Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Tesla Model X s-a ales cu un rival pe măsură - NIO ES8!

20 Aprilie 2017 - 14:59
Denis Godorozea
Tesla Model X s-a ales cu un rival pe măsură - NIO ES8!
După dezvăluirea super-car-ului electric EP9, care se va lansa în 2018 cu un preţ de 1.48 milioane de dolari şi a sedanului EVE, care va debuta pe piaţa SUA în 2020, chinezii de la NIO au dezvăluit la Shanghai un nou model, pregătit de producţia de serie, care se va lansa pe piaţa din China în 2018.

Numit NIO ES8, vehiculul electric este un competitor direct pentru Tesla Model X, fiind un SUV electric cu 7 locuri!

La moment informaţiile sunt limitate, dar producătorul menţionează că ES8 este un SUV electric de performanţă, astfel, ne putem aştepta ca acesta să-şi etaleze muşchii faţă de Tesla Model X, care este unul dintre cele mai rapide SUV-uri din lume.

Având în vedere experienţa cu super-car-ul electric EP9, cei de la NIO sunt în stare să creeze un SUV ultra-rapid, capabil să devanseze Tesla Model X.

Caroseria şi şasiul noului NIO ES8 sunt realizate din aluminiu, SUV-ul electric fiind dotat cu suspensie pneumatică şi două motoare electrice - câte unul pentru fiecare dintre axe.

Pachetul de baterii va fi demontabil, pentru a fi schimbat cu unul deja încărcat la staţii speciale, astfel, ne fiind nevoia de a reîncărca bateriile şi de a pierde timpul în zădar.

Având aproape 5 metri în lungime, un ampatament de peste 3 metri şi o caroserie tipică pentru un SUV, noul NIO ES8 oferă suficient spaţiu la bord. La interior se regăseşte tapiţeria din piele, planşa de bord digitală, un display vertical pe consola centrală şi o chestie stranie „cu ochi” deasupra acesteia, care, se pare că este inteligenţa artificială, precum este NOMI în modelul NIO EVE, care va reprezenta un companion de bord, ajutând proprietarul în diferite situaţii.

NIO ES8 a parcurs mii de kilometri de teste în cele mai severe condiţii la temperaturi de -30 de grade Celsius până la +40 de grade Celsius şi este pregătit de producţia de serie, care va demara către sfârşitul acestui an.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (6 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter