Audi S4 Avant primeşte mai mult caracter şi performanţe sporite de la ABT
3 August 2017, 12:20
Atelierul german a prezentat noul program de tuning pentru Audi S4 Avant, care include modificări la substratul tehnic şi la aparenţa break-ului dinamic. La exterior acesta a primit inserţii pentru prizele barei de protecţie faţă, un spoiler frontal median, incizii
pentru aripile faţă şi un difuzor spate, care adăposteşte patru finale
supradimensionate ale sistemului
sport de evacuare.
Break-ul a primit şi jante de 20 de inch din seria GR, în timp ce suspensia este coborâtă în diapazon de -15 sau -40 mm cu ajutorul arcurilor sport. Modelul
este accentuat de logourile „ABT” amplasate pe calandru şi hayon, iluminarea LED pentru pragurile uşilor şi covoraşele la interior cu inscripţia
“ABT”.

Propulsorul de 3.0 litri V6 TFSI a fost şi el modificat. Primind un modul electronic de nouă generaţie ABT Power, puterea propulsorului creşte
de la 354 CP la 425 CP, în timp
ce cuplul maxim sporeşte de la 500 Nm la 550 Nm. Datorită surplusului de 71 CP şi 50 Nm, break-ul S4 Avant accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.7 secunde (-0.2 sec.). O modificare similară a propulsorului o poate primi şi sedanul Audi S4, care va accelera până la prima sută de kilometric în 4.5 secunde (-0.2 sec.). Viteza maximă însă, rămâne a fi limitată la 250 km/h pentru ambele modele. Surplusul de putere este activat doar în regimul de condus „Dynamic”, în celelalte regimuri maşina are puterea din uzină.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,238
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!