The Grand Tour a bătut toate recordurile de audienţă Amazon!
22 Noiembrie 2016, 19:40
Este oficial – noul show al foştilor prezentatori Top Gear, Jeremy Clarkson, James May şi Richard Hammond, a fost un adevărat succes! Conform celor de la Amazon Prime, lansarea noului show The Grand Tour, a spulberat toate recordurile de
audienţă de până acum! Fără a oferi un număr concret, cei de la Amazon Prime susţin că primul episod difuzat vinerea trecută în data de 18 noiembrie 2016, a fost urmărit de milioane de membri din SUA, Marea Britanie, Germania, Austria şi Japonia.

Începând cu decembrie, The Grand Tour va fi disponibil în peste 200 de ţări
ale lumii, iar membrii Amazon Prime vor putea urmări emisiunile precedente, dar şi cele ce vor urma. Abonamentul anual este de 99 de dolari.
Primul episod a fost primit călduros de către fanii celor trei camarazi, care au păstrat acea chimie incredibilă între ei şi au bucurat cu revenirea în forţă, accentuată de un „intro” extrem de spectaculos! Nu au lipsit glumele pipărate şi maşinile de performanţă, episodul fiind bazat pe „Sfânta Treime”, avându-se în vedere
hyper-car-urile hibride McLaren P1, Porsche 918 Spyder şi Ferrari LaFerrari. „Băieţii au revenit!” Şi au dezvăluit un nou format al emisiunii, care include un studiou în formă de cort, care va călători şi va ajunge la fani în diferite locaţii ale lumii. În cadrul primului episod a fost dezvăluit şi circuitul de teste, al celor de la
The Grand Tour. „The Stig” însă, a fost înlocuit cu un pilot american nu foarte slab şi cu „gust de vorbă”. Următoarele 11 episoade vor putea fi urmărite în fiecare zi de vineri în săptămânile ce urmează.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,272
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!