Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Moldova Pick-up Maraton: o zi ca o întreagă viaţă, sau cât de diversă şi intensă e Moldova primăvara!

9 Mai 2017 - 08:19
Ilie Toma
Moldova Pick-up Maraton: o zi ca o întreagă viaţă, sau cât de diversă şi intensă e Moldova primăvara!
Da, verdele lunii mai îi dă Moldovei o frumuseţe rară şi cu totul specială faţă de oricare altă perioadă a anului. Prima zi a aventurii noastre pe nume MOLDOVA PICK-UP MARATON ne-a dat şansa să ne convingem de asta, maratonul cu pick-up-uri fiind şi prima noastră expediţie de primăvară pe meleagurile Moldovei. Dar niciodată n-am avut o zi expediţională în Moldova atât de intensă şi diversă, atât de contrastantă şi completă, şi cu atâtea momente în care situaţia în care ne aflam atârna de un fir de păr între definiţiile de aventură şi belea.

De dimineaţă ne adunasem cu toţii la hotelul unde erau cazaţi colegii noştri aventurieri din România, unde avusesem onoarea să întâmpinăm şi un număr mare de colegi jurnalişti, veniţi acolo pentru reportaje la subiectul aventurii care era pe cale să înceapă. Ba mai mult ca atât, o mare parte din ei ne-au urmat pe parcursul zilei cu SUV-urile lor redacţionale, iar pe o altă parte i-am poftit la bordul pick-up-urilor noastre!

Verificam bagajele – dacă am luat tot ce ne trebuie, dacă sunt depozitate relativ bine. Zic relativ, pentru că în pick-up nu e ca-ntr-un SUV, aici n-avem portbagaje clasice, bine izolate de mediul exterior, ci avem nişte bene expuse naturii, cărora li se adaugă nişte accesorii adiţionale de care beneficiază vehiculele noastre şi care le acoperă un pic şi le protejează de ploaie şi de indiscreţii. Dar praful cu siguranţă va pătrunde pe aici. Şi ziceam în titlul acestei relatări că ziua asta a fost ca o întreagă viaţă – într-atât de diversă şi completă a fost. Iar odată ce eram echipaţi şi pregătiţi de a porni în marele drum al vieţii, trebuia să dăm iniţial şi nişte examene de capacitate. Aşadar, am mers iniţial la MasterLux, partenerii maratonului nostru, distribuitori ai anvelopelor LASSA TYRES. La cât de mare e acest centru de anvelope şi piese auto, le-am fi putut trata regeşte pe toate cele trei pick-up-uri simultan.

Apoi a urmat cel de-al doilea examen de capacitate, la ştiinţe agricole, dacă tot conducem nişte pick-up-uri adevărate. Am mers pe la cei de la JM Invest Group, compania slovacă, care este distribuitor oficial a mărcii KINZE – iar aici ne vedem obligaţi moral să facem o scurtă introducere acestei mărci-partener a maratonului nostru. KINZE e o marcă americană, producătoare de tot soiul de semănătorii şi ustensii agricole performante, iar distribuitorul acestei mărci mai livrează şi fertilizantul ecologic de tratare a culturilor şi solului, pentru îmbogăţirea cu azot, produs de compania slovacă AZOTER. Am tot numit la acest examen de capacitate compuşii lui biologici şi interacţiunea lor cu solul şi plantele şi beneficiile pe care le aduce agricultorilor şi într-un final, cu examenul susţinut, eram pregătiţi să mergem mai departe, să ne croim drum prin ţară.

Asfaltul nu durează mult

Părăsind capitala, am mers iniţial pe un drum asfaltat de lângă aceasta, îndreptându-ne pe traseul E581, renumitul traseu Leuşeni. Dar să nu credeţi că aveam un traseu atât de banal – n-am mers pe el decât vreo 6-7 kilometri, până când am luat-o brusc spre dreapta pentru o intrare spartană în satul Malcoci. Practic, e o coborâre de offroad directă spre sat, iar odată cu asta, am lansat oficial aventurile maratonului nostru. Pe un asemenea drum – pe care unii îl pot numi offroad, alţii doar drum de ţară – pick-up-urile noastre n-au avut nici o dificultate în a înainta, ba chiar le-am lăsat să înainteze cu tracţiunea spate cuplată.

Peisajele din jurul nostru au alternat repede de la drum avariat de sat la asfalt perfect, de la sol curat prin podgorii până la un drum important, dar acoperit doar cu prundiş. Drumul ăsta ducea spre Străşeni şi, dacă pentru o maşină normală un asemenea traseu naţional ar însemna indignare, la bordul lui Ford Ranger, Nissan Navara sau Toyota Hilux un asemenea drum înseamnă creşterea dozei de aventură. O aventură care ia lesne şi 80 km/h! Chiar dacă aderenţa e mult mai scăzută şi oricând te poţi pomeni în mini-derapaje, ai încredere să conduci aceste vehicule şi la o viteză atât de mare, ba chiar de la o anumită viteză în sus pick-up-urile înghit şi mai bine denivelările, pentru că pe multe din ele le trec pur şi simplu cu vederea. Am uitat să vă spun, dar, după ce în drumul dinspre Bucureşti am conduc Toyota Hilux şi apoi două zile prin Chişinău şi împrejurimi am condus Nissan Navara, astăzi am trecut, în sfârşit, la volanului lui Ford Ranger.

Iar Ford Ranger Wildtrack te întâmpină cu cel mai bine desenat interior dintre toate trei pick-up-uri, având funcţionalităţi şi accesorii pe care le poţi vedea de obicei doar în liga maşinilor civile, şi acelea bine dotate. Motorul de 3.2 litri al lui Ranger sună foarte profund şi natural, iar cei 200 CP îşi pun repede osul la treabă!

Ajunşi la Străşeni, am virat stânga spre Călăraşi, iar aici ştiam că vom da peste traseul Chişinău-Ungheni, încă aflat în reparaţii. Pe aici se circulă şi încet, dar şi cu un grad sporit de risc de accidente, aşa că vă îndemnăm să fiţi precauţi cât timp drumul mai este în reparaţii. În apropiere de Călăraşi, am virat dreapta şi ne-am continuat drumul prin zone magnifice ale centrului Moldovei, cu relief ce alternează dealurile frumos ondulate şi verzi cu zone de platou pe care le vezi ca-n palmă. Pe ici, pe colo, mai vezi câte un drum cusut frumos cu copaci pe marginea lui, care şerpuieşte prin aceste peisaje. Fantastic de frumoase aceste locuri!

Pick-up-urile salvatoare

Şi dacă tot spuneam de ziua asta ca o viaţă, în viaţă trebuie să faci bine, să dai o mână de ajutor atunci când ai ocazia s-o faci. Am mai tot condus noi aşa prin aceste locuri minunate ale ţării, când am zărit pe dreapta o maşină alunecată în canal, împotmolită acolo cu spatele ei. Am oprit şi am făcut cale întoarsă, apoi am găsit şi proprietarul maşinii. L-am întrebat dacă are nevoie de ajutor, dar iniţial fusese prea rezervat să accepte acest ajutor nesperat şi nefiresc, venit pe neprins de veste. L-am convins că l-am putea ajuta să-şi scoată maşina din şanţ şi peste câteva clipe eram cu pick-up-urile lângă ea.

Am decis să-l punem pe Nissan Navara în rolul maşinii salvatoare, pentru că are cele mai bune anvelope de offroad, care vor avea o aderenţă mai bună. Relieful de aici dicta o tractare cu unghi anevoios, aşa că aveam nevoie de forţă şi aderenţă. Am cuplat regimul L4, adică tracţiune integrală cu demultiplicator de cuplu şi am pornit tractarea. Iniţial, am reuşit să smuncim un pic maşina de pe loc, iar cele patru roţi ale lui Navara se învârteau pierzându-şi şi recăpătându-şi aderenţa. I-am mai făcut un pic de cale maşinii împotmolite, apoi ne-am zis să sporim viteza intervenţiei lui Navara, smuncind mai cu forţă sarcina împotmolită. Navara a tras cu forţă, a tractat maşina ceva mai sus, apoi se lupta să-şi păstreze aderenţa cu toate cele patru roţi rotindu-se aproape la unison.

Demult n-am mai văzut tracţiuni integrale atât de adevărate! Şi uite aşa Navara a ros iarba de sub roţi şi a dat de sol, pe care l-a săpat şi şi-a fixat dinţii anvelopelor în el, iar peste vreo 30 de secunde naufragiatul era salvat, Nissan Navara reuşise să-l scoată din şanţ şi din mlaştina de acolo! Acum puteam merge mai departe, cu senzaţia împlinită a unei fapte bune făcute!

Praf şi ploaie

Au urmat trasee de o calitate deplorabilă a carosabilului, însă pentru maşinile noastre nu există un asemenea calificativ, aşa că am tot ţinut-o într-o viteză de vreo 90 la oră cel puţin, alergând nebuneşte ca la raliu! Acesta da Wild Track! Iar Ford Ranger Wiltrack merge excepţional de bine pe aici şi are o suspensie extrem de bine setată, cu curse foarte lungi, o suspensie ce înghite orice sărituri de trambulină pe aceste drumuri nebune! Şi toate celelalte pick-up-uri se ţineau la fel de curajoase. Aventurierii de la bordul pick-up-urilor erau în extaz de la acest episod de condus, care se lăsa, evident, şi un colb cât casa din urma noastră.

Ne îndreptam spre Brăviceni, iar la un moment dat drumul a încetat să fie pietruit, aşa că a trebuit să înaintăm instinctiv pe scurtături dintre sate. Dar ce locuri frumoase prin aceste părţi izolate ale ţării. Iarbă de un verde intens, un râu pic pe alături, animale care pasc liniştite. Ah, să tot vii pe aici şi să savurezi curăţenia neprihănită a acestor regiuni!

Dar, în scurt timp începu să plouă brusc şi tare. Iar noi eram pe nişte trasee acoperite exclusiv cu pământ, care nu avea nevoie de mult timp să se înmoaie de-a binelea. „Băieţi, avem 2 minute să alergăm de aici, până când pământul înmuiat se va prinde de anvelope şi va face înaintarea imposibilă. Aşa că am turat motoarele cu forţă şi am început să înaintăm cu viteză pe aici. Iar drumul de dinaintea noastră părea să devină tot mai puţin bătătorit, pierzându-se parcă în imensitatea acestor dealuri. Înaintam şi pick-up-urile driftau, practic, ca la raliu, pentru că pământul era ud de-a binelea. Dar am alergat într-atât de repede, încât am depăşit ploaia şi am ajuns din nou pe pământ uscat, unde am ieşit să facem câte o poză. În numai câteva clipe ne-a ajuns ploaia din urmă şi ne-a făcut din deget să nu zăbovim, aşa că am luat-o la sănătoasa cu pick-up-urile, driftând din nou frumos cu ele prin acestei zone deloc măgulitoare. Dacă se înmuia drumul mai tare, cele două pick-up-uri ce n-au anvelope de offroad ar intra în belea. Dar noi alergam la viteză şi ţineam totul la hotarul a ceea ce mai poate fi numit aventură, nu belea.

Într-un final, am ajuns cu bine la Brăviceni, la primul producător de mozzarella din Moldova, într-un sat exemplar. Dar acestui subiect îi vom dedica un material aparte, iar acum vă vom spune despre ce-a urmat după aceste vizite şi interacţiuni frumoase cu oamenii din Moldova.

