Oamenii din calea Pick-up Maraton, sau tehnologiile care fac azi agricultura performantă şi în Moldova
30 Mai 2017, 08:42
Atunci când vorbim de agricultura moldovenească, noi, cei din capitală, ne-am cam obişnuim să luăm în zeflemea subiectul, având impresia
că agricultorii noştri sunt înapoiaţi tehnologic, neperformanţi şi depăşiţi de cerinţele timpului.
În primele noastre maratoane cu SUV-uri prin Moldova, v-am tot spus că am întâlnit oameni în cale, care ştiu să facă performanţă de top aici, în Moldova, folosind combine şi tractoare de top,
tehnologii precum GPS sau monitorizare computerizată şi învăţind între timp să se conglomereze în suprafeţe mai mari şi mai eficiente.

În această primăvară, la Moldova Pick-up Maraton 2017, nu ne-a părăsit o impresie dominantă pe toată durata maratonului: Moldova nu mai are,
practic, pârloage! Dacă acum vreo 10-15 ani sate întregi, dealuri întregi erau neprelucrate, atunci astăzi până şi în cele mai izolate sate ale Moldovei de traseele naţionale câmpurile agricole sunt prelucrate. E adevărat că asta se datorează şi unul proces natural de consolidare a suprafeţelor, în care cei ce aveau suprafeţe mici vând sau dau
în arendă terenurile celor ce vor să facă agricultură de performanţă, iar agricultura adevărată de performanţă e posibilă doar pe suprafeţe mari. Dar rezultatul acestui fenomen e vizibil deja şi de la bordul a trei pick-up-uri exploratoare ale Moldovei prin toate colţurile greu accesibile.
Atunci când am ajuns în raionul Cantemir, aproape de lăsatul serii, Constantin Putregai ne aştepta pentru a ne ghida către terenurile lui, pentru că, dacă tot am întâlnit acest om în calea Pick-up Maraton, ne-am zis că e cazul să mergem acolo unde se întâmplă acţiunea, pe terenurile dânsului.
Odată ce coloana noastră s-a întâlnit cu maşina Dlui – o Toyota Land Cruiser Prado – am apucat-o pe dealurile ţării, departe de orice drum. Şi Toyota noastră, Hilux, părea să se simtă mai bine pe dealuri decât pe asfalt şi la fel de neînfricate erau şi Ford Ranger Wildtrack sau Nissan Navara. Am continuat să mergem vreo 15 minute kilometru după kilometru pe dealurile
ţării, până când maşina
condusă de Constantin
Putregai a oprit lângă un
câmp, pe care îşi
făcea munca un
tractor imens, cu o semănătoare, lăţimea căreia părea să echivaleze lăţimea aripilor unui avion.

