Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Casa Rolls-Royce: Partea a II-a – Goodwood (Video)

10 Aprilie 2017 - 11:48
Denis Godorozea
Casa Rolls-Royce: Partea a II-a – Goodwood (Video)
Cei de la Rolls-Royce continuă seria de filme de scurt metraj întitulată „The House of Rolls-Royce” (Casa Rolls-Royce), care a început cu istoria figurinei Spirit of Ecstasy. Acum britanicii ne dezvăluie istoria casei sale, a Goodwood-ului, într-un nou filmuleţ de excepţie sonorizat de către actriţa Kate Winslet. Potrivit celor de la Rolls-Royce, Goodwood-ul este unul dintre cele mai spectaculoase locuri din lume, unde coloriştii, sculptorii, designerii şi inginerii colaborează pentru un singur scop – de a crea perfecţiunea. Toţi cei care lucrează la Rolls-Royce sunt ghidaţi de filozofia lui Sir Henry Royce – “Ia cel mai bun ce există şi fă-lă mai bun. Dacă nu există, creează-l.”

Un total de 60 de perechi de mâini muncesc 400 de ore pentru a crea un singur exemplar Rolls-Royce din 2,800 de piese, iar în cazul versiunilor exclusiviste Bespoke, timpul petrecut în crearea unui singur exemplar poate fi mai mult decât dublu. Pentru exterior sunt disponibile 44,000 de culori, iar pentru a desena liniile de-a lungul caroseriei cu mâna maestrului Mark Court, este nevoie de trei zile. Un total de 17 zile este necesar pentru a crea pielea de la interior din 9 piei de bovină – doar una din 100 de piei este selectată pentru calitate! Peste 20,000 de combinaţii de inserţii de lemn sunt disponibile, care consumă peste o lună din timpul lucrătorilor. Una dintre cele mai populare opţiuni, este „tavanul de stele”, la crearea căruia este nevoie de o zi şi 1,340 de fibre optice. Durata de creare a unui astfel de tavan ar putea fi mai mare, dacă se doreşte ca luminiţele de pe tavan să ilumineze în forma unei constelaţii sau în forma logoului companiei.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (10 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter