Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Doi tineri au făcut înconjurul lumii cu un camion Mercedes-Benz! Expediţia a durat 6 ani!

17 Martie 2017 - 17:50
Denis Godorozea
Doi tineri au făcut înconjurul lumii cu un camion Mercedes-Benz! Expediţia a durat 6 ani!
Când aveau în jur de 25 de ani, doi tineri germani, Thomas Rahn şi Sabine Hoppe, au decis că trebuie neapărat să vadă lumea şi este “acum sau niciodată”!

Pregătirile şi planificarea a durat ceva ani, iar în acest răstimp, ei au decis să caute un vehicul, care le-ar fi şi transport şi casă.

Într-un anunţ ei au găsit un camion Mercedes-Benz LA 911 B cu anul de producţie 1977, care a fost utilizat de către poliţia germană de frontieră, iar ajuns pe mâinile fostului proprietar, a fost transformat în vehicul de expediţii.

Thomas şi Sabine, la prima vedere au îndrăgit camionul, pe care l-au numit “Paula”. Având tracţiune integrală, propulsor diesel de 5.7 litri în 6 cilindri (130 CP), rezervoare de combustibil adăugătoare, un pat (1.90 x 1.20 metri), duş, veceu, frigider, aragaz şi chiar o sobă pe lemne, „Paula” era maşina perfectă pentru o călătorie în jurul lumii!

Camionul a fost procurat în 2007, iar expediţia în sine a început abia în 2009. Iniţial, tinerii doreau să facă înconjurul lumii în 3 ani, doar tranzitând ţările, dar văzând cât de frumoase sunt şi cât este de văzut, ei au decis să exploreze mai mult, iar astfel expediţia s-a întins până în anul 2015! Timp de 6 ani cei doi, împreună cu „Paula”, desigur, au călătorit pe 5 continente, au vizitat 54 de ţări şi au parcurs un total de 120,000 de kilometri! Datorită camionului, care trecea oriunde, ei au putut descoperi lumea în cele mai îndepărtate colţişoare ale ei, acolo unde un vehicul simplu nu ar putea ajunge. Cel mai mult, tinerii au fost impresionaţi de iranieni, care îi întâmpinau cu drag, îi salutau şi le urau bun venit.

De la întoarcerea lor în Germania, Sabine și Thomas au revizuit cele mai frumoase momente și până şi astăzi fac prezentări despre călătoria lor în jurul lumii în imagini alăturate de narațiuni. Astfel, cei doi nu şi-au lăsat amintirile doar pentru ei, dar le împărtăşesc cu toată lumea.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (24 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter