Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Bentley dezvăluie cel mai potent și rapid model din istorie – Continental Supersports! (Video)

6 Ianuarie 2017 - 09:26
Denis Godorozea
Bentley dezvăluie cel mai potent și rapid model din istorie – Continental Supersports! (Video)
La Salonul Auto de la Detroit va debuta cel mai potent și rapid model Bentley din istorie – noul Continental Supersports! Conform producătorului britanic, acesta este și cel mai rapid automobil de producție cu patru locuri din lume!

Sub capota noului Bentley Continental Supersports se ascunde unitatea turboaspirată W12 de 6.0 litri, care dezvoltă 710 CP la 6,000 rpm și 1,017 Nm între 2,050 și 4,500 rpm! Pentru a suporta puterea crescută, propulsorul a fost dotat cu turbocompresoare mai mari și cu un sistem de răcire îmbunătățit, dar și cuzineți de performanță. În ciuda greutății de 2,280 kg coupe-ul accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.5 secunde și atinge viteza maximă de 336 km/h! Fiind mai grea (2,455 kg), versiunea decapotabilă, Continental Supersports Convertible, este capabilă de cifre ceva mai modeste – 3.9 secunde și 330 km/h. Conform celor de la Bentley, noul Continental Supersports este cel mai ușor Continental GT produs vreodată, acesta trecând printr-o dietă, oferită, spre exemplu, de jantele forjate de 21 de inch, care reduc greutatea cu 20 kg sau sistemul de evacuare realizat din titan, care este cu 5 kg mai ușor față de cel standard.

Manevrabilitatea noului Continental Supersports a fost îmbunătățită datorită implementării sistemului de distribuire variabilă a cuplului în curbe prin intermediul frânării roților față sau spate de la interior, suspensiei sport mai rigide ce coboară garda la sol și sistemului de stabilitate, care este mai puțin intrusiv.

La exterior însă, noul Bentley Continental Supersports arată prea radical, cu a sa bară de protecție cu splitter și incizii mari sau spoilerul spate prea generos realizat din fibră carbon, care mai bine s-ar privi pe o Honda… Nu este în stilul lui Bentley. Nu este la fel de laconic, precum a fost modelul Continental Supersports din 2009. Printre alte modificări se numără capota cu incizii de aer și diversele elemente realizate din fibră de carbon.

Interiorul dispune de tapițerie ce combină trei culori, părțile de mijloc ale scaunelor fiind tapițate în Alcantara. Inserțiile pot fi realizate din 10 tipuri de lemn sau din fibră de carbon cu structură generoasă.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (13 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter