Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Premieră: Noul BMW M4 CS (Video)

19 Aprilie 2017 - 17:17
Denis Godorozea
Premieră: Noul BMW M4 CS (Video)
Bavarezii au creat un nou segment pentru modelele de performanţă, care vor avea literele „CS” în denumire şi se vor situa mai sus de modelele cu pachetul Competition Package şi modelele de vârf, orientate circuitelor de curse, dar legale pentru drumurile publice. Primul model de acest gen este noul BMW M4 CS, care se situează între BMW M4 Competition Package şi BMW M4 GTS!

Bavarezul dinamic împrumută mai multe elemente de la modelul M4 GTS, menite să-l facă mai uşor şi mai dinamic. La exterior noul M4 CS se















deosebeşte prin elemente realizate din fibră de carbon, printre care spoilerul frontal, capota şi difuzorul preluate de la M4 GTS şi spoilerul de pe capacul portbagajului.

Exteriorul este completat de blocurile optice OLED, identice modelului M4 GTS şi jantele de 19 inch pe puntea faţă şi 20 de inch pe puntea spate, „încălţate” în cauciucurile de performanţă Michelin Pilot Sport Cup 2 cu dimensiunea 265/35 ZR19 şi, respectiv, 285/30 ZR20.

La interior domină pielea şi Alcantara, aici regăsindu-se scaunele sport şi panourile uşilor ultra-uşoare, preluate de la acelaşi M4 GTS. În rezultat noul M4 CS este cu 10 kg mai uşor decât modelul M4 Competition Package şi cu 32 kg mai uşor decât un M4 standard. Şasiul este identic celui de pe modelul cu pachetul Competition Package, propulsorul însă este cu 10 CP şi 50 Nm mai potent, livrând 460 CP şi 600 Nm!

Cuplat la transmisia M DCT cu dublu ambreiaj şi 7 trepte, noul BMW M4 CS accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.9 secunde şi atinge viteza maximă de 280 km/h (limitată electronic).

Chiar dacă modificările sunt minime, toate împreună rezultă într-un timp record pe legendarul Nurburgring Nordschleife, unde M4 CS a înregistrat 7 minute şi 38 de secunde, fiind la fel de rapid precum, spre exemplu, Lexus LFA, dar cu 10 secunde mai lent decât modelul fără compromis - M4 GTS.

Preţul pentru noul BMW M4 CS porneşte de la 116,900 de euro.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (24 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter