Noul Mitsubishi e-EVOLUTION Concept este un SUV electric de performanţă! (Video)

Cei de la Mitsubishi au anunţat că se vor orienta în direcţia SUV-urilor şi vehiculelor electrice, iar noul Mitsubishi e-EVOLUTION Concept, care a fost dezvăluit la Salonul Auto de la Tokyo, întruchipează această direcţie, fiind condimentat de spiritul legendarului Lancer Evolution. Anume acest concept ar putea deveni succesorul spiritual al lui EVO.
Potrivit producătorului nipon noul e-EVOLUTION este un SUV electric de performanţă, care dispune de un pachet de baterii de o capacitate mare amplasat în podea şi trei motoare electrice – unul pe axul faţă şi două pe axul spate. Cele din urmă sunt ghidate de sistemul Dual-Motor Active Yaw Control (AYC), care distribuie vectorial cuplul între roţile spate pentru performanţe mai bune în curbe. Inginerii au eliminate frânele hidraulice înlocuindu-le cu unele electrice, care sunt mai efective.
Exteriorul este dinamic, agresiv şi pe alocuri, prea futurist şi extravagant. Parbrizul porneşte de pe la jumătatea capotei, calandrul este acoperit cu sticlă, acoperişul este unul plutitor, iar hayonul are o formă proeminentă în spate, care, potrivit celor de la Mitsubishi, este inspirată din roata de rezervă a lui Pajero, ataşată pe uşa portbagajului.
La interior se regăseşte un volan jumătăţit, o consolă centrală ieşită din tunelul central, care dispune de un display micuţ tactil prin intermediul căruia pot fi operate display-urile imense amplasate deasupra bordului.
Pe aceste display-uri apar imagini de pe camerele frontale şi spate, precum şi informaţii de ghidare pentru conducător, pe care le va oferi inteligenţa artificială având rol de antrenor/instructor, care va ajuta la îmbunătăţirea abilităţilor conducătorului.
0
2,214
GALERIE FOTO (31 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!