Pagina principală
CITIRE ŞTIRE:
Vânzările lui Skoda Kodiaq prind turaţii de top în Moldova şi în Europa
17 Iulie 2017 - 10:42
De Ilie Toma
În luna iunie a acestui an, Skoda Kodiaq a ajuns în top 3 cele mai vândute modele din segmentul său de SUV-uri în Moldova (non-premium), cifrele de vânzări reuşind să crească cu peste 75% faţă de luna mai a acestui an. În luna iunie, vânzările lui Kodiaq au fost cu doar 1 exemplar mai mici decât cele ale lui Dacia Duster şi cu 5 mai mici decât cele ale lui Hyundai Tucson.
După cum afirmă reprezentanţii Skoda în Moldova, cererea pentru noul SUV ceh în ţara noastră este mult mai mare, principala dilemă fiind lupta pentru cât mai multe automobile alocate Moldovei din cota totală de producţie. Uzina din Kvasiny, Cehia, care produce SUV-ul ceh, deja lucrează la capacitate maximă pentru a asigura cererea tot mai mare pentru acest model. „Dacă am putea dubla astăzi disponibilitatea de exemplare Kodiaq în Moldova, acestea şi-ar găsi imediat cumpărători printre doritorii din ţara noastră”, declară aceştia.
În Europa, Skoda Kodiaq are rezultate şi mai spectaculoase, fiind deja cel mai bine vândut SUV nou lansat în acest an, dacă ne referim la SUV-uri absolut noi sau la generaţii noi ale unor modele. Dacă includem şi versiunile facelift ale SUV-urilor, atunci cel mai bine vândut model nou-venit pe piaţă este Nissan X-Trail, urmat îndeaproape de Skoda Kodiaq, însă aceste date reflectă situaţia lunii mai 2017, cea din iunie având toate şansese să încline balanţa în favoarea lui Kodiaq.
Revenind la nivelul Republicii Moldova, Skoda continuă să-şi fortifice creşterea puternică de vânzări din acest an, pentru primele 6 luni ale anului ea fiind de +18.6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi de +53.5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015! Din ianuarie până în iunie în Moldova s-au vândut 287 exemplare Skoda. Cele mai vândute modele sunt Superb (88 de unităţi, lider în segmentul său), Octavia (74 unităţi, lider de segment) şi Rapid (56 de unităţi, poziţia 2 în segment după Octavia).
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
COMENTARII FACEBOOK:
MAI MULTE ŞTIRI:
Cele mai așteptate mașini electrice în 2018
18 Ianuarie 2018 - 07:45
Astăzi vă prezentăm lista celor mai așteptate mașini electrice în anul curent. Mai mult, topul nostru improvizat nu include concepte, ci modele cu motorizare electrică care urmează să apară pe drumurile publice.
Land Rover marchează a 70-a aniversare cu o versiune specială a modelului Defender
17 Ianuarie 2018 - 16:30
Cu prilejul aniversării de 70 de ani a mărcii, Land Rover a anunţat o ediţie limitată de 150 unităţi a noului model Defender Works cu un motor V8.
Vânzările de automobile noi în Moldova în 2017 au crescut cu 31,7%: cine şi cât a vândut?
17 Ianuarie 2018 - 13:53
A venit şi timpul totalurilor pentru întreg anul 2017 al vânzărilor de automobile noi în Moldova, un indicator pe care noi îl plasăm întotdeauna ca o reprezentare fidelă a...
Infiniti prefațează designul viitoarelor modele din gama sa, elaborat de fostul șef-designer BMW Karim Habib
17 Ianuarie 2018 - 12:03
La Salonul Auto de la Detorit Infiniti a prezentat noul design al viitoarelor modele din gama sa cu conceptul Infiniti Q Inspiration. Noul limbaj de design este doar una dintre schimbările majore pe care le va aplica producătorul nipon pentru viitoarele modele. Responsabil pentru designul viitoarelor Infiniti este fostul șef-designer BMW Karim Habib...
Mercedes-AMG a venit la Detroit cu 3 modele noi!
17 Ianuarie 2018 - 10:51
Noua serie 53 vine să stabilească un echilibru între seriile bine cunoscute 43 și 63, între care exista un gol imens cauzat de diferențele de performanțe și capacitate cilindrică. La Salonul Auto de la Detroit germanii au adus concomitent 3 primi reprezentanți ai noii serii: CLS 53 și E 53 Cabriolet și E 53 Coupe...
Premieră: noua generație Acura RDX
17 Ianuarie 2018 - 09:37
La Salonul Auto de la Detroit a debutat noul crossover compact Acura RDX. Noul model este caracterizat de niponi ca fiind un prototip, însă acesta este foarte apropiat de modelul care va fi lansat în serie și aduce o adevărată revoluție pentru marca japoneză...
Cel mai puternic Ford e tot mai aproape de lansare: Mustang Shelby GT500
16 Ianuarie 2018 - 14:01
Ford Mustang Shelby GT500, o versiune extraordinar de puternică, va avea sub capotă peste 700 CP şi va fi lansat în anul 2020...
Premieră: noul RAM 1500 - motorizare hibridă și ecran multimedia inspirat de la Tesla!
16 Ianuarie 2018 - 13:32
RAM 1500 a debutat la Salonul Auto de la Detroit, unde a fost prezentat și concurentul său – Chevrolet Silverado. Noul pick-up este și el revoluționar în felul său, venind cu motorizare hibridă, suspensie pneumatică și ecran al sistemului multimedia inspirat de la Tesla! Deci, să le luăm pe toate pe rând...
Noua KIA Forte/Cerato a fost dezvăluită la Detroit
16 Ianuarie 2018 - 12:06
În cadrul Salonului Auto de la Detroit a fost prezentată noua generație KIA Forte, cunoscută pe piața noastră cu denumirea Cerato. Sedanul împarte platforma și o mare parte din tehnologii și dotări cu viitoarea KIA cee’d, designul căreia a fost deconspirat mai devreme. Contrar declarațiilor producătorului, noul Forte nu este o copie mai mică...
Noua generație Volkswagen Jetta a debutat la Detroit
16 Ianuarie 2018 - 10:47
Noua, cea de-a șaptea generație, Volkswagen Jetta și-a serbat premiera la Salonul Auto de la Detroit! Sedanul este construit pe o nouă platformă, a crescut în dimensiuni și oferă cele mai noi tehnologii din portofoliul Volkswagen la bord! Fiind counstruită pe platforma modulară MQB, pe care o împarte cu mai multe modele din gama Volkswagen...