Volkswagen întrece Toyota la vânzări în 2016! Devine cel mai mare constructor auto din lume!
30 Ianuarie 2017, 14:51
Pentru titlul celui mai mare constructor auto din lume, ca de obicei se confruntă marii giganţi, Toyota, Volkswagen şi General Motors. Pentru că gigantul american nu a anunţat cifrele de vânzări, este devreme să desemnăm câştigătorul. Totuşi, având
în vedere poziţia a 3-a din ultimii ani a celor de la General Motors, este puţin probabil să urce în fruntea concurenţei. Cei de la Volkswagen au anunţat cifrele de vânzări de la începutul anului şi atunci se specula că ar fi întrecut pe cei de la Toyota. Acum, când avem totalurile vânzărilor din partea celor de la Toyota, putem vorbi despre rezultate
concrete.

Grupul Volkswagen a vândut în 2016 un total de 10,312,400 de automobile, iar cei de la Toyota au vândut 10,175,000 de automobile. Astfel, grupul german a detronat producătorul nipon, cu doar 137,400 de unităţi, devenind cel mai mare constructor auto din lume!
Incredibil, în ciuda Dieselgate-ului, care a afectat simţitor gigantul german, cel din urmă a reuşit să detroneze Toyota.
Chiar şi în SUA, unde a izbucnit scandalul legat de sistemul de „trişare” cu emisiile, cei de la Volkswagen au avut o creştere de 0.8% în 2016, creşterile în Europa constituind 4.0%,
iar în China tocmai 12.2%. Cea mai mare creştere la vânzări din cadrul grupului Volkswagen a înregistrat Skoda (+6.8%) fiind urmată de Porsche (+5.6%). Vânzările grupului Volkswagen la nivel global au crescut în 2016 cu 3.8% faţă de anul 2015, în timp ce Toyota a înregistrat o creştere nesemnificativă de +0.2%.
Pentru aşi întări şi mai mult poziţiile în 2017, cei de la Volkswagen anunţă că vor lansa 60 de modele noi pe parcursul acestui an, inclusiv noile generaţii Volkswagen Polo, Volkswagen Touareg, Skoda Yeti, SEAT Ibiza, Porsche Cayenne, Audi A8 şi Bentley Continental GT.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru via Automarket.ro
0
1,928
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!