Toyota vrea să revoluţioneze electromobilele cu bateriile de tip „solid-state”! (Video)

În ultima perioadă mai mulţi producători afirmă că sunt în stare să revoluţioneze vehiculele electrice cu baterii performante. În cadrul Salonului Auto de la Tokyo vice-preşedintele executiv Toyota, Didier Leroy, a vorbit despre vehiculele electrificate şi bateriile revoluţionare de tip „solid-state” la care lucrează deja un timp îndelungat.
Cei de la Toyota nu aruncă vorbe în vânt, fiind producătorul, care acum 20 de ani a lansat primul vehicul hibrid produs la scară largă, modelul Prius, pe parcursul a două decenii fiind în stare să vândă peste 11 milioane de vehicule electrificate. La moment Toyota vinde 37 de vehicule electrificate în 90 de ţări ale lumii vânzările cărora ajung la aproape 1.5 milioane de exemplare anual. Producătorul nipon a făcut paşi fermi în dezvoltarea motoarelor electrice şi a bateriilor, iar acum anunţă că la începutul anilor 2020 va lansa prima baterie de tip „solid-state” comercial viabilă, care va revoluţiona vehiculele electrice! Comparativ cu bateriile actuale, care utilizează electrolit lichid, bateria „solid-state” utilizează electrolit solid. Potrivit celor de la Toyota, bateria „solid-state” asupra tehnologiei căreia lucrează peste 200 de ingineri, va spori dramatic autonomia vehiculelor electrice totodată micşorând timpii de încărcare. Bateriile „solid-state” vor avea o capacitate dublă, faţă de bateriile actuale, având dimensiuni mai mici. Acestea vor putea funcţiona la temperaturi mai înalte faţă de cele litiu-ion şi nu vor avea nevoie de sistem de răcire.
Recent cei de la Toyota au creat o companie în parteneriat cu Mazda şi Denso, cu scopul de a dezvolta vehicule electrificate şi electrice. Tehnologia bateriilor „solid-state” însă, va fi rezervată doar pentru Toyota.
0
2,574
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!