Pompierii din Moldova au apărut într-un calendar excepţional! (Foto/Video)
26 Ianuarie 2017, 14:28
Adevăraţii eroi, care luptă cu flăcările pentru a salva vieţi, pompierii din Republica Moldova au primit propriul calendar pentru anul 2017! Şi este un calendar de excepţie, cu imagini spectaculoase! Sesiunea foto a fost realizată într-o singură noapte de către prietenul nostru, fotograful anului 2016, Egor Tetiușev.
Idea acestui calendar i-a venit lui Dmitri Polşin, unul dintre pompieri, care tot timpul s-a zbătut ca lumea să stimeze şi să aprecieze profesia pompierilor, iar calendarul oferă această posibilitate, deschizând o altă latură a acestei profesii. Egor, la rândul său, a ajutat să realizeze această idee.
Pe lângă funcţia sa directă de calendar, acesta mai dispune de semne foarte utile – fiecare dată din calendar este însemnată cu una din cele patru culori, care reprezintă schimburile celor patru brigăzi de pompieri. Astfel, fiecare pompier va putea vedea când este schimbul său, fără a mai calcula precum o făceau anterior.





Calendarul a fost tipărit doar pentru pompieri, inclusiv în versiune pe un format mare. Cei care doresc un asemenea calendar, vor trebui să-l tipărească singuri, sau să aştepte ceva timp, pentru că băieţii planifică să facă un gest de binefacere şi să doneze banii din vânzarea calendarelor, dacă vor găsi sponsori şi, respectiv, ajutor pentru un asemenea gest nobil.
Mai jos puteţi vedea interviul în limba rusă cu Dmitri Polşin şi Egor Tetiușev, dar şi imaginile calendarului spectaculos.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
6,466
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!