Mitsubishi dezvăluie noul monovolum cu pretenţii de SUV

Cei de la Mitsubishi au dezvăluit primele imagini cu noul monovolum cu pretenţii de SUV, care va debuta în premieră la Salonul Auto de la Gaikindo. Potrivit producătorului nipon noul model, denumirea căruia va fi anunţată mai aproape de premieră (10 august), va oferi spaţiozitatea unui monovolum cu capacităţile de trecere ale unui SUV.
Sub capota acestuia se va regăsi unitatea supraalimentată pe benzină de 1.5 litri, cuplată fie la transmisia manuală sau la cea automată. Propulsorul, precum şi platforma tehnică, au fost preluate de la noul SUV compact Eclipse Cross. Pentru că au decis să utilizeze platforma unui SUV compact, mărindu-i ampatamentul şi instalând o caroserie imensă de monovolum, noul model arată respingător, din cauza proporţiilor deocheate, roţilor mici, aripilor imense şi a formelor îngreunate… O altă părere ne dădea conceptul Mitsubishi XM, de la care a şi fost inspirat modelul de producţie. Chiar şi imaginile de teasing erau mult mai promiţătoare! Uite că rezultatul s-a adeverit a fi dezamăgitor… Se pare că aceasta este răsplata pentru acel interior încăpător, care va avea până la 3 rânduri de scaune şi care va putea lua la bord până la 7 persoane.
De la Eclipse Cross noul monovolum a preluat oglinzile retrovizoare, mânerile uşilor şi designul părţii frontale realizate în stilul „Dynamic Shield”, în timp ce muchiile uşilor sunt similare actualei generaţii Honda Jazz. Similarităţile cu Eclipse Cross la interior se rezumă doar la volanul identic, ambianţa monovolumului fiind un pic mai simplistă.
Noul monovolum al celor de la Mitsubishi deja este produs la uzina indoneziană din Bekasi şi va fi disponibil pe piaţa din Indonezia în toamna acestui an. Potrivit surselor, monovolumul ar putea primi denumirea Expander. Un fel de Mitsubishi Eclipse Cross „expandat”. Se potriveşte perfect…
0
2,557
GALERIE FOTO (3 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!