Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Audi obţine victoria în cursa de 24 de ore de la Nurburgring! (Video)

29 Mai 2017 - 16:11
Denis Godorozea
Audi obţine victoria în cursa de 24 de ore de la Nurburgring! (Video)
Week-end-ul trecut, 27-28 mai 2017, a avut loc a 45-a ediţie a cursei de anduranţă ADAC Zurich 24 de ore de la Nurburgring, la care au participat 160 de automobile şi peste 600 de piloţi, cursa fiind urmărită de peste 205,000 de spectatori! În contrast cu cursa de anul trecut, care a avut un start dezastruos, o ploaie cu piatră dând peste cap începutul maratonului, în care până la urmă au dominat cei de la Mercedes-AMG, anul acesta, deşi a fost şi ploaie în timpul cursei, condiţiile au fost mult mai favorabile, în timp ce cei de la Audi au revenit pe linia victoriilor întreruptă anul trecut (Audi a obţinut victorii în 2012, 2014, 2015 şi 2017).

După ce au dominat o bună parte din cursă (143 de ture), Audi a obţinut victoria, datorită eforturilor echipei Audi Sport Team Land şi a echipajului #29 Audi R8 LMS format din piloţii Kelvin van der Linde, Christopher Mies, Connor De Phillippi şi Markus Winkelhock. În ultimul tur pe poziţia secundă s-a strecurat un BMW M6 GT3 cu numărul 98 al echipei Rowe Racing, pilotat de Palttala, Catsburg, Sims şi Westbrook.

Podiumul a fost completat de un alt Audi R8 LMS cu numărul 9 (Frijns, Fassler, Müller şi Rast), care a cedat poziţia echipajului bavarez în ultimul tur din cauza opririi la pit-stop. În total liderii au făcut 158 de ture, cu un tur mai puţin faţă de recordul stabilit în 2014.

Cei de la Porsche au participat cu cele mai multe automobile - 44 la număr, astfel fiind capabili să obţină 6 victorii în clasele AT, Cup 3, V5, V6, SP10 şi SP7, cel mai bun rezultat în clasamentul general fiind locul 6, pe care l-a obţinut echipajul cu numărul 31 (Porsche 911 GT3 R).

Din cauza mai multor categorii de automobile, cele mai lente au început a fi întrecute deja către turul doi. Nu au lipsit nici accidentele severe, pe care le puteţi urmări în filmuleţul de mai jos.

Mai jos puteţi vedea primele 10 poziţii din clasamentul general.

1. Land – #29 AUDI R8 LMS 2. Rowe Racing – #98 BMW M6 GT3 (+29.418 sec) 3. WRT – #9 AUDI R8 LMS (+50.622 sec) 4. Schnitzer – #42 BMW M6 GT3 (+6:54.159 min) 5. Black Falcon – #1 Mercedes-AMG GT3 (+7:10.835 min) 6. Frikadelli Racing – #31 Porsche 911 GT3 R (+1 tur) 7. Wochenspiegel – #22 Ferrari 488 GT3 (+1 tur) 8. Falken Motorsports – #33 BMW M6 GT3 (+1 tur)







9. Haribo Racing – #8 Mercedes-AMG GT3 (+1 tur) 10. Rowe Racing – #99 BMW M6 GT3 (+1 tur)
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (60 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter