Oamenii din calea SUV Maraton: Vasilii Gonciari, olarul din Hogineşti

Casa lui Vasilii Gonciari poate fi zărită încă de pe vârful dealului din partea opusă a satului, atunci când vii dinspre Răciula, cum am făcut-o şi noi. Există porţiuni de drum cu prundiş, dar există şi porţiuni recent reparate, semn că viaţa renaşte pe aceste meleaguri. Atunci când traversezi Hogineştiul, din nou vezi gospodari care-şi dreg gardurile şi casele, fântânele şi drumurile din faţa porţii lor şi abia la marginea satului, aproape de traseului M14, vezi casa şi curtea imensă a olarului Vasilii Gonciari. La prima vedere, mulţi dintre noi au rămas încremeniţi de la o asemenea masivitate a priveliştii, or, la auzul cuvântului de olar, sau de meşter popular, în mintea noastră se schiţează imaginea unui biet om cu o îndeletnicire pe cale de dispariţie, care abia-şi mai duce şi el traiul într-un colţ de sat din inima Moldovei. Cine ar fi aşteptat să vadă o curte imensă, înfloritoare, plină de soare şi verdeaţă, plină de viaţă şi muncă? Nici măcar cele 5 SUV-uri premium ale caravanei noastre – BMW X4, Jaguar F-PACE, Land Rover Range Rover Evoque, Mercedes-Benz GLE şi Porsche Macan n-au umbrit vizibil priveliştea acestei ogrăzi. Vă puteţi imagina, deci, că eram deja cu toţii cu ochii ciuliţi şi intrigaţi, atunci când Vasilii Gonciari ne-a întâlnit pe toţi, în straie naţionale, şi ne-a urat bun venit la casa lui.

Vasilii Gonciari ţine să ne facă o clarificare de termeni chiar din start: el este un olar, nu un artist ce modelează în ceramică, menţionând că pentru un artist este de multe ori suficient să scoată o formă zvăpăiată dintr-o scânteie de inspiraţie, pe când un olar trebuie să creeze ceva admirabil cu păstrarea strictă a rigorilor de funcţionalitate a oalelor sale. O oală a unui olar nu e un exponat de muzeu, sau pe un raft al casei, ci un obiect deplin funcţional, în care se coace mâncarea sau se serveşte, şi toate astea cu urmarea legităţilor fizice şi gândul la calităţile nutriţionale ale produsului pregătit în ea. Oalele de lut sunt cele mai sănătoase, ne convinge meşterul olar din Hogineşti!

Suntem nerăbdători să-i aflăm istoria, de unde şi până unde a ajuns acest om, acest caracter, să se aciueze aici, în Hogineşti, şi să-şi încropească o asemenea gospodărie ca-n poveşti? Aflăm că s-a născut aici, iar pe vremea sovietelor tatăl lui era unul din puţinii olari din Moldova căruia i s-a permis să practice meseria sa mai departe, pentru că marii majorităţi li se interzisese pur şi simplu, iar cuptoarele de olărit erau distruse peste tot. Totuşi, până şi sovietele aveau uneori nevoie de parade publice, arătând că mai există meşteri pe undeva, iar tatăl lui era unul din acei norocoşi căruia i s-a permis să-şi continue munca. Astfel, de mic copil, Vasilii a fost învăţat să mânuiască argila, iar tatăl său i-a şoptit la ureche şi secretele păstrate cu sfinţenie de olari şi transmise doar din generaţie în generaţie.

Mai apoi, prin ţară se zvonise că olăritul este o îndeletnicire dăunătoare sănătăţii şi tatăl său i-a interzis să-şi continue aspiraţiile de a deveni olar. Interdicţia a fost dură şi lungă, astfel încât la vremea absolvirii şcolii, Vasilii a fost îndrumat insistent spre studii superioare de inginer. Da, Vasilii Gonciar e astăzi un olar cu studii de inginer, o combinaţie imbatabilă când vine vorba de înţelegerea fizică şi chimică a proceselor şi secretelor olăritului!

