raliuri Clio R3T, în timp ce suspensia faţă, dar şi sistemul de frânare au fost preluate de la Megane R.S. 275 Trophy-R. Mai mult decât atât, propulsorul de 1.6 litri turbo a fost înlocuit cu unitatea de 2.0 litri turbo, care livrează 275 CP și 360 Nm, aceasta din urmă fiind preluată de la același Megane R.S. 275 Trophy-R!
Accelerație de la 0 la 100 km/h durează doar 5.7 secunde!

Francezii s-au decis să pună în producție modelul Renault Clio R.S. 16, probabil, doar pentru a bate recordul de pe Nurburgring Nordschleife pentru automobilele cu tracțiune față, pe care îl deține acum Volkswagen Golf Clubsport S. Deși are cu 35 CP mai puțin, Clio R.S. 16 este mai ușor și mai agil și ar putea bate recordul actual de 7 minute şi 49.21 de secunde.

Pentru a mai încinge spiritele, cei de la Renault lansează un spot amuzant, în care apare conceptul Clio R.S. 16!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,516
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!