Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Moldova: Noi amenzi pentru conducători! Iată care vor fi acestea!

4 Mai 2017 - 16:20
Denis Godorozea
Moldova: Noi amenzi pentru conducători! Iată care vor fi acestea!
Un nou proiect de lege va modifica şi completa Codul Contravenţional, cu amenzi noi sau amenzi majorate pentru conducătorii auto! Modificările şi completările sunt menite de a preveni deteriorarea carosabilului, pentru a spori siguranţa pietonilor cu amenzi mai mari pentru conducătorii ce nu cedează trecerea, Codul Contravenţional ar putea fi completat cu un articol, datorită căruia vor fi amendaţi cei ce vor organiza şi/sau participa în competiţii ilegale pe drumurile publice. Iată care vor fi modificările şi completările!

Dacă la moment circulaţia vehiculelor echipate cu cauciucuri cu crampoane pe drumurile naţionale se permite în perioada 1 decembrie – 1 martie, pe viitor se propune excluderea acestei perioade şi interzicerea exploatării acestor vehicule în lipsa pe suprafaţa carosabilului a zăpezii, gheţii sau poleiului, excepţie fiind cazurile când se atestă o diferenţă esenţială a condiţiilor meteo pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Nerespectarea prevederilor din articolul 224 „Încălcarea regulilor de folosire a drumurilor la circulația vehiculelor” se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale (900 – 1,500 de lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale (4,500 – 6,000 de lei) aplicată persoanei juridice.

Acelaşi articol 224, poate fi suplinit şi cu aliniatul (12), cu următorul cuprins: „Efectuarea transportului rutier cu încălcarea restricţiilor de circulaţie privind masa totală a vehiculelor, în cazul în care temperatura aerului este mai mare de 30°C se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale (3,000 – 4,500 de lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale (12,000 – 15,000 de lei) aplicată persoanei juridice.”

Vor fi excluse punctele de penalizare (3 şi, respectiv 2 puncte de penalizare) pentru amenzile cu care sunt sancţionaţi cei care conduc un vehicul care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice (amenda va fi de 9 - 12 unităţi convenţionale/ 450 – 600 de lei) şi cei care exploatează un vehicul care nu a fost asigurat de răspundere civilă în modul stabilit (amenda va fi de 3 - 6 unităţi convenţionale/ 150 – 300 de lei).

Aliniatul (3) din articolul 231, care presupune sancţionarea cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale a persoanelor private de dreptul de a conduce vehicule, ar putea fi exclus, iar articolul în sine completat cu aliniatele (6) – (8) cu următorul cuprins: „(6) Încălcarea regulilor speciale de conducere a vehiculului, specifice tipului de permis auto, de către persoana deținătoare a permisului de conducere pentru începător se sancționează cu amendă de la 36 la 72 de unități convenționale (1800 – 3,600 de lei) cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 2 la 3 ani. (7) Admiterea de către persoana care asistă conducerea vehiculului a încălcării regulilor speciale de conducere a vehiculului, specifice tipului de permis auto, de către persoana deținătoare a permisului de conducere pentru începător se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale (3,000 – 4,500 de lei) cu aplicarea a 8 puncte de penalizare. (8) Încălcarea regulilor speciale de conducere a vehiculului în perioada de probațiune după obținerea permisului de conducere se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale (3,000 – 4,500 de lei) cu aplicarea a 8 puncte de penalizare.”

Punctele de penalizare (2 puncte) pentru staţionarea sau parcarea în locuri interzise (articolul 238, aliniatul 2), vor fi excluse, în timp ce sancţiunile pentru neacordarea de prioritate legală pietonilor sau cicliştilor (articolul 238, aliniatul 3) vor creşte considerabil - de la 3-6 unităţi convenţionale (150 - 300 de lei) cu aplicarea 2 puncte de penalizare la 18-30 unităţi convenţionale (900 – 1,500 de lei) cu aplicarea 4 puncte de penalizare! Mai mult decât atât, articolul 238 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins: „(4) Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispozițiilor prevăzute la alin. (1) - (3), care a generat riscul producerii unui accident de circulaţie se sancţionează cu amendă de la 12 la 18 de unităţi conventionale (600 – 900 de lei) sau cu privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.".

Articolul 239 va fi modificat, titlul fiind completat în final cu cuvintele "sau pietonale" devenind „Nerespectarea regulilor de circulaţie în zonele rezidenţiale sau pietonale”, iar alineatul unic devine alineatul (1), fiind excluse cele 2 puncte de penalizare din sancţiune (3-6 unităţi convenţionale /150 - 300 de lei), articolul fiind completat cu alineatul (2) cu următorul cuprins: „(2) Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor alin. (1), care a generat riscul producerii unui accident de circulaţie se sancţionează cu amendă de la 12 la 16 de unităţi conventionale (600 - 800 de lei) cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.”

De asemenea, va fi majorată amenda pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere (articolul 240) de la 12-15 unităţi convenţionale (600 – 750 de lei) la 15-30 unităţi convenţionale (750 – 1,500 de lei). Conducătorii care au neglijat indicatoarele şi semnalele de interzicere a semaforului sau agentului de poliţie, generând riscul producerii unui accident de circulaţie vor fi sancţionaţi cu amendă de la 42 la 60 de unităţi conventionale (2,100 – 3,000 de lei) cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

Articolul 241, „Neîndeplinirea indicaţiei legale de oprire a vehiculului şi de acordare vehiculelor a priorităţii de trecere”, se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins: „(3) Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispozițiilor prevăzute la alineatele alin. (1) şi (2), care a generat riscul producerii unui accident de circulaţie se sancţionează cu amendă de la 18 la 24 de unităţi conventionale cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la un an la 3 ani”.

Codul Contravenţional ar putea fi completat şi cu un articol absolut nou, 243 1, cu următorul cuprins: „Articolul 243 1 Deplasarea neautorizată în grup pe drumurile publice (1) Participarea conducătorilor de vehicule la deplasarea neautorizată în grup (cu excepţia coloanelor oficiale) pe drumurile publice, care a condiţionat crearea impedimentelor în circulaţia rutieră, se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale (2,250 – 3,000 de lei) cu aplicarea a 3 puncte de penalizare. (2)Participarea la desfăşurarea neautorizată pe drumurile publice a concursurilor, antrenamentelor, competiţiilor cu vehicule sau cu animale, se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale (3,000 – 4,500 de lei) cu aplicarea a 5 puncte de penalizare. (3) Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispozițiilor prevăzute la alineatele alin. (1) şi (2), care a generat riscul producerii unui accident de circulaţie se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale (3,000 – 4,500 de lei) cu sau fără privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an." (4) Organizarea acţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2), se sancţionează cu amendă de la 75 la 90 de unităţi convenţionale (3,750 – 4,500 de lei), cu privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de până la un an."
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter