Am ajuns în Laponia, ţara de basm a lui Moş Crăciun!
16 Decembrie 2016, 09:51
Expediţia polară din Moldova spre Laponia, cu scrisorile copiilor din Moldova pentru Moş Crăciun, a ajuns la punctul de destinaţie, în ţara de basm a Moşului!
Drumul spre Laponia, însă, n-a fost deloc uşor!...
În Tallinn, locul de popas anterior, ne-am trezit şi mai dimineaţă decât în zilele precedente, deoarece aveam bilete la feribotul de ora 7:30, iar la 6:30 trebuia să fim deja în port pentru check-in şi îmbarcare. Cei de la hotelul din Tallinn au fost foarte binevoitori în a ne pregăti micul dejun la pachet dimineaţa, aşa că, pe la 6:15 minute apucaserăm cu toţii
pachetele cu mic dejun, încărcaserăm genţile în portbagajele maşinilor şi în scurt timp eram deja în drum spre port. Drumul până acolo ne luase vreo 7-8 minute, pentru că am ales intenţionat un hotel mai aproape de port.
Odată ajunşi la locul înregistrării pentru feribot, am trecut destul de repede
procedurile cu ambele maşini, dar imediat după asta poliţia estoniană a decis să ne facă un control minuţios... Ne-au tras pe dreapta şi ne-au solicitat toate documentele, apoi ne-au deschis capotele maşinilor pentru a verifica numărul caroseriei, apoi portbagajele şi tot aşa, după care ne-au rugat să aşteptăm în maşină. Şi, vreme de
vreo 15-20 de minute, ei au tot procesat paşapoartele noastre pentru verificări minuţioase. Începurăm deja să ne facem griji că vom întârzia la feribot şi aproape că ne venea să-i grăbim un pic pe poliţişti, dar într-un final poliţiştii au venit lângă maşina noastră, ne-au înmânat actele şi ne-au urat drum bun. Aşa că am gonit spre feribot, fiind printre ultimele maşini ce s-au îmbarcat acolo.
Odată ajunşi pe feribot, a urmat cam o oră şi jumătate de înaintare pe apă, spre Helsinki, Finlanda. Îndată ce am
coborât de pe navă, am luat-o spre nord, spre Laponia, fără a mai zăbovi în capitala finlandeză. Aveam un drum lung în faţă, de vreo 900 km, aşa că trebuia să folosim cât mai eficient timpul.
Primii vreo sută şi un pic de kilometri au fost traversaţi pe o autostradă, iar împrejurimile deveniseră subit tot mai albe. Până şi copacii coniferi de alături şi-au schimbat treptat culoarea din verde închis în alb, doldora de
zăpadă. Unii dintre noi fiind încă neodihniţi din cauza somnului prea scurt, am mai făcut rocade la poziţia de la volan, iar cei „eliberaţi” din funcţia de condus s-au pus pe restabilirea puterilor. Aşa e într-o asemenea
expediţie, ritmul e galopant, munca pentru ca toate experienţele noastre să fie permanent online e de-a dreptul titanică uneori, iar pentru somn şi odihnă rămân întotdeauna mult prea puţine ore. Dar ştiţi voi, spiritul Crăciunului şi sacul acela de dorinţe şi
bunătate candidă, copilărească, ne dă o uriaşă energie pentru a putea să înaintăm! Serios, atunci când ne apasă toropeala, sau ne bate gândul unui popas mai lung din cauza oboselii, e de-ajuns să ne gândim la sacul din portbagaj, cu miile de scrisori scrise de
copilaşii din Moldova pentru Moş Crăciun şi ne reamintim îndată ce misiune nobilă şi măreaţă îndeplinim noi în aceste clipe. Iar atunci când ai senzaţia unei misiuni nobile şi măreţe, somnul şi oboseala fug repede şi trufaş de la tine.
Şi uite aşa, am tot înaintat spre nord pe un drum ce devine tot mai pustiit cu fiecare kilometru de avansare spre nord. Finlanda e o ţară mare, dar cu puţini locuitori, aşa că mai departe de capitală localităţile sunt puţine şi rare. Apusul soarelui se desfăşoară după
alte reguli pe aici, iar pe la ora 1 ziua cerul începuse deja să se întunece, pentru ca între orele 2 şi 3.30 să apună. E un apus mai lung, dar se întâmplă mai devreme, aşa că fotograful nostru, Alex, a propus să ieşim un pic de pe drumul principal normal şi să facem
o incursiune pe drumurile adiacente ale Finlandei, pentru a reveni la drumul nostru ceva mai departe, mai spre nord.
Iar noi am constat foarte repede că, dacă traseul E75 spre nord, fiind intens circulat e mai vânturat sau curăţat de
de zăpadă, atunci imediat ce ieşi de pe el, constaţi că drumurile sunt acoperite din belşug cu zăpadă. Cineva dintre noi a întrebat prin staţia radio: „Dar nu
vom rămâne blocaţi pe aici?” Sigur că nu! Ambele noastre automobile expediţionale – BMW X1 şi BMW Seria 3 Touring – au tracţiune integrală
xDrive, iar asta ne dă un plus major în înaintarea prin condiţii dificile. Mai mult ca atât, suntem cu două maşini şi avem şi funie de tractare, iar dacă se
întâmplă cumva ca una din maşini să ajungă „pe burtă” pe undeva prin zăpadă, există a doua pentru a o tracta şi a o salva. Aşa că am înaintat cu încredere şi chiar o plăcere crescută
exponenţial la condus! În aceste momente sesizezi ce diferenţă esenţială îi aduce tracţiunea integrală bună unei maşini, chiar şi unui break, nemaivorbind de un SUV!
Şi uite că pe aici ni s-a arătat toate frumuseţea provincială a Finlandei! Am prind un minunat apus de soare, la marginea unui lac îngheţat, acoperit cu zăpadă de nu-l mai vedeai. Apoi
am tot înaintat pe drumuri însoţite de copaci frumoşi şi înalţi – coniferi sau mesteacăni. Şi tot pe aici am dat şi peste o fermă, la marginea căreia
stătea nemişcat un minunat armăsar. Medita cu o profunzime debordantă şi cine i-ar fi putut tulbura liniştea la acest capăt de lume acoperit din abundenţă cu zăpadă?!
Aşa că, în contemplarea lui, am reuşit să surprindem câteva imagini cu el. În scurt timp, însă, a venit şi proprietara fermei, doamnă destul de tânără încât s-o confundăm cu o adolescentă. Şi-a parcat maşina lângă cal, şi ne-a zis imediat că distracţia s-a terminat, nu
mai avem voie să-i pozăm calul ei. Probabil în portbagaj avea şi o carabină, cum ne-am mai convins în alte expediţii prin Finlanda, dar cel puţin de această dată fata aia părea să-şi dorească să se limiteze doar la
explicaţii verbale, fără să treacă la arsenalul suplimentar. În scurt timp eram din nou în maşini, iar peste ceva timp ieşeam din nou la traseul principal spre Laponia.
Şi mâncarea, şi benzina, şi hotelele – sunt deocheat de scumpe în Finlanda. Nu
vă mai zicem despre sandwich-urile de o prospeţime dubioasă ce se vând cu 5-7 euro bucata în benzinării, dar şi carburantul e cam cu 30-40% mai scump aici decât în ţările Baltice.
Dan, colegul nostru aventurier, pregătise din timp soluţia economisirii: într-una din genţile lui exista nişte salam afumat imposibil de alterat. Oprisem la un scurt popas, tot la o staţie uriaşă, iar acolo am deschis portbagajul maşinilor
şi în scurt timp Dan ne-a pregătit tuturor nişte tartine, care ni se păruseră în acel moment mai delicioase decât o cină într-un restaurant fiţos. Nu suntem
nişte aventurieri alintaţi, aşa că cina asta improvizată ne-a priit de minune la toţi. Dar, nici cină nu-i putem spune, mai degrabă un prânz târziu, pentru că
ceasurile arătau abia vreo ora 4-5, dar, din cauza faptului că soarele apusese deja de mai demult, aveam senzaţia că suntem la o oră mai târzie.
Un pic mai târziu, peste vreo sută de kilometri, ne-am zis că ar fi bine să mai alimentăm, pentru că prin regiuni arctice e bine să nu se circule cu mai puţin de
jumătate de rezervor, din raţiuni de securitate. Poţi rămâne blocat undeva, poţi da peste un drum blocat, orice – iar combustibilul din rezervor îţi asigură
căldura şi, deci, supravieţuirea. Aşa că am alimentat şi eram gata să mergem mai departe, pentru ultimii vreo 275 de kilometri.
Peisajele deveniseră de-a dreptul polare, între timp. Drumurile sunt acoperite cu gheaţă şi praf de zăpadă, mormane de zăpadă stau pe alături, pădurile sunt albe la culoare, ca-n
poveştile cu desene animate din copilăria noastră! La drept vorbind, atunci când vii pe aici, spre Laponia, te simţi de parcă te-ai întoarce în propria ta copilărie, savurând-o cu plăcerea unui vis trăit aievea.
Cele mai provocatoare sunt depăşirile pe asemenea trasee înzăpezite. Între benzi şi urmele roţilor există zone mai înălţate de zăpadă şi gheaţă şi atunci când ieşi pe contrasens pentru o depăşire, treci peste aceste zone, care te pot uşor destabiliza dacă acţionezi greşit. Secretul e să menţii o uşoară acceleraţie lineară atunci când treci peste ele, ca să menţii vectorul maşinii. Cu tracţiune integrală, secretul e
acelaşi, doar că totul se desfăşoară în condiţii şi mai sigure.
Ceaţa începuse să ne însoţească din când în când. Maşinile au început a fi o raritate – întâlneam una la câteva minute, cel mult. Tot mai mult zăpadă pe jos. Tot mai multă zăpadă prin pădurile ce ne înconjoară. Ne simţeam de parcă trecem printr-o zonă crepusculară înainte de intra în tărâmul de basm. Totuşi, viteza mai mică şi mai
constantă de deplasare ne-a redus consumul global al expediţiei la cele mai mici cifre de până acum – 6.8 litri/100 km pentru Seria 3 Touring 330d xDrive şi 8.5 litri/100 km pentru BMW X1 xDrive20i. Un consum excelent, chiar şi prin aceste condiţii dure de zonă crepusculară!
Dar, într-un final, totul devine brusc calm şi feeric şi atunci îţi dai seama că ai ajuns în fantastica ţară a lui Moş Crăciun! Eram cu toţii entuziasmaţi de locul în care ne aflam, ochii şi telefoanele cu camerele lor nu conteneau să-şi mişte privirile peste tot cu admiraţie. Ce peisaje de basm! Ce frumuseţe e pe aici!
Aveam hotelul în pădure, iar ca să ajungem la el a trebuit să mergem printr-un drum înzăpezit bine de tot. Apoi, am văzut că tot hotelul e închis, iar locşorul numit Recepţie, avea de
asemenea uşa închisă. Dar, când am zărit mai bine, am găsit o scrisoare încleiată chiar pe uşă , în care eram
anunţaţi unde se află căsuţa noastră, cum să ajungem la ea, precum şi
despre faptul că totul e pregătit pentru noi.
Şi uite aşa am ajuns noi să ne parcăm maşinile în faţa casei noastre, să scoatem totul din ele şi să facem o cină caramaderească în cinstea ajungerii la destinaţie. Suntem în aceeaşi pădure cu casa lui Moş Crăciun! Iar astăzi urmează să explorăm locurile şi să-i facem marea şi solemna livrare a scrisorilor copiilor din Moldova adevăratului Moş Crăciun!
