Noul Porsche Cayenne va debuta la Frankfurt. Iată primele imagini cu prototipurile de teste dezgolite!
3 August 2017, 11:05
A treia generaţie Porsche Cayenne va debuta în septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt. Între timp, prototipurile de teste sunt conduse în diferite locaţii ale lumii, pentru a fi înlăturate chiar şi cele mai mici probleme, care ar putea apărea ulterior.
Într-un set de imagini oficiale de la testele din Spania, putem vedea mai multe prototipuri a celei de-a treia generaţie Cayenne, care sunt practic lipsite de camuflaj, fiind acoperite doar blocurile optice! Studiind imaginile, putem spune cu siguranţă că blocurile
optice faţă vor repeta designul celor regăsite pe Macan, iar cele spate vor fi inspirate din noua generaţie
Panamera.
În sfârşit blocurile optice spate vor avea un aspect arătos pe Cayenne! Acestea vor fi conectate între ele, precum pe Panamera, însă vor fi un pic mai mari pe înălţime, adăpostind două rânduri de fâşii LED, comparativ cu un rând de LED-uri amplasat pe mijlocul blocurilor optice spate ale Panamerei.
Deşi aparent este similară cu actualul Cayenne, noua generaţie va avea o siluetă mult mai dinamică, hayonul având un unghi de înclinare mai mare,
iar geamurile laterale o formă mai rotunjită, inspirată din compactul Macan. Geamul de după uşile spate este mai mic şi mai dinamic ca formă.
Interiorul, cel mai probabil, va fi inspirat din noua Panamera, de la cea din urmă fiindpreluate toate tehnologiile moderne. De la Panamera noul Cayenne va primi şi motorizările.
Astfel, potrivit datelor preliminare,
SUV-ul german va avea două propulsoare V6 Twin Turbo, care vor dezvolta 330 CP pe versiunea Cayenne şi 440 CP pe Cayenne S şi un V8 Twin Turbo de 4.0 litri, care va oferi 550 CP
pe Cayenne Turbo. Nu vor lipsi nici propulsoarele diesel V6 şi V8, în timp ce cea mai performantă versiune va fi Porsche Cayenne Turbo S E-Hybrid echipată cu propulsorul pe benzină de 4.0 litri V8 Twin Turbo (550 CP şi 770 Nm) şi cu un motor electric (136 CP şi 400 Nm), pentru o putere cumulată de 680 CP şi 850 Nm!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,693
GALERIE FOTO (22 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!