Inspectorii INP oferă îngheţată conducătorilor auto! (Video)
4 August 2017, 17:11
Temperaturile de afară sunt de-a dreptul insuportabile, inclusiv şi pentru conducătorii auto. Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP), s-a gândit că şoferii trebuie să fie motivaţi, pentru a fi prudenţi la volan în perioada caniculară, prin intermediul acţiunii „Îngheţata pentru şoferi”, care a luat prin surprindere mai mulţi conducători şi şoferiţe. Inspectorii INP aveau un mesaj pentru conducătorii nedumeriţi: „În această zi caniculară, este interzisă circulaţia pe drumurile naţionale… fără a mânca o îngheţată!”. Cum a avut loc acţiunea puteţi vedea în filmuleţul de
mai jos, care s-a primit extrem de haios!

INP atenţionează şoferii că pentru următoarele zile a fost anunțat cod portocaliu de caniculă, iar în a evita situații neplăcute și periculoase se recomandă:

- șoferii să își planifice pe cât posibil deplasările cu mașina în afara intervalului orar 10.00 - 18.00;
- să protejeze de razele soarelui copiii și persoanele de vârsta a treia aflați printre pasageri;
- să nu lase copiii să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare;
- la drum lung, să efectueze opriri dese în vederea repausului şi hidratării celor de la bord, iar staționarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite;
- să nu conducă dacă se simt obosiți.
Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, pietonilor se recomandă să evite expunerea prelungită la soare.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,257
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!