Maraton pe Transfăgărăşan: atunci când Maybach, Skoda, Renault şi Mercedes fac echipă comună pe "cel mai frumos drum din lume"

Expediţia în care am fost alături de Orange Moldova până de curând a avut o componenţă de modele foarte pestriţă. Pe de o parte, 3 modele la preţ raţional – Skoda Kodiaq, Skoda Superb şi Renault Koleos, iar pe de altă parte, 3 modele exclusiviste şi aproape intangibile ca şi preţ – Mercedes-Benz G-Class, Mercedes-AMG S63 Coupe şi Mercedes-Maybach S560, acestea din urmă fiind oferite de către cei de la CUN Auto Rentals.

Iar momentul de apogeu al expediţiei noastre a fost Transfăgărăşanul, poreclit mai nou drept „cel mai frumos drum din lume”. Doar că nimeni dintre noi nu bănuia că va trebui să alergăm la galop pentru a ne îndeplini misiunea...

În seara de dinainte, primisem o ştire neaşteptată. Următoarea zi Transfăgărăşanul va fi închis circulaţiei, în segmentul de la barajul Vidraru până spre vârf, din cauza unei curse de biciclete care urma să se desfăşoare acolo. Ah! Ce ne facem? Închiderea circuţiei rutiere urma să aibă loc la ora 8 dimineaţă, iar noi eram în Piteşti, la o distanţă bună de startul traseului. Să ocolim prin altă parte? Nuuu! Ne doream să ajungem pe Transfăgărăşan! Să alegem Transalpina în loc? Nu, din nou. Să ne trezim cu toţii cu noaptea în cap, să renunţăm la dejunul de la hotel şi să pornim în galop spre Transfăgărăşan, în speranţa că ajungem în vârf către ora 8 şi reuşim să trecem?

Da, anume această din urmă soluţie a fost votată de coechipierii din acest road trip, aşa că a doua zi dimineaţă, la ora 4:30 dimineaţă ne întâlnisem cu toţii, mai punctuali ca oricând, în holul hotelului. Merseserăm la maşini, puseserăm genţile în portbagaje şi am pornit pe întuneric, pe traseele pustii ale României centrale.

Aproape de statul traseului multdorit, am tras şi pe la o staţie de alimentare, să facem plinul bolizilor noştri, pentru a le putea savura în voie pe Transfăgărăşan. Doar Skoda Superb şi Renault Koleos – modelele diesel ale acestei expediţii – n-au avut nevoie de alimentare.

Ei bine, iar că ne văzuserăm la începutul renumitului drum, iar zorii abia se iveau de după crestele împădurite ale munţilor. Galopam cu tempou rapid, ca să reuşim să ajungem sus înainte de închidere. Dintr-un drum pestriţat cu nişte viraje lejere, Transfăgărăşanul şi-a condimentat îndată prezenţa cu nişte curbe extrem de savuroase. Eram la volanul lui Maybach şi mi-am zis să fac uz de regimul individual al maşinii, pentru a-i pune suspensia în regim sport şi a lăsa motorul în regim confort. Am mai făcut mici setări la direcţie şi reacţii şi am apucat strâns volanul în mâini.

Piciorul meu apăsase un pic mai îndrăzneţ pedala acceleraţiei, iar V8-ul de sub capotă şi-a făcut repede simţită prezenţa cu un murmur plăcut. Maybach are tracţiune integrală, iar asta înseamnă că pot face uz din plin de acceleraţie în viraje, pentru a le trece pe o traiectorie cât mai precisă. Şi nămila asta uriaşă, de 5.25 metri lungime, are o ţinută rutieră fantastică în viraje! Într-atât de bună, încât forţam nota în 4-5 viraje consecutiv, apoi o lăsam domol, pentru a aştepta celelalte maşini din coloană.

Dar în scurt timp aveam să mă conving că Maybach nu e nicidecum maşina potrivită pentru un asemenea drum montan. Carosabilul pe acest traseu nu e rău, doar pe alocuri fiind unele mici imperfecţiuni, dar totuşi multe viraje îşi schimbă forma din vale spre deal chiar în apex. Şi ce credeţi că păţeşte un Maybach de 5.25 metri când în plin viraj maşina înhaţă o schimbare de relief? Roţile imense îi ating protectoarele de sub aripi! Adică suspensia se apasă tare, şi la forţarea reliefului, roţile ajung să atingă plasticul. Pe lângă asta, maşina avea şi nişte protectoare de noroi, care nu prea aveau ce căuta, dar care mai reduceau din garda la sol din imediata apropiere a roţilor, iar în asemenea viraje şi ele atinseseră de câteva ori pământul.

E prea lungă maşina ca să treacă prin aceste solicitări de relief, ce mai! Ar ţine bine ea drumul, şi motorul ar topi asfaltul cu poftă, dar fizica dimensiunilor sale nu-ţi permite să faci asta, cel puţin nu aici. Dar asemenea relief de viraje se întâlneşte şi prin serpentinele din Alpi, aşa că asemenea probleme ar putea avea şi nemţii la ei acasă.

Mi-am dat seama mai apoi că tot noi agravasem simptomul gărzii la sol reduse prin punerea suspensiei în regim sport, care mai redusese automat garda la sol cu milimetri buni. Ridicasem suspensia, dar efectul nu dispăruse cu totul. Acceleram intens doar acolo unde virajele erau mai plane. Şi nu puteam spune cu nu savurez momentul. Trăiam o clipă de paradis, până la urmă, chiar dacă eram în straie mecanice nu tocmai potrivite. Chiar dacă piesajele din jur şi cu maşina nu se împăcau chiar de minune, fiecare dintre ele luate separat erau geniale, iar să le ai pe ambele în aceeaşi clipă nu putea fi altceva decât o genialitate la pătrat, chiar dacă una reacţionară.

Ajunsesem sus, la baraj şi dădusem să facem câteva poze. Se părea că reuşisem la timp, înainte de închidere. Dar câteva maşini care urcau cu biciclete pe acoperiş ne-au pus pe jar şi ne-am gândit c-ar fi cazul să ne grăbim. Aşa că am călcat din nou acceleraţia.

Cel mai larg zâmbet era pe faţa celui de pe S-Class Coupe AMG, fără îndoială. Maşina aia se potriveşte ca untul pe aici! Huruitul brutal al motorului face văile să răsune şi ar trezi şi un urs din hibernare, dărămite inima unui om pasionat de volan! La volanul lui Mercedes-AMG S63 Coupe era un paradis din ăla ca la carte, cu reţetă perfecţionistă de aproape 600 CP la activ!

Cele mai strânse buze, însă, se găseau tot în Maybach, punctând o faţă vânătă. De ce? Pentru că pasagerul cu pricina stătea pe scaunul regal din spate, dar virajele intense, cu frânări în forţe şi accelerări fulminante, i-au adus repede răul de mare pe faţă şi săracul de el simţea paradisul drept infern în acele momente. Zâmbeam noi, îl tachinam, îl rugam să n-o facă în Maybach, dar sunt sigur că şi eu, în acel loc şi cu acel ritm de condus, m-aş fi simţit în mod similar.

G-Class-ul avea probleme mai mari, însă, pentru că nu e făcut să abordeze în forţă virajele de rând cu supercar-urile. Băieţii de la bordul lui au rezistat cu dârzenie însă.

Un sindrom similar îl are şi Renault Koleos, dimensiunile căruia îşi spun cuvântul în ţinuta de drum, printr-un ruliu iniţial accentuat, care însă rămâne controlabil şi-ţi permite să treci, totuşi, şi mai în forţă virajele dacă vrei.

O ţinută de drum mai bună o are Skoda Kodiaq, suspensia căreia asigură o informativitate bună în volan şi un ruliu redus. Iar dacă se mai face uz de un pic de acceleraţie, traiectoriile lui Kodiaq devin chiar foarte precise. Şi mai bine de atât stă Superb la acest capitol, graţie centrului de greutate coborât. Şi plăcerea în volan la Superb e mai mare.

Urcam traseul cu savoare, iar cerul se înroşise, arătându-ne un răsărit amestecat cu un curcubeu, cu nori şi cu mici stropi de ploaie. Aveam cam de toate pe acest cer. Iar eu am trecut pe S-Coupe AMG şi, apăsând pedala în forţă, mi-am amintit ce înseamnă dezlănţuirea a aproape 600 CP pe un asfalt ud! Maşina devenea jucăuşă în lupta sa pentru aderenţă, chiar dacă puterea e distribuită tuturor celor 4 roţi! Dar câtă plăcere! Câte dezlănţuire de forţă şi cât e de plăcut să ţii această putere în frâul volanului!

La un scurt popas un echipaj al poliţiei de îndemnase să ne grăbim, ca să nu rămânem pe porţiunea închisă a drumului, aşa că am gonit mai departe până sus. În vârf, la Bâlea Lac, puteam în sfârşit să ne relaxăm un pic şi chiar să recuperăm dejunul omis la hotel. Eh, minunate locuri! Minunată zi!

Au mai urmat câteva coborâri şi urcuşuri pe partea cea mai compactă şi renumită a traseului, care era deschisă deja. E un condus pe care îl savuram cu toţii absorbind parcă trecerea fiecărei secunde prin noi, aşa cum fac oamenii în momentele memorabile ale vieţii, când realizezi că acum, în acest moment, faci ceva grandios de care-ţi vei aminti toată viaţa.

De asta există maşini bune în lumea asta. Pentru că există asemenea drumuri epice, pe care condusul e o experienţă grandioasă. Şi trebuie să fim oneşti până la urmă – chiar dacă maşinile cu peste 400 CP din expediţia noastră te fac să tremuri de fiorul plăcerii, nici cele cu preţ raţional nu şi-au neglijat şoferii sau ocupanţii. Momentul magic al traversării unui asemenea traseu poate fi la fel de înălţător la volanul unei Skoda Kodiaq sau Skoda Superb, pentru că sunt de asemenea nişte maşini extrem de plăcute în condus.

Luaţi-vă Skoda Dvs., luaţi-vă Renault-ul Dvs. sau orice altă maşină pe care o aveţi şi pe care vă place s-o conduceţi, şi veniţi în acest paradis al condusului, pe nume Transfăgărăşan, aflat la doar câteva sute de kilometri la vest de Chişinău!