Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

FRANKFURT 2017: Citroen prezintă SUV-ul compact C3 Aircross

14 Septembrie 2017 - 18:00
Denis Godorozea
Se pare că Salonul Auto de la Frankfurt a fost un teren favorabil pentru mai mulți producători auto de ași lansa cele mai compacte SUV-uri din gamă. Cei de la Citroen nu au fost o excepție și au dezvăluit noul C3 Aircross. Fiind bazat pe actuala generaţie Citroen C3, noul C3 Aircross este realizat în acelaşi stil, dar are un acoperiş cu 20 mm mai înalt şi o gardă la sol mai mare.
Noul SUV francez vine cu un nivel de personalizare extrem de vast, oferind 90 de combinaţii pentru exterior şi 5 scheme de design pentru interior. Păi asta și vor clienții, să se piardă în opțiunile infinite de personalizare! Noul SUV va delecta pe cei de la bord cu sistemul multimedia cu display de 7 inch, conectivitate Mirror Screen, care include Android Auto, Apple CarPlay şi MirrorLink, dar şi navigaţie 3D şi sistemul de asistenţă Connect Box, care poate face un apel de urgenţă în caz de accident. Sunt oferite şi sisteme de asistenţă şi siguranţă moderne, printre care şi frânarea autonomă, care lucrează la o viteză de până la 85 km/h şi poate detecta pietonii la o viteză de până la 60 km/h.
Pentru că noul C3 Aircross împarte platforma cu modelul Opel Crossland X, acesta oferă practic aceleași motorizări – propulsoare pe benzină de 82, 110 sau 130 CP, dar şi diesel de 90, 100 sau 120 CP.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter