Legenda lui Volkswagen Golf: generaţiile Mk3 şi Mk4 (Video)
27 Octombrie 2016, 14:19
Cei de la Volkswagen continua seria de filmuleţe despre legendarul Volkswagen Golf. După episoadele dedicate primelor două generaţii Mk1 şi Mk2, a venit rândul scurtelor incursiuni în istoria generaţiilor Mk3 şi Mk4. A treia generaţie Volkswagen Golf Mk3 debuta în 1991 cu un design aerodinamic, cu un coeficient de doar 0.30, iar pentru prima dată pe modelul Golf au fost disponibile airbag-urile frontale.
Totuşi, cei de la Volkswagen menţionează că proiectarea lui Golf Mk3 începuse încă în anul 1985, atunci când Mihail Gorbachev şi-a preluat postul de lider în Kremlin, Moscova, iar tenismenul Boris Becker de doar 17 ani înfrângea americanul Kevin Curren, luând primul său trofeu la Wimbledon.
În februarie 1987, şeful de design Volkswagen de atunci, Herbert Schafer, a înaintat nouă versiuni de design pentru viitorul Golf Mk3, dintre care s-a ales doar una, pe care o cunoaştem astăzi. Un total de 4.83 milioane de exemplare Volkswagen Golf Mk3 au fost produse, până la apariţia celei de-a patra generaţie în 1997.
Cea de-a patra generaţie Volkswagen Golf Mk4, apărea în 1997, în acelaşi an când Robbie Williams s-a transformat într-un star internaţional datorită piesei „Let me entertain you”, Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet, au apărut în legendara peliculă “Titanic”, iar în lume apărea noua monedă - Euro. Golf Mk4
a devenit instant o icoană a stilului, datorită formelor clare şi materialului genetic preluat de la prima generaţie, ceea ce a menţionat însăşi Giorgio Giugiaro, care a creat designul pentru Golf Mk1. Confortul a fost îmbunătăţit, distanţele dintre elementele caroseriei au fost reduse, caroseria a fost
galvanizată, iar blocurile optice
faţă au primit sticlă clară. Cei de la Volkswagen au continuat să democratizeze siguranţa, instalând şi sistemul de stabilitate ESC pe modelele Golf Mk4 produse din 1998. Către anul 2003 a patra generaţie al legendarului model a fost vândută în 4.99 de milioane de exemplare.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
4,377
GALERIE FOTO (2 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!