Noua Toyota Yaris facelift va primi un nou propulsor pe benzină de 1.5 litri!
24 Ianuarie 2017, 16:20
La Salonul Auto de la Geneva va debuta noua Toyota Yaris facelit (al doilea facelift din carieră), care va avea nu doar un aspect împrospătat şi o versiune de performanţă de 210 CP, dar şi un nou propulsor pentru modelele convenţionale. Cei de la Toyota sparg stereotipurile „downsizing-ului” şi înlocuiesc unitatea de 1.33 litri cu una noua de 1.5 litri!

De ce s-a mers pe un propulsor aspirat natural de cilindree mai mare, în locul unui de o cilindree mai mică, dar turboaspirat?! Astfel niponii anticipează noile standarde de omologare a eficienţei şi emisiilor RDE (Real Driving Emission), testele fiind realizate nu în laborator, ci în condiţii reale. Prin această decizie cei de la Toyota ne confirmă faptul că propulsoarele aspirate natural sunt mai eficiente decât cele turboaspirate.

Noua unitate pe benzină are 4 cilindri, un volum de 1,496 cm cubi şi dezvoltă 111 CP şi 136 Nm la 4,400 rpm, în timp ce 118 Nm sunt disponibili deja la 2,000 rpm. Noua unitate indică o eficienţă termică de 38.5% (una dintre cele mai bune), obţinută datorită sporirii raportului de compresie la 13.5, adoptării sistemului de recirculare a gazelor EGR şi a sistemului de sincronizare variabilă a supapelor VVT-iE, care poate schimba lucrul motorului de la ciclul Otto (la pornire şi pentru performanţe) la ciclul Atkinson (pentru eficienţă).
O altă implementare ingenioasă este colectorul de evacuare răcit cu lichid! Acest sistem micşorează temperatura gazelor de evacuare, astfel fiind exclusă necesitatea de a îmbogăţi
amestecul de aer/combustibil pentru a reduce temperatura de ardere la viteze de magistrală, astfel, fiind reduse emisiile şi consumul în aceste condiţii.
În rezultat, cu noul benzinar de 1.5 litri Yaris facelift este cu 12% mai eficient (ciclul standard NEDC) faţă de unitatea 1.33 litri, poate accelera de la 0 la 100 km/h în 11.0 secunde (-0.8 sec.), în timp ce repriza de la 80 la
120 km/h este realizată în 17.6 secunde (-1.2 sec.).

Cum va arăta exact noua Toyota Yaris facelift ne demonstrează nu doar versiunea de 210 CP dezvăluită anterior, dar şi imaginile noului Vitz facelift, destinat pieţei Japoniei.
Astfel, similar modelului Vitz şi Yaris facelift va primi bare de protecţie faţă/spate redesenate, blocuri optice faţă cu LED-uri în formă de „Y”, blocuri optice spate, care vor continua acum şi pe uşa portbagajului modificată,
prize de aer laterale a sistemului de ventilare de la interior preluate de la Corolla facelift, dar şi sisteme de
siguranţă moderne Toyota Safety Sense. Mai multe imagini cu Toyota Vitz facelift, clona lui Yaris facelift, puteţi vedea în galeria de mai jos.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,873
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!