Vă spuneam în ultima noastră relatare că ne realizaserăm misiunile de serviciu în renumitul oraş elveţian Zurich, iar următoarea misiune a noastră avea marcată pe hartă aeroportul din Geneva, de unde unul dintre aventurierii noştri trebuia să ia calea aerului pentru a participa timp de două zile la un test drive internaţional, în timp ce ceilalţi camarazi urmau să aibă undă verde

pentru muncă de birou din hotel,
hotelul fiind situat într-o altă parte a lacului Geneva, în renumitul orăşel Evian din Franţa.

Pentru ziua de azi, însă, această misiune a zilei următoare însemna un singur lucru: aveam jumătate de zi la dispoziţie pentru a ne alege orice traseu dorim, pentru a parcurge Elveţia de la

est la vest şi a fi seara la destinaţie. Condusul pe autobahnul direct dintre Zurich şi Geneva poate suna ademenitor doar când eşti în criză de timp, dar atunci când eşti la volanul unui BMW, într-o ţară cu atâtea drumuri sinuoase, parcă ţi-ai dori un traseu în care să pui la treabă maşina mult mai plăcut decât condusul monoton de autostradă cu plictisitorii 120 km/h, permişi în Elveţia. Aşa că am ales un

traseu ce pornea iniţial spre partea de sud a Zurich-ului, după care întorcea spre vest, trecând prin orăşele precum Brienz şi Boltigen.

De când am ajuns noi în această ţară, pe parcursul acestui road trip, avem partea aproape exclusiv de ploaie, alternată cu ploaie intensă. Se întâmpla şi acum – lăsasem în urmă un Zurich ploios, iar când am ieşit din el ploaia

devenise şi mai intensă. Ne gândeam dacă nu cumva traseul nostru va urca la un moment dat la altitudini mai mari, unde ploaia de acum ar fi putut să se transforme în zăpadă?... Avem anvelope de iarnă pe maşina expediţională, dar asemenea condiţii meteo ar putea să ne încetinească serios...

Conduceam noua Serie 5 prin locuri tot mai frumoase, dar vremea de afară

devenise atât de posomorâtă, încât văzduhul părea sumbru de jur-împrejur, iar norii astupau până şi piscurile munţilor de alături. În asemenea condiţii, atmosfera acustică de la bord parcă e şi mai preţuită, iar sistemul nostru audio harman/kardon este unul de excelenţă absolută. Mai mult ca atât, el dispune şi de receptor audio digital în sistem DAB, iar în Elveţia există deja multe posturi de radio digitale, or recepţia DAB permite o calitate

impecabilă a sunetului, mult superioară frecvenţelor FM. Noi am găsit o serie de posturi de radio, repartizate pe orice stil ne-am putea dori, şi savuram calitatea superbă a sunetului din maşina noastră expediţională.

Apoi au venit şi tunelele, iar ulterior am intrat într-o zonă cu un drum mult mai auxiliar, care trecea prin localităţi mici, mai izolate una de cealaltă. Aici a

început cea mai plăcută parte a unui condus epic cu noul BMW Seria 5 prin aceste ţinuturi.

Nu alimentasem Seria 5 încă din Franţa, din ziua de după salonul auto

de la Geneva. E o maşină diesel, care are acum o medie de consum de 7.3 litri/100 km, iar rezervorul maşinii e de peste 60 de litri, ceea ce însemnă că putem realimenta destul de rar. În Elveţia dieselul este mai scump decât

benzina şi costă cam 1.59-1.60 franci pe litru. În Franţa costă 1.33-1.35 euro per litru. Maşina noastră ne indica o autonomie mai mare decât distanţa până la destinaţie, cu o rezervă de vreo 100 de km, prinurmare, ne-am gândit

că e mai logic să alimentăm în Franţa, în orăşelul de destinaţie. Dar n-am luat în calcul ceea ce va urma!

La început, drumul pe care conduceam părea a fi doar un traseu ce are parte

de peisaje din ce în ce mai frumoase în jurul său, cu munţi tot mai stâncoşi şi mai tăioşi. Apoi au început serpentinele mult mai serioase, iar temperatura de afară coborâse până la 1.5 grade Celsius, ceea ce însemna că asfaltul

ud de la ploaie putea avea zone semi-îngheţate pe alocuri, iar noi trebuia să fim mult mai precauţi cu modul în care abordăm aceste serpentine. Totuşi, anume în asemenea condiţii sistemul de tracţiune integrală permanentă îşi

aduce cea mai valoroasă contribuţie – poţi trece virajele mult mai încrezut, cu pedala de acceleraţie abia apăsată, iar tracţiunea pe patru roţi va determina o traiectorie mult mai sigură şi va preveni deraparea laterală.

Dar, toate aceste peisaje aveau să ne pară în curând floare la ureche, pentru că în faţa noastră sistemul de navigare ne afişa două opţiuni – una de a înainta pe o trecere montană un pic mai domoală, dar oricum plină de

serpentine, ori de a apuca pe o altă trecere montană, un pic mai scurtă, dar care părea şi mai plină de serpentine. Am ales-o pe a doua. Iar de aici au început frumoasele noastre peripeţii de azi.

Era un drum îngust, fără bariere alături, care urca vertiginos în sus cu fiecare nou viraj strâns pe care-l treceam. Temperatura de afară s-a apropiat repede de zero grade şi a transformat ploaia în lapoviţă, iar drumul părea să

lucească deja a îngheţat. De la volanul maşinii ăsteia, însă, aveam parcă şi mai multă poftă de o apăsa pe aici şi aderenţa bună a anvelopelor şi a

sistemului de tracţiune integrală mă ajutau, iar cei 265 CP de sub capotă, izvorâţi dintr-un ditamai motor

de 3.0 litri şi 6 cilindri în linie, mă ademeneau să gust şi mai mult din plăcerea puterii imense.

Alex, fotograful nostru, era în extaz de împrejurimile de aici, doar că ploaia intensă îl mai încurca să muncească la poze cum ar fi vrut. Dar noi urcam cu intensitate serpentinele de parcă urcam

etajele unei case şi ne ridicaserăm la nişte înălţimi ameţitoare! Maşina încă mai păstrează aderenţa, iar plăcerea de condus e inimaginabilă pe aici. Am început a apăsa şi mai

intens pedala de acceleraţie în viraje, iar unele viraje de amplitudine mai mică începuserăm să le trec tăindu-le conturul pe interior, cu o viteză tot mai încrezută! Apoi venea un nou viraj de 180 grade, înaintea căruia frânam, apoi

întorceam volanul şi apăsam încrezut pedala acceleraţiei, iar cele patru roţi motrice îmi împingeau maşina în afara lui pe o traiectorie savuroasă! Ah, şi cum ajunseserăm să turăm motorul nostru de trei litri pe aici! Nu ne mai păsa nici de consum, parcă, nici de media finală a expediţiei! Un asemenea episod de condus nu putea fi aplatizat de dorinţa unei medii mai eficiente, plăcerea pură în condus era cea care prevala acum!

Doar că turarea în plăcere a motorului a schimbat simţitor consumul momentan, iar autonomia s-a redus brusc şi ne-am dat seama că nu mai avem cum să ajungem în Evian cu dieselul din rezervor. Trebuia să alimentăm pe undeva, însă suntem în mijlocul pustietăţii alpine pe aici şi nu pare să avem vreo staţie peco prea curând! Iar ca totul să fie şi mai drastic, peste doar

câteva zeci de secunde după acest gând ni s-a aprins şi indicatorul rezervei de combustibil! Ahh! Unde găsim noi diesel acum? Bine, mai avem încă o rezervă de distanţă, care ar trebui să ne ajungă până a ieşi la civilizaţie, dar cine ştie ce ne rezervă traseul mai departe, ce urcuşuri sau coborâşuri, iar noi nu puteam risca să circulăm cu ultimii litri de diesel din rezervor.

O stare de nelinişte se instaurase în minţile noastre, în timp ce conduceam. Părea că ne apropiem de vârfurile munţilor, şi în mod logic urma să există o coborâre după asta, dar mă surprinsesem deja că-mi domolisem stilul de condus, ca să nu ard prea repede şi ceea ce mai rămăsese în rezervor. Coechipierii mei de expediţie mă întrebau deja ce facem, iar eu

încercam să-i liniştesc, spunându-le că vom găsi neapărat în curând o staţie de alimentare.

Dar eram, totuşi, în mijlocul
pustietăţii, iar staţiile nu răsăreau

nicăieri. Autonomia noastră se reducea văzând cu ochii, pentru că mai parcuseserăm o distanţă bună între timp. Apoi, venise şi o rază de speranţă – sistemul de navigare ne afişa pe traseul nostru o benzinărie la

vreo 7-8 km înainte. Oh! Să sperăm
că mai există acolo şi că
funcţionează – pentru că în Elveţia nu ştii niciodată ce program scurt pot avea benzinăriile, mai ales în asemenea localităţi izolate!

Cei opt kilometri au trecut în suspans maxim. Trecuserăm de vârful trecerii montane, iar acum mai mult coboram, iar eu începusem să conduc din nou mai dinamic. Aveam în continuare aderenţă excelentă, iar acum mai aveam şi nerăbdarea de a ajunge la staţia de alimentare. Peste 8 kilometri, am văzut şi turnul cu preţurile afişate. Dar... Stai! Unde e benzinăria? Unde sunt oamenii? E doar o jumătate

de căsuţă mică, acoperită, şi două pompe singuratice. Sunt pompe automate, fără oameni care să gestioneze ceva pe aici. Am tras pe dreapta să văd dacă funcţionează. Da,

erau active şi acceptau fie bani gheaţă – euro sau franci elveţieni, fie carduri bancare. Costa scump, nu aveam de gând să umplu rezervorul, dar măcar vreo 20 de litri trebuia să torn. Am

scos Mastercard-ul din portmoneu, l-am introdus în maşina de plată a pompei, am format o plată pentru 20 de litri de diesel şi apoi am alimentat. Eram salvaţi!

De aici încolo, am revenit la condusul ultra-dinamic, într-atât de dinamic încât colegii mei exclamau de frică în unele viraje! Fiţi pe pace, camarazi, maşina asta are o aderenţă impecabilă şi un

sistem de tracţiune integrală
permanentă. Savuram din nou
condusul de intensitate maximă cu
noua generaţie BMW Seria 5 530d xDrive!

Iar într-un asemenea ritm, am ieşit repede la civilizaţie, după care ne-am deplasat spre orăşelul nostru de cazare. Am ajuns târziu, cu emoţii după peripeţiile de azi, dar cu trăiri intense

de la bordul acestei maşini! Ah! Ritmul de condus de azi ne-a mărit media consumului la 7.5 litri/100 km, dar asta părea să nu conteze prea mult. Avusesem un episod de condus mult

prea plăcut! Iar mâine urma o nouă zi de muncă intensă, într-un road trip la costum cu noul BMW Seria 5. Îmi jurasem atunci că vom repeta asemenea episoade de condus intens

cu acest BMW în următoarele zile ale expediţiei, poate până atunci sfârşesc ploile şi vom avea parte şi de trasee uscate, cine ştie?...

Ilie Toma