Privelişte tristă: Iată unde Volkswagen stochează vehiculele afectate de Dieselgate
26 Ianuarie 2017, 16:54
Din cauza trişării cu emisiile, care a provocat un mare scandal în lumea auto, supranumit “Dieselgate”, cei de la Volkswagen au stopat vânzările vehiculelor echipate cu propulsoare
diesel în SUA, iar odată cu aceasta producătorul german şi-a asumat responsabilitatea pentru rectificarea problemelor cu emisiile maşinilor afectate sau cumpărarea înapoi a
acestor vehicule. Pentru că modalitatea rectificării problemei cu emisiile nu a fost aprobată, unica cale, la moment, este cumpărarea înapoi a celor peste 480,000 de automobile afectate.
Proprietari, au început să înapoieze automobilele, unii încercând să le înapoieze chiar şi dezmembrate, iar cei de la Volkswagen s-au confruntat cu o problem mare de stocare a acestora.
A fost nevoie de terenuri mari, unde ar putea fi parcate vehiculele primite înapoi. Iar în calitate de parcaje, cel puţin temporare, până nu se va decide soarta vehiculelor afectate, cei de la Volkswagen au arendat lotul de
parcare a stadionului abandonat „Pontiac Silverdome”, unde şi-au găsit locul sute de maşini diesel, alte maşini fiind aduse pe o bază aviatică Norton Air Force Base din California, care nu mai activează de mai mulţi ani, iar alte câteva mii de automobile sunt păstrate în portul din Baltimore.
Aici se regăsesc nu doar modele Volkswagen, precum Golf, Jetta, Beetle sau Passat, dar şi modele Audi, precum A3. Majoritatea au o stare vizual perfectă şi ar fi o comoară pentru oricine! Dar nu şi pentru
americani… Nu se cunoaşte însă ce soartă vor avea. Dacă va fi acceptată soluţionarea problemei a acestor vehicule de către autorităţile americane, iar emisiile celor din urmă nu vor depăşi norma legală, acestea ar putea apărea în vânzare. În caz contrar acestea vor fi distruse…
O privelişte tristă, care este o povară pentru americani, dar ar fi o comoară pentru moldoveni. Dacă cei de la Volkswagen le vor scoate pe la licitaţii
la preţuri mici, se pare că Moldova are toate şansele să fie inundată de maşini cu motoare TDI din SUA!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru via Jalopnik.com
1
8,614
GALERIE FOTO (18 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!