BMW va oferi 2,000 de euro celor ce vor scăpa de diesel-urile vechi!

Imaginea discreditată a dieselului se răsfrânge serios asupra viabilităţii de viitor a acestei tehnologii, pe care, se pare că europenii vor să pună cruce, intenţionând să introducă restricţii pentru vehiculele diesel, care nu vor mai avea voie să intre în centrele oraşelor europene. În ciuda scăderii vânzărilor vehiculelor diesel (-12.7% în iulie 2017), producătorii auto germani încearcă din răsputeri să salveze dieselul, oferind soluţii de a modifica propulsoarele diesel existente. Grupul BMW, Daimler AG şi grupul Volkswagen vor modifica un total de 5 milioane de vehicule diesel Euro 5 şi Euro 6, pentru a le reduce emisiile NOx cu 25-30%. Producătorii vor cheltui aproximativ 500 de milioane de euro pentru aceste rechemări.
Potrivit celor de la BMW, propulsoarele diesel au viitor, fiind o tehnologie cheie în asigurarea calităţii aerului în oraşe. Bavarezii menţionează că diesel-urile emit mai puţine emisii CO2, în timp ce emisiile de particule sau NOx sunt identice sau mai joase comparativ cu propulsoarele pe benzină. Conform datelor agenţiei germane de mediu diesel-urile BMW emit cu 40% mai puţine emisii NOx faţă de concurenţi. Spre deosebire de ceilalţi producători germani, bavarezii vor îmbunătăţi emisiile doar pe vehiculele diesel Euro 5 existente, fiind siguri de motorizările diesel Euro 6, care se conformă celor mai stricte norme şi nu necesită modificări. Un total de 225,000 de vehicule diesel Euro 5 din Germania vor fi modificate gratuit de către cei de la BMW. Cei de la Mercedes-Benz vor rechema în jur de 900,000 de vehicule diesel Euro 5 şi Euro 6, iar pe seama grupului Volkswagen va reveni cea mai mare parte – aproximativ 3.8 milioane de vehicule. La moment în Germania circulă peste 15 milioane de vehicule diesel.

Mai mult decât atât, cei de la BMW anunţă o campanie de renovare a parcului auto european, oferind posesorilor europeni de vehicule diesel cu nivelul emisiilor Euro 4 sau mai jos, subsidii în mărime de până la 2,000 de euro, dacă cei din urmă vor scăpa de vehiculele sale şi vor procura în loc modele noi BMW sau MINI, ce vor corespunde nivelul emisiilor Euro 6 (CO2 nu mai mare de 130 g/km), printre care şi modelul BMW i3 şi oricare dintre modele plug-in hybrid. Iniţial campania va avea loc până pe 31 decembrie 2017 şi va demara către sfârşitul lunii august.
Pe lângă optimizarea diesel-urilor vechi, bavarezii lucrează asupra vehiculelor electrificate, care vor contribui la reducerea emisiilor. În 2017 BMW aşteaptă ca vânzările vehiculelor electrificate, BMW i3, BMW i8, şi hibrizilor BMW iPerformance şi a modelului MINI Countryman plug-in hybrid, să depăşească cifra de 100,000 de unităţi, pentru prima dat într-un singur an. Gama curentă de vehicule electrificate constă din 8 modele. În 2018 acestora li se va alătura viitorul BMW i8 Spyder, în 2019 va apărea un MINI pur electric, în 2020 va debuta un BWM X3 pur electric, iar în 2021 va vedea lumina zilei vehiculul pur electric şi autonom, BMW iNext.

Se pare că electrificarea este viitorul, iar acest lucru îl cunosc şi producătorii auto germani, care deja peste 6 ani vor înceta dezvoltarea propulsoarelor cu ardere internă şi se vor focusa doar pe vehicule electrice.
0
3,335
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!