Premieră: Noul Mercedes-Benz X-Class Concept! (Video)
26 Octombrie 2016, 08:18
Divizia utilitarelor, Mercedes-Benz Vans a dezvăluit conceptul viitorului pick-up de producție numit X-Class. Conceptul a fost prezentat în două
versiuni, una mai luxoasă Concept X-Class stylish explorer, care se distinge prin jante imense de 22 de inch și un aspect mai elegant și alta orientate terenului accidentat,
Concept X-Class powerful adventurer, având o culoare stridentă și elemente de offroad, precum roțile de 35 de inch, troliul și elementele din plastic nevopsit.
Posteriorul conceptului mai elegant este accentuat de o fâșie continuă LED, care, cel mai probabil nu o vom vedea pe pick-up-ul de producție, în schimb poziționarea blocurilor optice spate ale conceptului orientat offroad-ului, ne indică forma pe care o va adopta pick-up-ul de producție. Cu mici excepții, interiorul conceptelor va migra și pe pick-up-ul de producție.
Conform celor de la Mercedes-Benz, viitorul pick-up va fi primul pick-up premium în segmentul mediu, iar acesta va putea transporta în benă greutăți de peste 1.1 tone și tracta remorci de 3.5 tone.
Sub capota viitorului Mercedes-Benz X-Class de producție se vor adăposti propulsoare în patru cilindri, iar vârful de gamă va fi un V6 potent, care se va combina și cu tracțiunea integrală 4Matic.
Viitorul Mercedes-Benz X-Class de producție va debuta către sfârșitul anului 2017, iar vânzările acestuia vor demara în 2018. Piețele principale vor fi Argentina, Brazilia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă și Europa. Pick-up-ul celor de la Mercedes-Benz va fi produs la uzina Nissan din
Barcelona, Spania, paralel cu modelul pe care a fost bazat, Nissan Navara NP300 și la uzina Renault din Cordoba, Argentina, unde se produce Renault Alaskan, o altă clonă al lui Navara.
Totuși, pick-up-ul Mercedes-Benz X-Class va fi mult mai diferit de frații săi din cadrul Alianței Renault-Nissan, iar acest lucru ne este demonstrat de noile concepte.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
3,211
GALERIE FOTO (24 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!