Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Surpriza camionului rusesc GAZelle Next – poţi juca Tetris pe planşa de bord! (Video)

Noua invenţie a producătorilor ruşi – camioanele cu jocuri video integrate din uzină! Pe internet au apărut mai multe filmuleţe, unde este arătat cum poate fi pornit jocul Tetris în camionul GAZelle Next, care a debutat în 2013. Vă imaginaţi cum e să joci Tetris pe planşa de bord al camionului GAZelle?! Jocul însă nu este disponibil îndată, la apăsarea unui singur buton. El este ascuns, iar pentru activarea lui trebuie să cunoşti un algoritm special, pe care l-au inventat inginerii.
În filmuleţele de mai jos puteţi vedea cum are loc activarea acestuia. Pe scurt însă, pentru a activa Tetrisul este nevoie de a porni motorul, apoi de a activa indicatorul de direcţie dreapta de trei ori, de două ori de a activa faza lungă, de cinci ori de apăsat ambreiajul, de turat motorul la 3,000 rpm, iar în acelaşi moment de rotit spre stânga rotula stângă de pe planşa de bord. Dacă totul a fost făcut corect, pe display-ul central ai planlşei de bord apare renumitul joc Tetris! Pentru a juca trebuie utilizate cele două rotule subţiri amplasate pe ambele părţi ale display-ului planşei de bord! Ingenios! Unde mai pui că Tetrisul a fost inventat de către programatorul rus Alexey Pajitnov şi lansat în 1984! Simţiţi conexiunea?!

Potrivit celor de la GAZ, Tetrisul a fost integrat în stagiul de dezvoltare a camionului GAZelle Next, pentru verificarea calităţii display-ului planşei de bord şi anume, dacă acesta iluminează corect în toate zonele. Cei de la GAZ însă recomandă ca această funcţie să nu fie activată, pentru a evita ieşirea din funcţiune prea rapidă a rotulelor planşei de bord. De asemenea, producătorul rus a comunicat că Tetrisul nu prezintă pericol, pentru că jocul este deconectat automat odată cu mişcarea maşinii. Deci conducătorii GAZelle Next nu vor ajunge în accidente jucându-se în Tetris în timpul mersului.
0
739
GALERIE VIDEO (3 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!