Aici a început adevărata discuţie cu acest agricultor al Moldovei, în timp ce tractorul său german FENDT – şi el unul din cele mai performante din
gamă – trăgea din urmă o semănătoare KINZE 3600 de 16 rânduri. În lumea agriculturii de performanţă această semănătoare ar fi un motor AMG pe un Mercedes, iar într-o lume mai civilă asta ar însemna randament maxim şi performanţă uluitoare. Acest utilaj poate semăna terenul cu aproape toate
felurile de seminţe, cu excepţia grâului, dozându-le corect, asigurându-se de frecvenţa potrivită a cuiburilor, de afânarea potrivită a solului şi chiar de încorporarea fertilizanţilor primari, odată cu semănarea. În gama semănătoarelor KINZE, acest model este de asemenea unul de top, iar cei de la KINZE ne şi povestesc deja cât de hotărât a venit agricultorul la ei să cumpere acest
model. „E un om foarte profesionist, a ştiut din prima secundă exact de ce funcţii şi specificaţii tehnice are nevoie, iar noi am fost fericiţi să avem un asemenea model în gama noastră şi să i-l putem vinde.” – ne spun cei de la JM Invest Group, distribuitori KINZE în Moldova.
Constantin Putregai e agricultor de când se ţine minte, după absolvirea universităţii având câteva funcţii în structurile agricole de atunci, însă, la doar câţiva ani de la proclamarea independenţei ţării noastre, dânsul a fondat o gospodărie ţărănească pe care a dezvoltat-o până astăzi, într-un
adevărat conglomerat agricol de înaltă performanţă. Prelucrează peste 10,000 de hectare în mai multe sate ale Moldovei, iar în vârful sezonului
angajează până la 500 de oameni. Lângă terenul în care-şi făcea tractorul FENDT cu semănătoarea KINZE, erau parcate mai multe basculante şi utilaje,
iar Dl. Putregai ne spune că acesta nu e nici pe departe unicul tractor din gospodăria sa, ea deţinând în total 6 tractoare FENDT. Nu mai menţionăm preţul unui asemenea tractor, dar vă putem spune că o asemenea semănătoare de top, cu toate opţionalele pe ea, a costat 280 mii USD! Şi asta se întâmplă în Moldova, aici, alături de noi!
Şi să nu credeţi că e vorba de vreo tendinţă vanitoasă de a cumpăra o asemenea semănătorare scumpă. În lumea agriculturii, performanţa şi randamentul de top dictează asemenea preţuri, iar dacă ai terenuri suficient de mari, cumpărarea produsului de top
este de multe ori mai rentabilă decât cumpărarea unuia incipient, graţie randamentului şi productivităţii pe care îl oferă în final. Şi Constantin Putregai ne confirmă că-şi consideră deja investiţia în această semănătoare drept una foarte raţională şi potrivită.
Rezervoarele pe care le vedeţi prin părţi sunt destinate fertilizanţilor lichizi, în cazul ăsta ei venind de la AZOTER. Aceasta permite ca boabele să aibă un bun start de creştere din primele zile şi
determină şi o performanţă crescută pentru următoarele etape ale ciclului de viaţă. Dl. Putregai, agricultor cu studii specializate, ne explică cu lux de detalii importanţa efectuării corecte a acestor procese. Astăzi semănătoarea KINZE plantează floarea-soarelui, iar produsul finit nu va avea probleme cu piaţa de
desfacere, ne mărturiseşte agricultorul. „Dacă faci corect toate aceste procese şi eşti ferit de calamităţi, obţii la final un produs bun, de calitate, iar un produs agricol cu adevărat bun n-are probleme cu desfacerea azi”.
Am dat şi noi o tură în cabina tractorului în timp ce acesta-şi făcea treaba cu performanţă. Sistemul GPS şi tehnologiile tractorului, conectate cu cele ale semănătoarei, îl fac să monitorizeze cu stricteţe câmpul, liniile trasate şi cele ce urmează a fi trasate, încât nimic să nu se piardă în van şi
nimic să nu se supraplanteze. Un asemenea tractor, cu o asemenea semănătoare KINZE, poate planta şi fertiliza simultan şi peste 120 de hectare de pământ într-o zi, ne spune agricultorul.
Îndrăznim să spunem că asemenea oameni mişcă agricultura performantă în Moldova, iar ei sunt tot mai mulţi, în diferite regiuni ale ţării. Agricultorii moldoveni au învăţat lecţia performanţei uneori prin cucuie dureroase, alteori
prin auto-şcolire, sau pur şi simplu pentru că au înţeles că doar ei înşişi trebuie să muncească pentru performanţe moderne, pe lângă suportul pe care statul li-l poate oferi uneori. Faptul că Moldova nu mai are
astăzi, practic, pârloage, e un indicator că performanţa în agricultură s-a instalat aproape pretutindeni în ţară. Mai e loc de dezvoltare, fireşte, dar,
următoarea dată când veţi auzi ceva despre agricultorii acestei ţări, amintiţi-vă că aceşti oameni îşi sacrifică somnul şi liniştea pentru a investi în dezvoltare
şi creşterea randamentului, că muncesc pământul uneori până la miez de noapte ca în această zi a maratonului, în care ne-a prins seara pe deal cu toţii.

Dl Constantin ne roagă să nu-i prea facem poze, pentru că nu-şi doreşte faimă. Să vorbească rezultatele muncii
pentru el, mai bine. Însă noi îi strângem mâna-i muncită şi-i mulţumim oricum că a acceptat să ne împărtăşească povestea sa. La final, în plină noapte, toată echipa sa mobilizată pe acest teren se urcă în camioane şi tractoare şi porneşte spre sat. Constantin Putregai îi învită pe câţiva camarazi de-ai săi de
muncă în Toyota sa Land Cruiser, despre care zice că are vreo 360 de mii de kilometri parcurşi, şi porneşte spre sat. Noi, cu cele 3 pick-up-uri îl urmăm până în punctul în care ajungem la traseul de prundiş, după care o luăm mai departe în expediţia noastră.
PiataAuto.mdIlie Toma
1
4,684
GALERIE FOTO (42 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!