Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Poșta Regală a primit furgonete electrice

25 August 2017 - 14:07
Denis Godorozea
Restricțiile pentru automobile în centrele orașelor mari, din cauza poluării și a zgomotului, sunt tot mai răspândite, iar serviciile de livrări se pregătesc să confrunte aceste probleme prin introducerea flotelor de vehicule electrice. Recent, cei de la DHL au prezentat o nouă dubiță electrică bazată pe Ford Transit, care va efectua livrări de colete. Acum însă, poșta regală britanică, Royal Mail, anunță că va opera în Londra cu dubițe electrice produse de compania Arrival, aceeași companie care livrează componente pentru sistemele electrice automobilelor/roboți de curse Roborace.
Totuși, față de mașinile Roborace, dubițele vor avea performanțe mai pământene, iar autonomia acestora va fi în jur de 160 de kilometri – suficient pentru oraș. Noile dubițe electrice vor avea câteva versiuni în dependență de capacitatea de încărcare, 3.5 tone, 6 tone sau 7.5 tone, toate însă vor avea același aspect adorabil, asociat de unii cu mașinuța poștașului Pat, din desenul animat cu aceeași denumire.

Potrivit producătorului, datorită designului modular, o asemenea dubiță electrică va putea fi asamblată de către o persoană în doar 4 ore! Aceasta nu va utiliza oglinzi convenționale, cele din urmă fiind înlocuite de camere retrovizoare, care vor afișa imaginile pe câteva display-uri de la interior.
La moment, cei de la Royal Mail au comandat 100 de exemplare a dubiței electrice, iar în timpul apropiat vor începe testarea a 9 din ele. Cel mai important este prețul, care este similar cu dubițe comparabile cu propulsoare diesel. Se pare că în viitor cei de la Royal Mail ar putea schimba cu astfel de dubițe electrice o bună parte din parcul său actual, care numără 49,000 de vehicule.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (3 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter