Premieră: Noua Skoda Kodiaq Sportline
27 Ianuarie 2017, 11:08
După versiunea Scout, noua
Skoda Kodiaq primește și tratamentul dinamic Sportline, care, de asemenea, va fi dezvăluit la Salonul Auto de la Geneva. Tradițional, tratamentul Sportline ține doar de estetic, nu și de performanțe. La exterior noul Kodiaq
Sportline se deosebește prin jante de 19 sau 20 de inch, bara de protecție față modificată în partea de jos și înzestrată cu elemente aerodinamice de culoare neagră lucioasă, în aceeași
culoare fiind vopsite corpurile oglinzilor retrovizoare, conturul geamurilor laterale, calandrul, elementele de pe praguri și bara de protecție spate, dar și elementele de fixare a portbagajului de acoperiș.
Bara de protecție spate mai dispune și de un element cromat, care emită sistemul de evacuare. Partea de jos este vopsită în culoarea caroseriei, iar geamurile spate sunt fumurii. Pe aripile față și la interior, sunt aplicate logourile cu inscripția “Sportline”. Nuanțele aprinse, precum roșul din imagini, vor fi disponibile doar pe versiunea Kodiaq Sportline.
Precum și versiunea Scout, noul Kodiaq Sportline este bazat pe dotarea Ambition, fiind echipat adițional cu reglaje electrice pentru scaunul șoferului și căptușire cu Alcantara
și cusături argintii pentru toate scaunele. Interiorul este
condimentat de volanul
multifuncțional căptușit
în piele precum și levierul
transmisiei și de
pedalele metalice.
Iarăși, identic versiunii Scout, noul Kodiaq Sportline este oferit doar cu tracţiunea integrală 4x4 și doar în motorizările 1.4 TSI (150 CP), 2.0 TSI (180 CP) şi 2.0 TDI (150 sau 190 CP). Deși versiunea Sportline este aparent mai sportivă, caracteristicile dinamice
ale acesteia sunt identice cu o versiune obișnuită, sau cu cele a versiunii Scout dedicată offroad-ului.

Astfel, cea mai dinamică este versiunea pe benzină de 180 CP, care accelerează de la 0 la 100 km/h în
8.0 secunde, cea mai mare viteză maximă însă, o indică motorizarea diesel de 190 CP, care atinge 210 km/h. Cea mai eficientă, evident, este motorizarea diesel de 150 CP, care indică un consum în regim mixt de 5.3 l/100 km.

Informaţii utile:
Test Drive Skoda Kodiaq
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
3,035
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!