După universitate, a mers la Moscova, unde-şi găsise o slujbă bună, dar pe care, în vâltoarea schimbărilor sociale majore, avea să o piardă în curând. Revenit acasă fără prea mare speranţă şi fără prea mare claritate despre ce urma să facă, a apucat-o într-un final pe calea străinătăţii şi a mers la muncă în Italia, aşa cum au făcut-o sute de mii de concetăţeni de-ai noştri. Şi-a zis că olăritul îl poate salva şi s-a angajat drept ajutor de meşteri olari în Italia. „Doar că în Italia atelierele de producţie a ceramicii au oameni specializaţi pe diferite părţi ale procesului – câţiva la modelare, câţiva la procesul de coacere în cuptor, câţiva la glazurare, câţiva la desenare şi tot aşa, nu prea există oameni care să poată face tot procesul cap-coadă. ”, ne spune Vasilii Gonciari. În acest anturaj, abilităţile lui prinse de mic copil s-au perfecţionat repede şi a ajuns în scurt timp unul din cei mai abili olari din acea zonă a Italiei. Peste câţiva ani şi-a fondat şi atelierul său acolo, cumpărase şi o casă pe malul mării, după ne spune chiar el, mândru de succesul pe care reuşise să-l atingă pe peninsula italiană. Mai apoi, a venit criza financiară şi meşterii olari din Italia au început a avea, brusc, mult mai puţine comenzi, iar Vasilii a simţit repede schimbarea tonalităţii în relaţiile concurenţiale cu colegii săi de breaslă.

De aici şi până la decizia de a reveni în satul său de baştină, Hogineşti, cu tot cu soţie şi copii, n-a fost mult. Şi-a adus utilajele ultra-moderne pe care reuşise să le cumpere în Italia. Şi-a adus şi banii pe care a reuşit să-i adune în anii de muncă din acea ţară şi toate astea au mers la construirea acestei gospodării cu tot cu atelierul său de olărit. „Hogineşti e cel mai frumos sat din lume” – zice Vasilii Gonciar – „şi nu-mi pare rău nici măcar după casa ceea din Italia de pe malul mării! Ia uite ce frumuseţe de privelişte am eu aici!”. Şi într-adevăr, de pe balconul casei lui se deschide o privelişte extraordinară asupra satului înconjurat de codri, asupra dealurilor împădurite din jur şi asupra curţii în care lutul nu stă fără treabă niciodată. „De când am venit eu înapoi în sat, Hogineştiul a revenit la viaţă, acum totul se mişcă, se dezvoltă, oamenii sunt mai plini de optimism, au început chiar şi pensiuni cu cazare să facă să în sat” – ne declară el aparent fără o lipsă de modestie, dar care nu exclude veridicitatea celor afirmate. Ne spune că a donat bani pentru construcţia unul teren de joacă din sat, împreună cu primăria mai desfăşoară câteva acţiuni de amenajare şi modernizare în sat, iar la şcoala din localitate au fost create grupuri de copii care vin să studieze meşteşugul olăritului la el, de două ori pe săptămână. De fapt, chiar noi am surprins un asemenea grup în timp ce modela figuri din lut. Zice că face asta din dorinţa de a transmite viitoarelor generaţii această îndeletnicire, pentru ca să nu se piardă în negura vremii, aşa cum s-a pierdut în zeci de ţări ale lumii.

Vasilii Gonciari e un om care a pus de unul singur pe picioare un proces pe care l-ar invidia şi o întreagă fabrică.

Are cuptoare şi utilaje ce valorează zeci de mii de euro, dar care îi permit să menţină temperaturi precise în timpul preparării oalelor, iar pe deasupra, îi permit procesarea unui număr impunător de oale în acelaşi timp. Îl întreb, curios, câte oale poate produce într-o zi completă de muncă. „Vreo 200-240”, îmi zice, iar dacă te apuci să calculezi cantitatea la preţurile unei oale, destul de accesibile de altfel, înţelegi de unde vine prosperitatea acestei gospodării.

Vasilii Gonciari ne prinde în lumea olăritului cu explicaţii detailate, dar care par pe înţelesul tuturor. Ne spune despre calitatea lutului şi alegerea lui, dar ne şi poartă prin întreg procesul de creare a unei oale, de la formarea boţului de lut până la modelarea ei, coacerea şi glazurarea, apoi şi desenarea. E un proces în care mâinile simt şi creează, iar mintea şi sufletul au o satisfacţie nemaivăzută. Am încercat şi noi să modelăm, să ne acutizăm simţurile după sfaturile lui Vasilii Gonciari şi să înţelegem mai bine acest meşteşug atât de rar practicat în Moldova. De fapt, după cum ne spune chiar Vasilii Gonciari, în Moldova mai există astăzi doar 2-3 olari, dar nici unul din ei nu are aceeaşi specializare ca gazda noastră şi nici nu produce în aceleaşi cantităţi.

De fapt, Vasile Gonciari e un caracter absolut admriabil, în care dibăcia meşteşugului pe care l-a prins fac un tandem unic cu spiritul lui antreprenorial, aprecierea lui de sine şi ambiţia de a sparge convenţionalul. Numai această combinaţie de calităţi l-a putut astăzi aduce aici unde este, devenind un om-orchestră, un meşter modest în aparenţă, dar care mânuieşte împreună cu familia sa o întreagă fabrică prosperă! Se plânge doar de faptul că nu prea există muncitori calificaţi, pe care i-ar putea angaja la ajutor, să-şi sporească producţia, dar în acelaşi timp zice că s-a consolat cu volumul actual de producţie pe care îl are, el fiind unul absolut suficient pentru prosperitatea casei şi familiei sale, dar şi a satului. Şi nu are absolut deloc probleme cu vânzarea producţiei sale, în curte existând şi un ditamai magazin, pe rafturile căruia se pot găsi cele mai diverse obiecte produse aici. Este vizitat de turişti locali şi externi, mici şi mari, iar oalele sale curg gârlă în mâinile vizitatorilor săi, care se transformă inevitabil şi în cumpărători.

Dar Vasile Gonciari mai are şi un vis mare neîmplinit, deocamdată, despre care ţine cu tot dinadinsul să ne povestească pe îndelete. Vrea să construiască cea mai mare oală de lume, care ar depăşi-o de două ori în mărime pe cea care deţine în prezent recordul Guiness. O asemenea oală, de o asemenea mărime, ar legifera prezenţa Moldovei în cartea recordurilor pentru multe decenii înainte, ne zice el, iar oala imensă ar deveni un loc de atracţie turistică atât pentru Hogineşti, cât şi pentru Moldova. Pentru o asemenea oală, însă, e nevoie de cel mai mare cuptor din lume, iar Vasilii Gonciari l-a şi proiectat deja, construind unul la scară mai mică, pentru a se asigura că proiectul lui e funcţional. Acum, pentru toată treaba cu cuptorul şi oala imensă are nevoie de un buget deloc mic – de 8 milioane de lei – dar care şi-ar adeveri valoarea în cel mai scurt timp mult mai bine decât o mulţime de alte investiţii, ne convinge dânsul. A bătut pe la uşa oficialilor, a bătut pe la uşile tuturor care i-au venit în minte, dar deocamdată nu poate aduna bugetul pentru acest măreţ vis al său. I-am sugerat să facă un crowdfunding online, pe parcursul a 1-2 ani, poate reuşeşte să adune suma şi să facă acest proiect în beneficiul ţării şi satului său, care ar deveni astfel un centru renumit de olărit. Deşi deocamdată nu şi-a pus pilele realităţii pentru încropirea acestui vis, licărirea energică şi optimistă din ochi nu-i dispare. Suntem cumva convinşi că într-o zi, Vasilii Gonciari va reuşit să-şi realizeze visul. Pentru că Moldova are nevoie ca de aer de oameni care îndrăznesc să viseze măreţ şi să muncească întru realizarea acestor vise. Asemenea oameni mişcă sate şi comunităţi în jurul lor, asemenea oameni fac ţări să strălucească pe hărţile unor industrii, asemenea oameni definesc evoluţia unei naţiuni!

Am plecat de aici cu promisiunea de a reveni, poate la inaugurarea celei mai mari oale din Moldova, poate dacă Vasilii Gonciari va avea nevoie de ajutorul nostru la edificarea visului lui. Până atunci, vă îndemnăm şi pe Dvs. să vizitaţi acest olar din Hogineşti, acest om unic în Moldova. Iar drumul până la el e foarte uşor dacă mergeţi pe traseul M14 Chişinău-Bălţi!

Jos pălăria, maestre!