Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Toyota este cel mai valoros brand auto al 10-lea an consecutiv!

6 Iunie 2017 - 10:26
Denis Godorozea
Toyota este cel mai valoros brand auto al 10-lea an consecutiv!
Potrivit studiului BrandZ, „Top 100 cele mai Valoroase Branduri Globale ale anului 2017”, în categoria brandurilor auto Toyota îşi menţine poziţia de lider al 10-lea an consecutiv din cei 12 ani de când este realizat prestigiosul studiu. Deşi şi-au menţinut poziţia, lăsând în spate pe cei de la BMW şi Mercedes-Benz, cei de la Toyota au simţit o scădere de 2% a valorii sale, coborând cu două trepte mai jos şi în Top 100.

După ce au urcat pentru prima dată în Top 10, cei de la Tesla nu doar că au reuşit să se menţină, dar urcă mai departe, de pe locul 10 pe 8, datorită creşterii valorii cu tocmai 32% la 5.9 miliarde de dolari! Astfel, în ciuda creşterii de 17%, Land Rover coboară pe poziţia a 9-a, iar Porsche, pe poziţia a 10-a, producătorul german simţind şi el o creştere a valorii de 16%. Din cauza valorii scăzute cu 8%, Honda coboară de pe 4 pe 5, iar pe poziţia a 4-a urcă Ford, care nu a înregistrat creşteri în ultimii doi ani. Potrivit celor de la BrandZ, pe parcursul a 12 ani, valoarea brandurilor auto din Top 10 a scăzut în mediu cu 6%, producătorii auto însă învestesc cu 100-200% mai mult în tehnologii, pentru a satisface necesităţile consumatorilor.

Pe locul întâi în Top 100 continuă să se menţină Google cu o valoare de 245.6 miliarde de dolari (+7%), pe locul doi este Apple cu 234.7 miliarde de dolari (+3%), iar pe trei este Microsoft cu 143.2 de miliarde de dolari (+18%). În tabelul de mai jos puteţi vedea „BrandZ Top 10 cele mai Valoroase Branduri Auto ale anul 2017”.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (3 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter