Aşadar, în ultima relatare din acest minunat trip cu motociclete Ural, restaurate cu grijă de Dan Untură şi cei de la Escobar Motors, vă spuneam că tocmai ajunsesem la momentul în care, în sfârşit, trebuia să urc şi eu la cârma uneia dintre ele, un K750.
Nu mai încercasem o asemenea motocicletă cu ataş, clasică, de pe vremea fragedei mele adolescenţe, şi atunci o făcusem foarte sumar. Aşa că am avut nevoie de un scurt instructaj de la A la Z, despre principiile generale ale poziţionării comenzilor, despre operarea cutiei de viteze şi despre dificultatea la care trebuia să mă aştept.
Cutia viteze a acestui K750 e mai nărăvaşă, aşa că fiecare schimb de treaptă se lasă cu o sacadare mecanică sesizabilă, iar levierul cutiei trebuie apăsat bărbăteşte cu piciorul pentru ca acea schimbare să se producă.
Aşa că am pus într-a-ntâia şi am dat încet drumul ambreiajului din mâna stângă, reglând turaţiile motorului cu mâna dreaptă. Nici acceleratorul, evident, nu e foarte precis, întrucât e vorba de o sârmă, ce acţionează un carburator, dar tocmai asta e magia acestor motociclete. Am pornit uimitor de bine, fără gafe pe care m-aş fi aşteptat să le fac.
Am început prin a face câteva ture de recunoaştere prin poiana de offroad cu prima treaptă, ca să mă obişnuiesc cu fizica motocicletei. Ghidonul este greu şi are nevoie de forţă pentru a fi stăpânit, iar logica virării spre stânga e total diferită de cea spre dreapta, din cauza ataşului. Totuşi, dacă eşti îndrăgostit de aceste bijuterii mecanice şi le tratezi cu respect, nu-ţi ia foarte mult să intri în contact mecanic cu ele şi să simţi instinctiv ce trebuie să faci, cât şi unde trebuie să te apleci pentru a contrabalansa un viraj, cât şi unde trebuie să accelezi şi tot aşa, vin uşor şi treptele a doua, a treia, a patra...
Şi nu-ţi ia decât câteva secunde să începi a adora senzaţia aia de motor brut, care vibrează sub tine şi care sună melodios, nefiltrat. Iar odată ce le prinzi pe toate astea, te bucuri şi de vântul care-ţi suflă în faţă, completându-ţi tabloul unei libertăţi totale. Îi înţeleg perfect pe cei de la Escobar Motors de ce-au investit atâta amar de vreme în restaurarea minuţioasă a acestor motociclete. Fascinaţia care te cuprinde odată ce le conduci nu poate fi măsurată în bani sau cuantificată la bursă, dar îţi umple viaţa de o paletă nouă, intensă şi gustoasă de culori cu care puţini ajung să-şi desfete simţurile. Şi tocmai picanteriile gustoase ce nu pot fi cuantificate în bani sunt cele mai plăcute lucruri ale vieţii!
Am condus ulterior şi pe câteva uliţe rurale, aşa cum făceau mulţi dintre cei pe care-i vedeam conducând Uraluri când eram noi mici. Mănuşile sunt cu siguranţă recomandate, pentru că ghidonul e ţinut întotdeauna în forţă, dar partea fascinantă şi nostimă e că după câţiva kilometri buni simţi cum aceste motociclete storc din tine energie şi efort. Asta nu ţi-e o chestie din aia în care iei loc la volan şi te mişti în punctul A în punctul B. Nu! Uralurile astea consumă benzină, dar şi efort bărbătesc din partea ta pentru a le ţine pe traiectoria corectă şi în echilibrul potrivit!
E o întreagă epocă ascunsă în aceste motociclete cu ataş, cu tot cu filosofia ei şi necesităţile acelor vremuri. Da, una dintre motociclete s-a mai stricat odată, un amortizor de la ataş ieşind din suportul său în timpul mersului şi lăsându-l pe Alex să numere piuliţele care zburau în jurul lui. Dar şi asta s-a rezolvat cu câteva chei potrivite şi niţică pricepere mecanică. Şi până la urmă, cui îi pasă de aceste mici defecţiuni? Odată ce-ai urcat pe un asemenea Ural, ai fost de acord să ieşi cu mâinile goale în faţa sorţii. Şi, apropo, tot motocicletele cele mai vechi, exemplare K750, au fost cele mai fiabile în acest road trip, ele neavând nici o problemă pe parcursul întregii călătorii. Aşa că, atunci când auziţi un bătrânel zicând îngândurat „eh, nu mai e cum a fost odată”, în timp ce-şi stinge ţigareta fără filtru, gândiţi-vă că undeva există o sămânţă de adevăr în acele vorbe.
A fost o experienţă pe care am îmbibat-o pentru toată viaţa mai bine decât o face un burete nou-nouţ cumpărat din magazinul cu nume de cenuşăreasă de la colţul stăzii. Doar că, dacă storci acel burete, iese şi spuma şi apa din el, dar din mine nu-mi mai poate scoate nimeni nici aceste amintiri intense cu miros de carburator şi tact de cilindri, nici dragostea pentru Ural. M-am amorezat profund şi ireversibil.
