Un camion Volvo autonom a livrat prima partidă de Budweiser! (Video)
28 Octombrie 2016, 17:21
Se pare că vehiculele autonome vor reprezenta o bună parte a mobilităţii din viitor. Acestea vor intra în lumea
noastră fără ca să observăm, iar văzându-le circulând pe drumurile publice fără de conducător la volan, va
fi un lucru obişnuit. Uite că acestea vor să revoluţioneze nu doar transportul personal, dar şi transportarea mărfurilor.
În această direcţie au făcut primii paşi cei de la Daimler, cu primul camion autonom, Freightliner Inspiration, iar acum vine rândul companiei Otto, care de patru luni face parte din compania Uber. Aceasta a creat un camion autonom bazat pe modelul Volvo din seria VNL, care pe 20 octombrie a realizat prima livrare autonomă din lume! Acesta a transportat prima partidă de bere Budweiser (51,744 de băncuţe de bere!) în regim autonom pe o distanţă de 193 km din Fort Collins până în Colorado Springs! Totuşi, conducătorul a fost cel care a condus camionul până la magistrală, ca mai apoi să includă regimul autonom, iar livrarea s-a făcut dimineaţa, atunci când traficul a fost mai lejer. Ruta a fost planificată, fiind cerută şi permisiunea de la autorităţi, în timp ce pe întreaga distanţă o maşină de poliţie a însoţit camionul autonom.

Conform celor de la Anheuser-Busch (compania ce deţine marca Budweiser), camioanele autonome ar
putea economisi companiei în jur
de 50 de milioane de dolari anual
doar în SUA, chiar dacă conducătorii de camioane vor fi implicaţi în condusul acestora. Economiile vor veni şi de la costurile reduse pentru combustibil şi livrările mai frecvente, iar accidentele fatale vor fi excluse. Pe seama camioanelor revin 9.5% din accidentele fatale din SUA.
Deşi iniţial camionagiii vor fi necesari în monitorizarea lucrului camioanelor autonome, peste ceva timp în jur de 1.6 milioane de şoferi riscă să rămână
fără lucru, precum şi restaurantele şi motelurile, afacerile cărora depinde de conducătorii de camioane.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,662
GALERIE FOTO (3 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!