A urmat o nouă traversare prin nişte sate cu drumuri mai pietruite spre o zonă mai renumită din testele noastre drive pentru încercări de offroad – e vorba de segmentul Trebujeni-Furceni. Este şi un vad pe unde se poate trece cu pick-up-urile prin ape serioase şi tocmai asta am făcut. Însă, de îndată ce-am intrat cu Ranger Wildtrack pe aici, am văzut că nivelul apei e mult mai mare decât îl ştiam, probabil din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele săptămâni. Totuşi, nici Ford, şi nici Nissan sau Toyota, care au urmat, n-au avut nici o dificultate pe aici. Şi ne-am tot jucat, învârtindu-ne-n noroi până aici, apoi am urmat calea stâncoase prin acest defileu al râului Răut spre Furceni.

După mai mult timp, ieşeam şi din Furceni, pe drumuri într-atât de găurite, de ziceai că-s găuri de caşcaval. Şi-am tot alergat, iar între timp razele apusului de soare începuseră să scalde peisajele parcă de Toscana de pe aici. Ce frumuseţe!

O apucaserăm spre Bulăieşti şi Mârzeşti, iar de la Mârzeşti trebuia să ne îndreptăm spre Lalova, locul popasul nostru nocturn, doar că între cele două sate nu există un drum normal, trasat pe hartă. Ştiam, însă, că se poate ajunge, aşa că am mai întrebat direcţiile de localnici iar aici ne amuzam de punctele de reper pe care ni le dădeau aceştia – „acolo unde veţi vedea doi nucari”, sau „mergeţi într-acolo, către cel mai înalt copac de pe deal”, iar nouă ni se păreau cam toţi la fel.

Am ajuns pe un drum, practic, de câmp, care mergea prin coţuri de lume umblate doar de localnicii de pe aici. Era un pic înfricoşător să nu ştim exact dacă vom ajunge, dar în acelaşi timp eram entuziasmaţi şi savuram clipa unei aventuri de apogeu a acestei zile ca o viaţă. Ce zone virgine ale Moldovei, dragii noştri! Cât de frumoasă e ţara asta în care trăim! Vă rugăm, să nu mai spuneţi niciodată că Moldova nu-i frumoasă, ci, atunci când aveţi această impresie, ieşiţi din zidurile şi haosul publicitar al capitalei către puritatea naturii din asemenea zone şi abia atunci veţi şti ce înseamnă, de fapt, Moldova!

Am ajuns într-un final în Lalova, la Hanul lui Hanganu de aici, o pensiune unică şi neaşteptat de fantastică. Zidurile şi iedera de pe ele îmi amintesc din nou de Toscana, iar malul Nistrulului de alături îmi aminteşte că suntem într-o zonă cel puţin la fel de frumoasă a Moldovei. Apoi, o altă certificare a faptului că suntem în Moldova vine de la gospodarul pensiunii, care ne cheamă la el în beci şi ne arată cu mândrie producţia lui. Apoi, o confirmare divină vine de la bucatele pregătite la cină de soţia acestui domn, o soţie cu mâini de aur în ale bucătăriei. Am avut pe masă chiar şi „nano-găluşte”, după cum le-am botezat noi – într-atât de mici erau ele. Toate ţi se topeau în gură de cât de gustoase erau... Asta e Moldova, dragii noştri! Cu locuri incredibile, cu oameni gospodari adevăraţi şi cu o ospitalitate pe care n-o mai găseşti nicăieri în lume! Vizitaţi-o, exploraţi-o şi Dvs, iar dacă vreţi să veniţi aici, la Hanul lui Hanganu, îl puteţi rezerva chiar şi pe Booking.com, întrucât pe gospodarul de aici l-a dus capul să fie prezent acolo unde trebuie cu pensiunea sa.

Cina asta şi tratamentul acesta erau pur şi simplu divine. Cineva a zis că asta e răsplata karmică pentru fapta bună pe care o făcusem mai devreme. Ca-n viaţă. Nu ştim dacă e aşa, dar ştim că putem repeta cu convingere îndemnul nostru: exploraţi Moldova şi cunoaşteţi-o în deplinătatea frumuseţii ei!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (98 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter